Comisia Europeană examinează demiterea președintelui INS și revizuirea PIB pe 2011
Comisia Europeană (CE) examinează demiterea președintelui Institutului Național de Statistică (INS), iar Eurostat analizează în detaliu informațiile disponibile despre revizuirea Produsului Intern Brut, care a condus la înlocuirea lui Vergil Voineagu de la conducerea instituției.
“Statele membre și Comisia au obligația de a asigura independența profesională a autorităților de statistică și capacitatea lor de a produce statistici solide și independente. Această obligație este subliniată ferm în legislația Uniunii, în particular în Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European și Consiliului privind statisticile europene și în Regulamentul (CE) Nr. 1466/97 al Parlamentului European și Consiliului privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și a supravegherii și coordonării politicilor eonomice (amendat prin pachetul adoptat în 2012 privind guvernanța economică). Ultimul regulament menționat precizează clar că orice proces de demitere trebuie să fie bazat numai pe criterii profesionale. Comisia examinează în prezent această situație”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Eurostat, Tim Allen.
Allen notează că revizuirea de -3,7% adusă Produsului Intern Brut este mai mare decât cele obișnuite în UE, care nu depășesc +/- 2%, precum și decât alte revizuiri efectuate în cazul României în anii anteriori, de aproximativ 2%.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro