Zona euro și nisipurile mișcătoare

“Este clar că una dintre probleme este procesul de luare a deciziilor, iar aici lucrurile trebuie să se miște rapid spre binele zonei euro, dar și al întregii Europe.” Declarația lui Molterer făcută pentru BUSINESS Magazin la finele anului trecut anticipa mișcările de la startul lui 2012. Prima zi lucrătoare a anului în curs scotea pe agenda publică și așa destul de liberă în această perioadă vestea potrivit căreia președintele francez Nicolas Sarkozy se întâlnea luni, 9 ianuarie, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel, discuțiile urmând să vizeze în principal noi reglementări de disciplină fiscală în Uniunea Europeană. Mai exact, cei doi lideri se vedeau din nou ca să pună la punct planul convenit la summitul UE din decembrie de toate statele membre cu excepția Marii Britanii pentru un tratat de guvernanță fiscală.

După cum explică Molterer, Europa și-a făcut bine temele în 2008 și 2009, în încercarea de a se pregăti pentru criză și de a sprijini economia reală. El observă însă încă două lucruri-cheie care “trebuie făcute în cel mai scurt timp”. Primul e reducerea datoriei publice într-o manieră compatibilă cu mult așteptata creștere economică – “o provocare, dar unica soluție pentru a trece prin criza zonei euro”. Al doilea este întărirea guvernului zonei euro, deja discutată la cel mai recent summit, al cărui scop principal să fie trasarea unor reguli mult mai clare de disciplină fiscală – “un element important pentru următoarea etapă a integrării europene”.

Oficialul BEI vede în regiunea Europei de Est centrul de creștere a UE pe termen lung, deși acum multora le pare dificil să vadă asta: “Fără îndoială, estul va fi și motorul de creștere al Europei și nu vorbesc doar din experiența austriacă, ci și din experiența europeană. Dacă ne uităm la ultimii ani, creșterile cele mai pronunțate au fost tocmai aici”. Dincolo de potențialul mult mai ridicat decât în alte regiuni, Molterer face trimitere și la indicatorul care afectează astăzi cel mai puternic economiile – datoria publică. Din nou, dacă ne uităm peste cifrele din România, nivelul e mai scăzut decât în alte țări. Totuși, tendința nu dă semne prea bune. De la sfârșitul lui 2010 până la finele lui octombrie, când Finanțele au raportat ultimele cifre, datoria publică a crescut cu 17,1 mld. lei, adică 0,7% din PIB, potrivit datelor Ziarului Financiar. Astfel, datoria publică a crescut de la 194,4 mld. lei la finele lui 2010 la 211,5 mld. lei la finele lui octombrie 2011. Ca procent din PIB, datoria publică era la finele lui octombrie 2011 la 38,6% din Produsul Intern Brut, față de 37,9% la finele anului precedent.

O altă veste proastă e aceea că nivelul investițiilor străine în România a ajuns în 2011 la cel al primilor ani de după 2000, respectiv la circa 1,5 miliarde de euro, de șase ori mai puțin față de 2006 și 2008. “Asta nu ține neapărat de performanța țării, ci de faptul că multe dintre companii au preferat să vadă care va fi evoluția economică pe aceste nisipuri mișcătoare. Nu e o surpriză că investițiile directe au scăzut, semnalul este negativ, dar perspectivele sunt optimiste”, spune Wilhelm Molterer. În viziunea sa, Guvernul de la București trebuie să se concentreze pe infrastructură, dar și pe reguli clare în procesul de achiziții publice. Un sistem legislativ puternic, un mediu bancar care să susțină investițiile, alături de potențialul fantastic al regiunii sunt argumente puternice în fața investitorilor, chiar dacă zona euro trece prin momente mai dificile. În zona absorbției fondurilor europene și a proiectelor din infrastructură demarate în ultimele 18 luni, oficialul BEI remarcă “o îmbunătățire absolută” a indicatorilor. Una peste alta, 2012 va fi anul când Europa va trebui să implementeze ce s-a decis: pentru statele membre, cheia va fi găsirea echilibrului între austeritate și măsuri stimulative pentru creșterea economiei. “Dincolo de deciziile concrete, câteodată am impresia că suntem într-o spirală psihologică”, mărturisește Molterer, cu trimitere la raportul euro-dolar, stabil de luni de zile, și arătând cu degetul înspre politicieni și oameni de afaceri care își aduc contribuția la lupta psihologică. La trei ani de la startul crizei, lecția pe care a învățat-o vicepreședintele BEI este că, pentru a avea o structură puternică, e nevoie, mai mult ca niciodată, de o Europă unită: “Performanța economică a zonei euro și viitorul monedei unice europene sunt strâns legate de integrarea fiscală a tuturor membrilor, dar mai ales de disciplina bugetară a fiecăruia”.