Home Actualitate Constanța: 70 de migranți aflați în peri...
Actualitate

Constanța: 70 de migranți aflați în pericol pe o ambarcațiune în Marea Neagră, salvați de polițiști

Un grup de 70 de migranți, majoritatea sirieni și irakieni, între care și șapte copii, care era înghesuiți pe un pescador, au fost salvați de polițiștii de frontieră din Constanța în urma unei intervenții pe mare, în condiții de vânt puternic.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră constănțeni au observat, vineri noapte, prin sistemul de supraveghere SCOMAR, o navă suspectă care se deplasa spre țărmul românesc, la aproximativ zece mile marine de Capul Tuzla.

Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Niculescu, a precizat că la fața locului au fost trimise două nave ale Gărzii de Coastă, iar polițiștii de frontieră au constatat că era vorba despre o ambarcațiune tip pescador, în lungime de aproximativ 20 de metri lungime, pe care se aflau 70 de persoane – copii, femei și bărbați, care nu vorbeau limba română.

Pentru că la acel moment condițiile meteorologice erau nefavorabile, cu vânt puternic și mare agitată în larg, dar și din cauza numărului prea mare de persoane de pe ambarcațiune, improprie transportului, polițiștii de frontieră au declanșat procedurile specifice pentru o salvare pe mare. Ulterior, la acțiunea de salvare, coordonată de lucrătorii Centrului Maritim de Coordonareal Autorității Navale Române, a participat și o ambarcațiune a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Ambarcațiunea suspectă și-a continuat călătoria, fiind escortată de navele Gărzii de Coastă și a acostat în siguranță în Portul Constanța, sâmbătă dimineață.

Din primele verificări a reieșit că pescadorul plecase de pe coasta Turciei, având la bord șapte copii, între care un bebeluș de numai cinci luni, 20 de femei și 43 de bărbați, majoritatea cetățeni sirieni și irakieni.

La acțiunea de debarcare, triere și evaluare medicală au participat, alături de polițiștii de frontieră, reprezentanți ai ISU Dobrogea, IJJ Constanța și ai Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz, urmând să stabilească identitatea și naționalitatea migranților, dar și să identifice călăuzele. La finalizarea verificărilor, întregul grup de migranți va intra în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună