A făcut ani la rând Turcia aducând marfă cu sacoșa. Astăzi este milionar în euro și are 3.000 de oameni în subordine

Iată discursul lui Vladimir Sterescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existență a revistei Business Magazin:

Mă numesc Vladimir Sterescu și sunt în fața dumneavoastră pentru că la un moment dat, în 2003, am intrat în antreprenoriat, iar în 2006 am ieșit. Sper că am ieșit doar temporar, deoarece sângele de antreprenor îmi circulă prin vene pentru totdeauna. În 1990, într-o zi de vară când eram în clasa a opta, i-am zis tatălui meu că îmi doresc o pereche de blugi și un tricou cu imprimeu.

Am mers în talcioc, blugii costau mai mult decât tricoul, așa că am ales un tricou, pe care mi-l amintesc și acum, scria mare Valentino pe el, era alb cu roșu și costa 20 de lei. În drum spre ieșire, cineva m-a abordat să îmi cumpere tricoul. I l-am dat cu 25 de lei, a mai pus tata ceva și mi-am luat blugi. Atunci însă mi s-a aprins un bec în cap, iar în primii ani de liceu aveam tot felul de idei năstrușnice de afaceri, pe care mi le tempera tata.

Au început apoi anii când toată lumea făcea Turcia. Am făcut-o și eu. Aduceam câte o sacoșă imensă de telescoape de ceasuri, câte 60.000 de bucăți, le luam cu 4 lei, le dădeam cu 6 lei, eram plin de bani în liceu. La un moment dat mama mi-a zis să termin cu turcismele și să mă apuc de învățat pentru facultate. Am intrat la facultate, iar după primul meu job a fost într-o firmă a tatălui meu, unde am făcut de toate, însă temperamentul lui împreună cu temperamentul meu nu au fost cea mai bună combinație. Acum îmi dau seama (am și eu 3 băieți) că cel mai bine pentru copii este să acumuleze experiență în alte companii înainte de a veni în afacerea familiei.

În 1997, primul meu job a fost la Mobifon, ca agent în departamentul de relații cu clienții. Eram un angajat cu o căscuță pe urechi care prelua apeluri din partea abonaților Connex. Este un job unde tânărul la început de carieră învață niște valori de bază, cum ar fi să vină la timp la serviciu: angajatul în call center care începe la 8 trebuie să ajungă la serviciu cel târziu la 8 fără un sfert, deschide calculatorul, citește emailul, bea o cafea, la ora 8 fix începe să preia apeluri; dacă la 8 nu e pregătit, este depunctat la evaluare.

Într-un call center e foarte greu să te diferențiezi, sunt sute de persoane care fac același lucru. La un moment dat  vorbeam cu părinții mei despre cum să mă fac eu remarcat între cei 200 de colegi. Mi-au spus: îmbracă-te în costum. Atmosfera este relaxată în call center, teoretic te poți îmbrăca casual deoarece nu există interacțiune directă cu clientul. De atunci am început să mă îmbrac în costum și cravată, eram în fiecare zi printre colegii mei în blugi ca măgarul între oi. Am fost remarcat și ulterior am avut șansa de a schimba des joburile în companie, ocupându-mă de retenția de clienți, apoi de clienți strategici, iar ultimul job în această companie a fost pe partea de reglementări, corporate affairs manager.

Aici a fost un turning point în cariera mea, pentru că dintr-o dată am început să învăț altceva, să interacționez cu oameni de afaceri, cu autoritățile, cu reprezentanți UE. Anii de după 2000 au fost ani de preaderare, iar în perioada respectivă mi-a încolțit ideea de a aduna un grup de specialiști în relații cu clienții, de a-i școli pe diverse industrii și companii și de a-i pregăti pentru a putea prelua apeluri în numele unor companii care ar vrea să își externalizeze serviciile de call center.  Nu aș fi putut porni singur, dar am găsit doi investitori (Gheorghe Rusu și Sorin Cristescu – n.r.), care mi-au spus că investesc  în businessul meu dacă renunț la job și lucrez doar în acest startup. A fost o decizie importantă pentru mine la momentul respectiv, dar era ideea mea și am făcut-o.

La început, am alergat după clienți. Ulterior mi-am dat seama că în România anilor 2003, pe lângă că nu se știa ce este un call center, nu prea se știa nici ce este outsourcingul. A fost o perioadă între 2003 și 2005 în care noi și Softwin am educat piața.

Un alt turning point în viața mea de antreprenor a fost de a asculta pe acționarii mei mai experimentați decât mine. De la început, m-am bazat pe un client mare – Connex. La un moment dat, a venit la noi și concurentul lor cel mai mare care ne-a solicitat serviciile. Decizia mea a fost să refuzăm cererea, dar acționarii mi-au spus că nu e bine să te bazezi pe un singur client mare. Apoi, în 2006 am avut pe masă două oferte: una de la un fond de investiții și alta de la un jucător strategic. Ca acționar, îți dorești cumva să rămâi legat de firmă, dar, tot la sfatul celorlalți acționari, care au zis că suntem într-o bulă și urmează ceva rău, am decis să vindem tot.

Cheia succesului în cazul meu au fost echipa și oamenii de care am avut noroc să mă înconjoare.

Compania americana Computer Generated Solutions (CGS), furnizor de software, servicii IT si outsourcing, si-a deschis la Bucuresti sediul central pentru Europa in noiembrie 2007, pentru a raspunde cererii in crestere pentru servicii de externalizare. CGS a intrat pe piata romaneasca in 2006, prin achizitia furnizorului local de servicii de call-center EasyCall, redenumit apoi CGS Romania, tranzactie finalizata in luna octombrie a anului 2006 si estimata la acea vreme la opt milioane de euro. Sterescu a fost unul dintre cei trei fondatori ai EasyCall. În prezent, este director general al CGS România.

În 2012, CGS România a avut o cifră de afaceri de peste 29 de milioane de euro (în creștere cu peste 7% față de anul precedent), potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.