Wall Street jubilează după alianța marilor bănci centrale
Bursa de la New York a închis joi în urcare pentru cea de-a patra ședință consecutiv, măsurile coordonate anunțate de băncile centrale calmând temerile că sectorul financiar european se îndreaptă către înghețarea pieței de credit din cauza crizei datoriilor de stat, transmite Reuters.
Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în creștere cu 1,66%, iar Standard & Poor’s 500 a avansat cu 1,72%, în timp ce Nasdaq Composite a câștigat 1,34%. Acțiunile financiare au crescut puternic, după ce Banca Centrală Europeană a anunțat măsuri coordonate împreună cu alte mari bănci centrale de a îmbunătăți lichiditatea în dolari pe piețele europene, înlesnind finanțarea în monedă americană a băncilor din zona euro. Indicele sectorului financiar a urcat cu 2,6%, iar cel al industriei cu 1,9%. Acțiunile băncilor au înregistrat cele mai mari pierderi în ultimele săptămâni, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat. Indicele S&P 500 este în scădere cu 10% față de nivelul din 22 iulie, când a început corecția recentă, însă a câștigat 4,8% în această săptămână, cea mai bună de la începutul lunii iulie.