Eșec al Guvernului britanic, referitor la planul de a reduce ajutorul social pentru familiile sărace
Guvernul premierului britanic David Cameron a înregistrat un eșec, luni, referitor la planurile sale de a reduce ajutorul social pentru familiile care muncesc și care dispun de un venit mic, ca parte a măsurilor sale de austeritate, informează agenția de presă AFP în pagina electronică.
De când conservatorii de centru-dreapta ai lui David Cameron au câștigat alegerile generale din luna mai, partidele de opoziție au manifestat îngrijorăroi în ceea ce privește planul de economisire a 12 miliarde de lire sterline (17 miliarde de euro) din bugetul pentru ajutor social. Ca parte a acestui plan, Guvernul său intenționează să taie anul viitor peste 4 miliarde de lire sterline din credite fiscale – un sistem complex de beneficii, prin care statul suplimentează veniturile oamenilor cu salarii mici.
Camera Lorzilor a votat de două ori împotriva acestei măsuri, după o dezbatere de patru ore.
“Putem susține Guvernul…sau putem susține în schimb, trei milioane de familii care vor primi scrisori de Crăciun prin care li se va transmite că vor pierde, în medie, aproximativ 1.300 de lire sterline pe an”, a spus lordul laburist Patricia Hollis.
Rachael Orr, un reprezentant al organizației umanitare Oxfam, a spus că rezultaul voturilor “îi dă Guvernului posibilitatea să reanalizeze situația și să acționeze pentru a preveni ca familiile care muncesc să se afunde în sărăcie”.
Votul a dat naștere la întrebări dacă lorzii, membrii Camerei Superioare a Parlamentului, care nu sunt aleși, au dreptul, potrivit Constituției, să anuleze planurile, aprobate deja de trei ori de Camera Comunelor, ai cărei membri sunt aleși.
Guvernul a susținut că lorzii nu au acest drept, purtătorul de cuvânt al lui Cameron spunând că: “Problema de acum este dacă Camera Lorzilor va respecta convenția de lungă durată, potrivit căreia Camera Comunelor ar trebui să aibă ultimul cuvânt asupra cheltuielilor”.
Ministrul de Finanțe, George Osborne, a susținut că sistemul actual de credite fiscale este foarte scump, costând 30 de miliarde de lire streline pe an. El promite un nou “salariu național pentru asigurarea existenței”, în valoare de 9 lire pe oră până în 2020 și ridică pragurile de impozit pentru a încerca să mărească veniturile.
“Care sunt alternativele pentru a echilibra o lege nesustenabilă privind ajutorul social? Vom fi nevoiți să împrumutăm bani pe care nu îi avem și să îi împovărăm pe copiii noștri cu o datorie și mai mare”, a scris luna aceasta ministrul britanic de Finanțe, într-un articol publicat în Daily Telegraph.
Opoziția îl acuză pe Cameron că i-a indus în eroare pe votanți înainte de alegerile din luna mai, promițându-le să nu renunțe la creditele fiscale. Ea susține, de asemenea, că Guvernul a încercat să strecoare această măsură în Parlament, prin depunerea ei ca un instrument statutar, măsură folosită de obicei pentru elemente minore de legislație, mai degrabă decât pentru legislația completă, primară.