Whitney Houston a luat Xanax înainte să moară. Vedeta ar fi adormit în cadă
Cântăreața Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice, și ar fi adormit în cadă, fapt care ar fi condus la decesul său prin înecare. Site-ul tmz.com citează membri ai familiei cântăreței care ar fi spus că acesteia i-a fost prescris medicamentul, care în mod obișnuit este recomandat pentru tratarea anxietății și depresiei.
Cântăreața ar fi consumat mult alcool în noaptea dinaintea morții sale, potrivit site-ului tmz.com. Alcoolul, în combinație cu medicamentul Xanax, are un puternic efect sedativ, fapt care ar fi făcut-o să adoarmă în cadă. Cântăreața ar fi fost descoperită în cada de baie având fața sub apă, potrivit unor persoane apropiate artistei citate de TMZ. Stilista ei, persoana care îi aranja părul și două gărzi de corp s-ar fi aflat printre persoanele aflate în camera cântăreței în respectivele momente. Aceștia ar fi devenit îngrijorați pentru că Whitney ar fi stat în baie peste o oră și se făcuse timpul pentru a merge la petrecerea producătorului Clive Davis, unde artista urma să susțină un recital.