Wizz Air anunță curse noi spre două destinații îndrăgite de mulți români. De unde veți putea zbura în curând cu prețuri care pornesc de la 149 de lei
Compania aeriană Wizz Air a anunțat astăzi două noi rute de la București – spre Zakynthos și Corfu, cu două zboruri/săptămână, marțea și sâmbăta, care vor fi operate către aceste destinații între 15 iunie și 15 septembrie 2021. Potrivit reprezentanților…
Compania aeriană Wizz Air a anunțat astăzi două noi rute de la București – spre Zakynthos și Corfu, cu două zboruri/săptămână, marțea și sâmbăta, care vor fi operate către aceste destinații între 15 iunie și 15 septembrie 2021. Potrivit reprezentanților companiei, tarifele încep de la 149 de lei, pentru un singur segment de zbor, biletele fiind deja disponibile spre achiziționare.
Aceste noi rute se adaugă celor trei servicii deja existente operate de la Aeroportul Otopeni către stațiunile grecești, destinații populare de vacanță pentru români. Astfel, pasagerii din București și împrejurimi vor putea călători cu Wizz Air către cinci destinații de vacanță din Grecia în această vară: Heraklion, Mykonos, Santorini, Zakynthos și Corfu.