Home Actualitate Cursul BNR a scăzut la 4,4295 lei/euro,...
Actualitate

Cursul BNR a scăzut la 4,4295 lei/euro, CEL MAI REDUS nivel din ultimele opt luni

Cursul de referință publicat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut vineri la 4,4295 lei/euro și a atins cel mai redus nivel din ultimele opt luni, într-o piață cu rulaj redus și unde cotațiile s-au întors ușor sub 4,43 lei/euro după primele ore de tranzacționare.

Cursul BNR a scăzut la 4,4295 lei/euro, CEL MAI REDUS nivel din ultimele opt luni
Cursul BNR a scăzut la 4,4295 lei/euro, CEL MAI REDUS nivel din ultimele opt luni · Foto: Business Magazin

 Rata anunțată vineri este cu 0,45 bani (0,1%) sub nivelul de joi, când cursul a scăzut ușor la 4,4340 lei/euro, întorcându-se la minimul ultimelor șase luni atins vinerea trecută. O rată mai mică decât cea de vineri a fost cel mai recent publicată de BNR pe 2 septembrie 2013, când euro a fost cotat la 4,4221 lei.

Totodată, leul s-a întărit ușor vineri și în raport cu francul elvețian, cursul de referință coborând cu 0,41 bani (0,11%), de la 3,6383 lei/franc la 3,6342 lei/franc. Cotația a coborât, astfel, la cel mai redus nivel din 2 decembrie, dată când francul a fost la 3,6007 lei.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat față de dolarul american cu 0,82%, cursul de referință leu/dolar urcând cu 2,6 bani, la 3,2059 unități. În ziua anterioară, rata de referință a scăzut la 3,1799 lei/dolar și a atins un nou minim al ultimilor aproape doi ani și jumătate. O rată sub cea de joi a fost anunțată de BNR cel mai recent în 14 noiembrie 2011, când dolarul a fost cotat la 3,1707 lei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună