Home›#CONCORDIA

#CONCORDIA.

Articole etichetate „CONCORDIA”. 27 articole.

Dan Șucu, președinte Concordia: România nu a crescut singură, ci cu ajutorul companiilor germane, franceze și olandeze. Dar coeziunea nu a fost niciodată caritate, a fost una dintre cele mai bune investiții ale Europei Actualitate

Dan Șucu, președinte Concordia: România nu a crescut singură, ci cu ajutorul companiilor germane, franceze și olandeze. Dar coeziunea nu a fost niciodată caritate, a fost una dintre cele mai bune investiții ale Europei

Federația Patronală Concordia, cea mai puternică organizație patronală care reunește cele mai puternice companii din România, a deschis joi primul birou din afara țării, la Bruxelles, pentru a fi cât mai aproape de instituțiile europene, acolo unde se iau cele mai importante decizii economice și politice ale Europei și unde se împart banii UE.

15 octombrie 2026
Miruna Diaconu
Concordia: Incertitudinea economică și politică pune presiune pe consum și investiții; Riscul unei recesiuni în 2026 rămâne ridicat
Actualitate

Concordia: Incertitudinea economică și politică pune presiune pe consum și investiții; Riscul unei recesiuni în 2026 rămâne ridicat

Incertitudinea economică și politică începe să se reflecte tot mai vizibil în comportamentul consumatorilor și al companiilor, iar riscul un...

2 iulie 2026
Cristina Bellu
Concordia: Instabilitatea politică a dus dobânzile la care se împrumută statul la 7,31% și poate urca cursul la 5,20 lei/euro. România riscă pierderi de peste 100 mld. lei dacă pierde ratingul de investiții

Criza politică din România are deja efecte economice vizibile, de la creșterea costurilor de finanțare până la presiuni asupra cursului de s...

28 aprilie 2026
Cristina Bellu
Confederația Patronală Concordia atenționează: Instabilitatea politică riscă să coste România 15 miliarde de euro din fonduri UE în 2026. Reformele majore trebuie finalizate până la finalul lunii iulie

Confederația Patronală Concordia avertizează că blocajele politice și întârzierile în implementarea reformelor asumate prin Planul Național...

22 aprilie 2026
Cristina Bellu
Concordia: Economia are nevoie de predictibilitate fiscală pentru relansarea investițiilor. „Nu ne permitem ca 2026 să fie anul stagnării”
Actualitate

Concordia: Economia are nevoie de predictibilitate fiscală pentru relansarea investițiilor. „Nu ne permitem ca 2026 să fie anul stagnării”

Economia României a traversat în 2025 unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, cu o inflație de aproape 10% – cea mai ridicată...

3 martie 2026
Cristina Bellu
Paul Aparaschivei, Concordia: mesajul de la Davos este clar - o țară fără putere economică, independență energetică și tehnologie avansată este o țară vulnerabilă. România are nevoie de agilitate și reforme pentru a rămâne competitivă

Mesajele transmise de liderii reuniți la Forumul Economic Mondial de la Davos 2026 confirmă ceea ce mediul de afaceri din România semnalează...

22 ianuarie 2026
Cristina Bellu
Confederația Patronală Concordia îl numește director executiv pe Paul Aparaschivei, care a condus departamentul de politici publice al grupului eMAG
Actualitate

Confederația Patronală Concordia îl numește director executiv pe Paul Aparaschivei, care a condus departamentul de politici publice al grupului eMAG

Confederația Patronală Concordia, care reunește principalele companii și federații sectoriale din economie, l-a numit pe Paul Aparaschivei î...

31 octombrie 2025
Cristina Bellu
Concordia: Reducerea deficitului nu se poate face doar prin majorarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri și cetățeni, ci trebuie însoțită de o reformă a cheltuielilor publice
Actualitate

Concordia: Reducerea deficitului nu se poate face doar prin majorarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri și cetățeni, ci trebuie însoțită de o reformă a cheltuielilor publice

Confederația Patronală Concordia, care reunește principalele companii și federații sectoriale din economie, admite că, în contextul economic...

1 septembrie 2025
Cristina Bellu
Concordia: Confederațiile patronale din UE cer acțiuni pentru o Uniune mai puternică și creșterea competitivității economice
Actualitate

Concordia: Confederațiile patronale din UE cer acțiuni pentru o Uniune mai puternică și creșterea competitivității economice

Consiliul Președinților BusinessEurope s-a reunit la Copenhaga, într-un context marcat de provocări economice și geopolitice majore. Întâlni...

23 mai 2025
Valeriu Dănilă
Numărul curent · Nr. 1040 (31/2026)
★ Cele mai citite