Wizz Air lansează din iunie zboruri către Tel-Aviv
Compania aeriană Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România după numărul de pasageri, lansează începând cu luna iunie trei zboruri pe săptămână pe relația București-Tel-Aviv, rută pe care operează în prezent TAROM.
Prețul unui zbor până în Tel-Aviv pornește de la 163 lei, iar durata călătoriei ajunge la aproape patru ore. După Ierusalim, Tel Aviv este cel mai important centru economic și de business din Israel. Cu peste 2.5 milioane de turiști anual, Tel Aviv a fost clasat în 2012 al 5-lea cel mai vizitat oraș din Orientul Mijlociu și Africa.
Recent, Wizz Air a anunțat că operează zboruri către Dubai (Emiratele Arabe), Perugia (Italia) și Girona (Spania) de pe aeroportul „Henri Coandă” București.
Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creștere 2,2% față de 2011 și sub estimările de 3 milioane de euro anunțate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piața locală. La nivel internațional, Wizz Air a anunțat peste 12 milioane de pasageri, reprezentând o creștere cu 12% față de anul anterior. Anul trecut Wizz Air și-a dezvoltat rețeaua de transport de la 203 la 250 de rute extinzându-și operațiunile în 29 de țări prin operarea de zboruri și către Georgia, Israel, Slovenia și Elveția.