Home Actualitate Cemacon după primul trimestru: 8% avans...
Actualitate

Cemacon după primul trimestru: 8% avans al cifrei de afaceri nete și 38% creștere a profitului operațional

În primul trimestru al anului 2017, Cemacon și-a îmbunătățit performanța prin obținerea unei cifre de afaceri nete cu 8% mai mari față de aceeași perioadă a anului 2016, cifra de afaceri brută trimestrială depășind 12 milioane lei. Profitul operațional (EBITDA) a înregistrat un avans considerabil, fiind cu 38% mai mare decât cel din T1 2016.

Cemacon după primul trimestru: 8% avans al cifrei de afaceri nete și 38% creștere a profitului operațional
Cemacon după primul trimestru: 8% avans al cifrei de afaceri nete și 38% creștere a profitului operațional · Foto: Business Magazin

“Am pornit în 2017 într-un climat de piață favorabil, în creștere, fapt confirmat de primul trimestru al anului. Raportat la T1 2016, am obținut o creștere cu 8% a cifrei de afaceri nete, cu un avans al EBITDA de 38%, până la 2 milioane de lei. Pentru acest an avem un buget ambițios, bazat pe o creștere moderată a cifrei de afaceri, dar una substanțială a profitului operațional.” a declarat Liviu Stoleru, director general și Președinte al Consiliului de Administrație Cemacon SA.

Parte a strategiei de creștere pe termen mediu, compania și-a diversificat portofoliul de produse, adăugând blocurilor ceramice Evoceramic, coșul de fum și buiandrugii, produse complementare performante și competitive în piața autohtonă.

“O altă componentă importantă pentru noi este dezvoltarea vânzării de produse complementare din portofoliu – coșurile de fum și buiandrugii. Am reușit ca în trimestrul 1 să creștem cu 35% valoarea vânzării de mărfuri, fapt care ne confirmă nevoia internă de produse noi și performante și validează parteneriatele strategice ale companiei cu jucători semnificativi din Europa.” a completat Liviu Stoleru.

Rezultatul net a înregistrat o îmbunătățire de 88% față de anul 2016, fiind cu 929,979 lei mai mare.

Pentru 2017, Cemacon își propune creșterea cu 5% a cifrei de afaceri, consolidarea poziției de lider al pieței de blocuri ceramice din Transilvania, realizarea de investiții pentru susținerea creșterii, fructificarea oportunităților de creștere din piața materialelor de construcții și continuarea valorificării activelor neproductive din portofoliul Grupului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună