Zitec: afaceri de 6 milioane euro în 2018, plus de 22% față de anul precedent
Zitec, lider pe piața de IT din România, specializat în dezvoltarea de soluții, servicii și produse tehnologice personalizate, a încheiat anul 2018 cu venituri de 6 milioane de euro, în creștere cu 22% față de anul precedent. Pentru anul 2019, compania are în plan dezvoltarea parteneriatelor recente în zona de RPA și IoT, creșterea activității pe piețele din UK și USA, și lansarea Mirro.io, noul…
Investiția în divizia de consultanță în inovare de la începutul lui 2018 a adus companiei proiecte noi în portofoliu, atât prin câștigarea de licitații internaționale, reflectate în creșterea cifrei de afaceri la peste 5.2 milioane de euro (o creștere de 17% față de 2017), cât și prin obținerea de finanțări nerambursabile, reflectate în creșterea de venituri la peste 6 milioane de euro în 2018. Astfel, Zitec derulează în prezent proiecte pentru Agenția Spațială Europeană și National Health Service Scotland, precum și proiecte din zona de imagistică medicală, dar și primul proiect european de realizare a unei curricule blockchain pentru cadre didactice și antreprenori, BLOCKS.
În portofoliul Zitec pe 2018 se numără clienți din peste 15 țări, care activează în industrii variate precum fintech, logistică, e-commerce, tehnologie, pentru care compania a extins pachetul de servicii de la dezvoltarea de soluții personalizate, la optimizări de performanță sau componente de digital marketing, poziționându-se ca partener strategic al clienților săi, cu o viziune integrată asupra business-ului acestora. Printre cei mai importanți clienți internaționali ai Zitec se numără Amadeus, ST Microelectronics, TechSoup, The FundWorks, The Wine Society, Sandton Capital, iar in România: PayU, SameDay Courier, Porsche Romania, Credit Europe Bank, Noriel, Urban Monkey, Depanero sau Network One Distribution.
Divizia de Digital Marketing din cadrul Zitec a continuat în 2018 creșterea echipei, oferind clienților servicii digital marketing end-to-end. Echipa acoperă întreg spectrul de activități în zona de prezență și promovare în mediul online, inclusiv dezvoltarea și optimizarea website-urilor, SEO, social media, promovarea în sistem Pay-Per-Click, dar și media buying direct pe site-urile locale și în sistem programatic. Prin integrarea tuturor canalelor de comunicare, clienții Zitec au vizibilitate completă asupra datelor și astfel optimizarea mediilor de promovare devine mult mai eficientă.
2018 a însemnat pentru Zitec și investiția în Instant Factoring, prima platformă fintech românească de factoring lansată în luna aprilie.
InstantFactoring.com a încheiat anul cu un volum de peste 1500 de finanțări acordate în valoare de 2,7 milioane de euro, o finanțare de 1,5 milioane euro primită de la un fond de investiții din USA, dar și premiul pentru cel mai bun Start-up Fintech al Anului din Europa Centrală în cadrul Central European Startup Awards 2018 de la Varșovia.
Lider pe piața IT din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, precum și servicii de digital marketing.