Zeița cu balanța în mână
Punerea sub control judiciar a lui Sebastian Ghiță, deputat independent (fost PSD, după ce a părăsit partidul tocmai pentru a-l feri pe Victor Ponta de acuzația că echipa Ghiță-Ponta ar fi ajuns în partid și în guvern să coordoneze un soi de mafie similară celei din jurul fostului premier Adrian Năstase) reprezintă o fază nouă în efortul DNA de a dezgropa afacerile corupte ale politicienilor.
Noutatea apare însă numai în privința speței, dacă se poate spune așa, respectiv a faptului că este investigată corupția din afacerile cu fonduri europene, derulate pe plan local (în chestiune fiind câștigarea frauduloasă de către un grup de clienți ai PSD a unui contract finanțat cu fonduri europene la Comarnic), în locul deja obișnuitei corupții din afacerile cu bani de la bugetul statului, derulate de la centru.
În media și în mediile politice, obsedate să reducă totul la favoritisme și răzbunări motivate politic, noutatea a fost interpretată însă exclusiv drept un semn, ori diabolic, ori divin, că DNA ia o pauză de la ”tabăra Băsescu„ (Udrea, Bica, Cocoș, Sandu, banii de campanie pentru PDL) spre a se îndrepta către ”tabăra Ponta„ (Ghiță, cumnatul lui Ponta, fruntașii PSD Mircea și Vlad Cosma), cu speranța uneori exprimată limpede ca Ponta să fie în cele din urmă umflat de DNA și dat jos astfel cu forța de la putere.
Pe de o parte, e adevărat că așa apar șanse de a se pune capăt criticilor din partea apropiaților Elenei Udrea cum că DNA s-ar concentra exclusiv asupra oamenilor fostului regim PDL, ocolindu-i pe cei ai PSD. Pe de altă parte, așa au reînviat însă și plicticoasele speculații vizând presupuse blaturi trecute între Băsescu și Ponta, pornind de la constatarea că o parte din îmbogățiții ultimilor 15 ani aveau legături atât în PDL, cât și în PSD (lucru care ține însă exclusiv de caracterul transpartinic și nepolitic al afacerilor lor), cu concluzia total falsă că în România corupția ar avea caracter de partid și că s-ar concentra la unele partide (PSD; fostul PDL) mai mult decât la altele (PNL sau mai exact ”noul PNL„; independenții și disidenții din toate marile partide).