Home›Actualitate›Criză uriașă în Siria. ONU susține că 16...
Actualitate
Criză uriașă în Siria. ONU susține că 16 milioane de oameni au nevoie de ajutor de urgență
ONU susține că 16 milioane de oameni din Siria au nevoie de ajutor umanitar. Este vorba în special despre oamenii care și-au părăsit casele din cauza războiului civil.
Criză uriașă în Siria. ONU susține că 16 milioane de oameni au nevoie de ajutor de urgență · Foto: Business Magazin
Reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați pentru Siria, Gonzalo Vargas Llosa, a anunțat că 16 milioane de oameni au nevoie urgentă de ajutor umanitar.
Llosa a declarat pentru BBC că 800.000 de sirieni au fost nevoiți să plece de acasă din cauza ultimelor lupte din regiune.
Anterior, șapte milioane de sirieni s-au refugiat în diferite regiuni din interiorul țării și peste cinci milioane au fugit în țările vecine.
Llosa a mai spus că operațiunile umanitare ale UNHCR se reiau treptat în zonele afectate de război precum Homs, Hama și Damasc.