Când se încălzește vremea. Prognoza meteo pentru următoarea săptămână
Administrația Națională de Meteorologie anticipează pentru cele mai multe regiuni ale țării ninsori și temperaturi scăzute până la sfârșitul acestei luni, însă primele zile ale lunii februarie vor aduce posibilitatea unei ușoare încălziri a vremii, către temperaturile normale pentru această perioadă a anului.
BANAT
Vremea se va răci treptat până la 28 ianuarie, apoi valorile termice vor crește ușor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile.
CRIȘANA
Vremea se va răci, cele mai coborâte minime situându-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.
TRANSILVANIA
Până spre 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea și dimineața. Cele mai reci nopți vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.
MARAMUREȘ
Până spre 29 ianuarie, vremea se va răci, izolat devenind geroasă noaptea și dimineața, iar între 27 și 29 ianuarie se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi ale intervalului de prognoză. După 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.
MOLDOVA
Vremea se va răci, devenind geroasă noaptea și dimineața, îndeosebi până la 28 ianuarie, când pe parcursul nopților se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14…-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.
DOBROGEA
Până spre 30 ianuarie, vremea se va răci față de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea coborî sub -8 grade. După 30 ianuarie valorile termice vor crește ușor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitații, posibil importante cantitativ, vor fi mai ales până la 27 ianuarie. Acestea vor fi la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare.
MUNTENIA
Până spre 29 ianuarie, vremea se va răci, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor crește ușor, iar în primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice ușor pozitive. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.
OLTENIA
Vremea se va răci, iar mediile temperaturilor minime vor coborî treptat până spre -10 grade. Începând din 30 ianuarie valorile termice vor crește ușor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ, iar în restul intervalului sunt de așteptat doar precipitații slabe.
LA MUNTE
Vremea se va răci, iar temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cele mai coborâte valori termice se vor înregistra în zilele dinainte de 30 ianuarie, când nopțile vor fi geroase. Vor predomina ninsorile, iar până la 27 ianuarie acestea pot fi importante cantitativ.