După artă prin pădure. Unde își găsesc inspirația artiștii contemporani
Instalațiile de artă sunt o prezență frecventă la diverse evenimente, Bienala de Design de la Londra nefăcând excepție. Instalația de artă de la ediția din iunie, anul acesta, va fi nici mai mult, nici mai puțin decât o pădure și…
Instalațiile de artă sunt o prezență frecventă la diverse evenimente, Bienala de Design de la Londra nefăcând excepție. Instalația de artă de la ediția din iunie, anul acesta, va fi nici mai mult, nici mai puțin decât o pădure și va purta titlul de „Forest for Change” („Pădure pentru schimbare”), scrie CNN. Realizată sub coordonarea directoarei artistice a evenimentului, Es Devlin, pădurea va fi formată din
400 de copaci din 23 de specii, locul ales pentru amplasarea sa fiind curtea instituției care găzduiește bienala, Somerset House. În mijlocul pădurii se va afla o instalație interactivă care va prezenta obiectivele ONU de eradicare a sărăciei, inegalității și combatere a schimbărilor climatice, Es Devlin recunoscând că s-a inspirat din literatură, unde pădurile sunt adeseori locuri în care se petrec transformări.