Ziua Europei. Locul României în Europa pe baza a 48 de indicatori statistici: România este pe primul loc la viteza de descărcare a datelor de pe internet, la consumul de pânie, la rata mortalității infantile, la numărul elevilor care studiază limbi străine și pe ultimul loc la casele cu baie în interior
România sărbătorește astăzi, ca întreaga Europă, ziua de 9 mai Ziua Europei, dedicată unității europene, și Ziarul Financiar a întocmit o listă de 48 de indicatori statistici pentru a vedea cum se situează România în cadrul Uniunii Europene. Primul loc…
România sărbătorește astăzi, ca întreaga Europă, ziua de 9 mai Ziua Europei, dedicată unității europene, și Ziarul Financiar a întocmit o listă de 48 de indicatori statistici pentru a vedea cum se situează România în cadrul Uniunii Europene.
- Primul loc în Uniunea Europeană la viteza de descărcare a datelor de pe internet
Cu o viteză de aproape 152 MB/s a descărcării datelor de pe internet printr-o conexiune fixă, România se află pe primul loc la nivelul UE și pe locul 3 la nivel global (pe primul loc fiind Singapore).
- Primul loc la consumul de pâine
România este cel mai mare consumator de pâine din UE. Producția anuală de pâine în România este de 1,5 milioane de tone, iar consumul este de 96,5 kilograme per persoană per an.
- Primul loc în ceea ce privește rata mortalității infantile
România a avut in 2018 cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa. în 2018, au fost înregistrate 6 decese la 1.000 de copii născuți vii, mult peste media europeană de 3,4. în 2008, rata mortalității infantile era de 11 decese la mia de copii născuți vii, aproape dublu față de nivelul din 2018, conform datelor Comisiei Europene.
- Primul loc în Uniunea Europeană la numărul elevilor care studiază limbi străine
România este pe primul loc în UE la numărul de elevi de liceu care studiază două sau mai multe limbi străine-România a avut cel mai mare procent al elevilor de liceu (ISCED nivel 3) care studiază mai mult de două limbi străine dintre statele membre ale Uniunii Europene, conform statisticilor Eurostat. Astfel, în 2018, circa 98% dintre elevii din învățământul secundar superior din România studiau mai mult de două limbi străine, conform sursei citate. La nivelul UE, media elevilor de liceu care au studiat mai mult de două limbi străine în 2018 a fost de 48%. Această pondere a fost mai mare de 80% în România (98%), Finlanda (94%) și Luxemburg (82%).
- Ultimul loc în Europa în ceea ce privește casele cu baie în interior
România are cel mai mare procent al populației care nu are o baie în casă, astfel procentul populației fiind de 22,4%.
- Locul 24 în UE ca pondere a masei salariale în PIB
Masa salarială din România (totalitatea salariilor din economie și a taxelor și contribuțiilor aferente acestora) a ajuns în 2020 la aproape 90 de mld. de euro. De la ultima criză din 2008 încoace, masa salarială din România s-a dublat în termeni nominali iar, ca pondere în PIB, a ajuns la 41%, încă departe de media europeană de aproape 49% din PIB, arată datele Eurostat.
- Locul 5 după rata de scădere a producției industriale
Industria României, care este puternic dependentă de industriile vestice, a scăzut cu 4,6% pe metodologia europeană, arată datele publicate de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene. Industria Germaniei, cel mai mare partener comercial al României, a scăzut cu 6% în februarie 2021, prin comparație cu februarie 2020. De asemenea, industria Franței, al treilea cel mai important partener comercial al României, a scăzut cu 6,4%, în vreme ce industria italiană a scăzut cu 0,6%.
- În top 5 al țărilor cu cea mai mare scădere a speranței de viață
Speranța de viață a românilor a scăzut cu 1,4 ani în 2020 față de 2019, conform datelor de la Eurostat. Mai mult, România a avut printre cele mai mari scăderi ale speranței de viață în 2020 față de 2019 din rândul statelor membre UE. Astfel, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Spania (-1,6 ani comparativ cu 2019) și Bulgaria (-1,5), urmate de Lituania, Polonia și România (toate -1,4).
- Locul 21 după rata de ocupare a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani
România a avut o rată de ocupare a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani de aproape 71% în 2020, în scădere cu 0,1 puncte procentuale, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică. Rata de ocupare a României a fost printre cele mai mici din Uniunea Europeană, întrecând doar cinci state, respectiv Belgia, Croația, Spania, Italia și Grecia.
- Locul 12 în UE după ponderea tinerilor cu vârsta între 18 și 34 de ani care locuiesc cu părinții
România ocupă locul 12 în clasamentul țărilor membre UE cu cei mai mulți tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani care locuiesc cu părinții. Pe primul loc în clasament este Croația, cu un procent de 74,5%, urmată de Grecia și Italia, ambele cu 69,4%, și de Slovacia, cu un procent de 68,2%. Circa 56,4% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani locuiau cu părinții în anul 2019, conform datelor de la Eurostat, Oficiul European de Statistică.
- Locul 1 la creșterea economică din T4/2020
România a avut de departe cea mai rapidă recuperare economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru din 2020. Datele Eurostat arată că, în dinamica trimestrială, economia României a crescut cu 5,3% în T4/2020, la mare distanță de a doua țară cu cea mai mare creștere – Bulgaria (Ă2,1%). Economia Uniunii Europene a scăzut, în medie, cu 0,4% în T4/2020, prin comparație cu T3/2020.
- Locul 2 la producția de porumb
Cu o recoltă de 10,8 milioane de tone de porumb în 2020, România a pierdut prima poziție în clasamentul celor mai mari producător din Uniunea Europeană, după ce în 2018 și 2019 câștigase acest titlu, având recolte de 17-18 milioane de tone, arată datele de la Institutul Național de Statistică. Astfel, Franța a redevenit lider la producția de porumb în UE, cu o recoltă de 13,3 mil. tone.
- Locul 27 în Uniunea Europeană la colectarea taxelor
România este pe locul 27 din UE, ultimul loc, la colectarea taxelor- România a avut și în 2019 cea mai mică pondere a veniturilor fiscale în PIB din Uniunea Europeană. Astfel, statul a colectat la bugetul de stat venituri în valoare de 26,8% din PIB, față de o medie europeană de peste 40% din PIB, arată datele publicate de Eurostat, biroul european de statistică. Cel mai mare decalaj (2,3% din PIB în România față de o medie europeană de 9,6% din PIB) este la nivelul de încasare a taxelor pe venit și avere.
- Locul 4 la nivelul ratei medii anuale a inflației
România are, pe indicele armonizat al prețurilor de consum, indicatorul folosit de Comisia Europeană, o inflație anuală de 1,7% în noiembrie 2020, a patra cea mai mare din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Eurostat, biroul european de statistică. Economiștii consideră nivelul de 2% pentru inflație ca fiind optim pentru bunul mers al unei economii.
- Ultimul loc raportat la ponderea veniturilor de la buget în PIB
Datele Eurostat – Oficiul de Statistică al UE – arată că partitatea puterii de cumpărare în România a ajuns la 70% din media UE. În Polonia este de 73%, în Ungaria, de asemenea, de 73%. Nu mai avem, prin urmare, diferențele din trecut. Dar veniturile statului sunt de 33% din PIB în România, de 42,8% în Polonia, de 43,5% în Ungaria sau de 39,5% în Bulgaria. Bulgaria este o țară mai săracă decât România. Dar strânge la buget mai mulți bani decât România.
- Ultimul loc în Uniunea Europeană la intermedierea financiară
Intermedierea financiară, calculată ca raport între creditul acordat sectorului privat și Produsul Intern Brut, a ajuns la 26,28% în 2019, conform ultimului raport de țară pentru România pentru 2020 al Comisiei Europene. Practic, România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește intermedierea financiară, situându-se sub media Uniunii Europene de 83%, dar și sub cea a țărilor cu economii emergente precum Polonia și Cehia –52% sau Bulgaria 51%.
- Ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea cheltuielilor cu sănătatea din PIB
Locul României în UE – 28- România alocă 5,2% din PIB pentru sănătate, fiind pe ultimul loc în UE din acest punct de vedere. Media UE în ceea ce privește finanțarea sistemului de sănătate a fost de 9,8% din PIB în 2018, arată datele Comisiei Europene.
- Locul 5 în ceea ce privește numărul de paturi din spitale la 100.000 locuitori
România se află pe locul al cincilea în Uniunea Europeană la numărul de paturi per 100.000 de locuritori, cu un efectiv de aproape 700 de locuri. Chiar dacă România se află în prima parte a clasamentului în ceea ce privește numărul de paturi, la nivel de dotări se plasează pe ultimele locuri, din spitale lipsind aparatură precum angiografe, aparate RMN, computer tomograf
- Locul 4 în Europa la persoanele vaccinate cu ambele doze de ser împotriva Covid 19
România este pe locul 4 la numărul de persoane vaccinate cu ambele doze împotriva corinavirusului (date din 13 aprilie 2021).
- Locul 5 în Uniunea Europeană la absolvenții de IT&C
România este bine poziționată în ceea ce privește absolvenții IT&C, plasându-se pe locul al cincilea, cu 5,6% dintre toți absolvenții (media Uniunii Europene este de 3,6%). Cu toate acestea, în ceea ce privește serviciile publice digitale și utilizarea serviciilor de internet, performanța României este cea mai scăzută în rândul statelor membre ale UE.
- Ultimul loc în Uniunea Europeană la rata persoanelor până în 34 de ani care au absolvit studii superioare
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește absolvirea unei facultăți, astfel că în 2019, doar 25,8% din persoanele din categoria de vârstă 30-34 de ani aveau o diplomă de studii superioare, licență, master sau doctorat, conform datelor Comisiei Europene.Pe primul loc în Uniunea Europeană se află Cipru, cu o rată de 58,8% a celor între 30 și 34 ani care au terminat o formă de învățământ superior. Chiar și vecina noastră, Bulgaria, are o rată mai mare decât România, de 32,5% în 2019.
- Ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul celor care au absolvit o facultate
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește absolvirea unei facultăți, astfel că în 2019, doar 25,8% din persoanele din categoria de vârstă 30-34 de ani aveau o diplomă de studii superioare, licență, master sau doctorat, conform datelor Comisiei Europene.
- Ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește participarea adulților la un proces de educație
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la participarea adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani care sunt înscriși într-un proces de educare sau formare, având un procent de 1,3% din totalul populației.
- Locul 8 în Uniunea Europeană la numărul de limbi străine vorbite de populație
Românii vorbesc, în medie, cel puțin două limbi străine, față de trei, câte cunosc luxemburghezii. Ungurii, francezii, austriecii și irlandezii știu însă doar o limbă străină.
- Locul 7 în UE ca lungime a rețelei de cale ferată în uz
România numără 10.800 km, astfel că se află în urma unor țări precum Germania, Franța sau Polonia, dar în fața Olandei sau a Cehiei.
- Locul 4 în Uniunea Europeană după numărul persoanelor care lucrează pe cont propriu
România este una dintre țările europene cu cea mai mare rată a persoanelor care lucrează pe cont propriu, respectiv 17% din populația ocupată, fiind devansată doar de Grecia (30%), Italia (22%) și Polonia (18%), potrivit datelor Eurostat. Astfel, anul trecut circa 1,5 milioane de români erau „self-employed“, dintre care 916.000 lucrau în agricultură, 170.800 în zona de meșteșuguri, 73.000 în vânzări și servicii, iar 50.000 erau manageri.
- Locul 15 în Uniunea Europeană la numărul angajaților care lucrează în regim de telemuncă
Procentul angajaților români care lucrează de acasă a ajuns la 24% din numărul total al angajaților din economia locală în iulie 2020, în contextul evoluției pandemiei de COVID-19, conform datelor de la Eurofound (Fundația Europeană pentru îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și Viață). Timp de 10 ani, România a fost pe ultimul loc în Un iunea Europeană la numărul de angajați care muncesc de la distanță, însă anul acesta a avansat pe locul 15, întrecând țări precum Olanda, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Polonia și Croația. Procentul angajaților români care au lucrat de acasă a fost 1% în perioada 2010 – 2019, iar la un nivel asemănător cu cel înregistrat în România mai erau Bulgaria, Italia și Cipru.
- Locul 32 din Europa în ceea ce privește mediul de afaceri
Cele mai optime medii pentru afaceri din Europa sunt Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Elveția. România ocupă locul 13 în ceea ce privește țările emergente și locul 32 pe continent, în timp ce Bulgaria este cel mai slab performer din Uniunea Europeană.
- Locul 15 în Europa Centrală și de Est îl ocupă în topul celor mai mari companii
Automobile Dacia ocupă în Top 500 cele mai mai mari companii din regiune locul 15, conform unui studiu realizat de Coface. România are 58 de companii, cu afaceri cumulate de 71,4 miliarde euro, incluse în top 500 al celor mai mari companii din regiune.
- Locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea salariaților din IMM-uri
Ponderea cetățenilor care lucrau în companii de mărime medie la nivelul Uniunii Europene a fost de aproape 17%. Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în Luxemburg, o pondere de 26% a angajaților din IMM-uri. România avea în 2017 o pondere de 20,5% a angajaților din totalul salariaților la nivelul țării.
- Locul 3 la creșterea ovinelor și caprinelor
România a avut un efectiv de aproape 12 milioane de ovine și caprine în 2019, similar cu Grecia, țară cu tradiție și a exportat în viu un volum de peste 1 milion de tone de carne, în valoare de 230 mil. euro.
- Locul 6 în Europa la consumul de bere per capita
Fiecare român consumă în medie 85 de litri de bere pe an, față de peste 140 de litri în cazul Cehiei, liderul european. Pe pozițiile următoare se află Austria și Germania, conform unui raport al Asociații Berarii Europei.
- Locul 10 la consumul de apă îmbuteliată
România se situează pe locul zece în Uniunea Europeană la consumul de apă îmbuteliată. România produce anual peste 2 milioane de litri de apă, iar consumul per capita este de peste 106 litri.
- Locul 9 la producția de înghețată
România se află în top 10 producători de înghețată din UE. Cele peste 200 de companii producătoare de pe piața de înghețată care activează în România produc anual peste 47 de milioane de litri de înghețată.
- Locul 26 în Uniunea Europeană în ceea ce privește suportul guvernului pentru cercetarea în domeniul agricol
România se află pe penultimul în Uniunea Europeană în ceea ce privește sprijinul guvernului acordat în zona de cercetare și dezvoltare în agricultură. România a cheltuit în 2019 doar 21 milioane euro în această zonă.
- Locul 26 în Uniunea Europeană în ceea ce privește suprafața cu culturi organice
România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește suprafața cultivată cu plante agricole organice din totalul suprafeței agricole. Astfel, România avea în 2018 un procent de doar 2,4% de culturi organice din totalul suprafeței agricole.
- Locul 5 în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește mărimea pieței de asigurări
Piața de asigurări din România este a cincea ca mărime din Europa Centrală și de Est (ECE), conform UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România)Densitatea cheltuielilor cu asigurările este 109 euro pe locuitor în România, de circa 306 euro în ECE și de 2.170 de euro în Uniunea Europeană. Asigurările aveau o rată de penetrare de 1,07% din PIB la sfârșitul anului 2018, în ECE această valoare este de 2,5%, iar în UE este de 7,4%, potrivit datelor citate prezentate de UNSAR.
- Locul 7 în Uniunea Europeană la numărul de salariați din producția de biciclete
România are 14 companii active în industria de biciclete, patru producând bunuri finite și alte fiind specializate în părți componente. Aceste companii angajează în total aproape 2.400 de salariați, număr ce poziționează România pe locul șapte în Uniunea Europeană, conform European Bicycle Manufacturers Association.
- Locul 20 în Uniunea Europeană la numărul de angajați din sectorul de sport și fitness
România a avut 87 de angajați din sectorul de sport și fitness la 100.000 de locuitori în al doilea trimestru al anului 2020, a doua cea mai mică valoare din rândul statelor membre UE, conform Eurostat. La nivelul UE, în al doilea trimestru al anului 2020 erau 215 lucrători sportivi la 100.000 de locuitori cu vârsta peste 15 ani.
- Locul 2 in Europa în ceea ce privește cea mai slabă rată de reciclare
România produce aproape 6 milioane de tone de deșeuri pe an, cu o medie de 272 kilograme pe an pe cap de rocuitor și cu o rață de colectare de doar 82,3%.
- Locul 22 în Uniunea Europeană la gospodăriile conectate la internet
Cu 84% din gospodării conectate la internet, România se află pe locul 22 în UE la acest indicator, în fața Lituaniei, Greciei și Bulgariei. La nivelul UE-28, 90% dintre gospodării sunt conectate la internet, cel mai mare procent – de 98% – fiind înregistrat în Olanda.
- Locul 3 în Europa la numărul de amenzi aplicate pentru nerespectarea protecției datelor
România ocupă locul 3 în Europa la numărul de amenzi aplicate pentru nerespectarea protecției datelor. în cei doi ani de când Regulamentului General privind Protecția Datelor a devenit lege în România au fost aplicate 26 de sancțiuni. România a avut circa 26 de amenzi, cea mai mare fiind de 150 mii euro.
- Locul 22 în Uniunea Europeană în ceea ce privește femeile care ocupă posturi în management
Din totalul numărului de posturi în pozițiile de top management, femeile din România ocupă doar 12,6% dintre aceste poziții, astfel țara noastră se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană.
- Locul 1 ca densitate a populației în rândul celor mai mari capitale din Europa Centrală și de Est
Bucureștiul are o densitate de 8.449 de locuitori pe metru pătrat, de peste trei ori mai mare decât Sofia și de 2,5 ori mai mare decât Budapesta, arată datele Crosspoint Real Estate.
- Locul 4 în Europa la cele mai agelomerate orașe
Bucureștiului se află în topul celor mai aglomerate orașe din Europa întocmit de compania de navigație auto TomTom, care realizează TomTom Traffic Index, un raport care detaliază situația traficului în 416 orașe din 57 de țări.
- Ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul prețurilor din zona de cultură și recreație
România are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește zona culturală și de recreație, adică 58,1% din media UE.
- Bucureștiul, locul 5 între capitalele europene la concediul maternal
Bucureștiul ocupă poziția 5 în rândul orașelor europene care oferă cele mai multe zile de concediu maternal plătit, cu un total de 887 de zile “libere”. Clasamentul este condus detașat de capitala Finlandei, Helsinki, cu aproape 1.200 de zile, respectiv aproape patru ani. Topul este completat la vârf de Talin (Estonia) și Bratislava și Budapesta, arată un raport al companiei germane Movinga, o platformă online specializată în relocări.
- Locul 4 în Europa în ceea ce privește interesul pentru pariuri sportive
Românii caută în medie, pe internet, de peste 36.000 de ori pe lună sintagme de genul „pariuri sportive”, în cifre absolute piața locală fiind țara din Europa cu cel mai mare interes pentru astfel de activități. Raportat la populație însă, piața locală se află pe locul patru în Europa, cu 1,9 căutări per 1.000 de oameni, devansată fiind de Malta, Irlanda și Cipru, arată o analiză a platformei TopRatedCasinos.co.uk.