Home Actualitate Ziua permisului românesc de conducere. C...
Actualitate

Ziua permisului românesc de conducere. Care este numărul deținătorilor de permis de conducere

În data de 11 octombrie 2023 s-au împlinit 110 ani de la atestarea documentară a permisului de conducere românesc. În baza ordinului MAI nr. 176/2012, data de 11 octombrie a fost declarată ca Ziua permisului de conducere românesc. Istoria ne arată cum…

În data de 11 octombrie 2023 s-au împlinit 110 ani de la atestarea documentară a permisului de conducere românesc.

În baza ordinului MAI nr. 176/2012, data de 11 octombrie a fost declarată ca Ziua permisului de conducere românesc.

Istoria ne arată cum acest document a devenit din ce în ce mai important pentru oameni, ajungând în prezent să fie asociat cu o nevoie, nevoia de libertate și independența de a ajunge oriunde, oricând

La data de 11 octombrie 1913 a intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr.156, „Regulamentul pentru circulațiunea autovehiculelor, care prevedea o serie de condiții referitoare la modalitățile în care se putea conduce un autovehicul. Conform art. 17 din acest Regulament “nimeni nu va putea conduce un automobil dacă nu va avea vârsta de 18 ani, dacă nu se va bucura de bună purtare și dacă nu va poseda un permis de conducere (…).”

 Permisul de conducere a cunoscut o serie de variante de-a lungul timpului, de la permisul lipit pe pânză subțire în culorile naționale: roșu, galben și albastru, până la forma actuală, de card plastic, conformă cerințelor europene.

În prezent, numărul deținătorilor de permise de conducere este de 8.628.930, dintre care 3.046.795 femei și 5.582.135 bărbați.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună