Home Transporturi Wizz Air a transportat 3,2 milioane de p...
Transporturi

Wizz Air a transportat 3,2 milioane de pasageri pe piața locală în 2013

Wizz Air, cea mai mare linie aeriană low-cost din Centrul și Estul Europei, a transportat 13,5 milioane de pasageri în 2013, reprezentând o creștere de 12% comparativ cu anul precedent, din care 3,2 milioane în și din România.

Wizz Air a transportat 3,2 milioane de pasageri pe piața locală în 2013
Wizz Air a transportat 3,2 milioane de pasageri pe piața locală în 2013 · Foto: Business Magazin

Gradul mediu de încărcare a fost de 86%. Flota Wizz Air este compusă în prezent din 45 aeronave Airbus A320 și va crește la 53 în 2014, odată cu livrarea noilor aeronave de la Airbus. Flota va deservi o rețea aflată în continuă creștere ce include deja noile baze Wizz Air în Lviv, Ucraina și Craiova, România ce vor fi deschise în 2014. Operațiunile deja existente în București, Budapesta, Skoje, Sofia, Vilnius și Varșovia se vor extinde în următoarele luni.

“Continuăm să aducem tarife accesibile în noile piețe și suntem angajați să creștem numărul de pasageri în Europa dar și dincolo de continent. În prezent operăm 300 de rute în 35 de țări. Oferim tarife accesibile tuturor precum și o gamă largă de produse și servicii adiționale, disponibile clienților pentru a-și personaliza călătoria în funcție de preferințe”, a declarat József Váradi, Chief Executive Officer la Wizz Air. 

În România Wizz Air a transportat 3,2 mil. de pasageri în 2013, cu 14% mai mulți decât în anul precedent. Compania a anunțat pentru 2014 noi rute din Craiova spre Barcelona, Bologna, Dortmund și Roma Ciampino, ce se vor adăuga rețelei locale, de 72 de rute.

Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiții. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună