Vremea va fi rece. PROGNOZA METEO pentru luni și marți
Valorile termice se vor menține sub mediile climatologice specifice pentru ultima decadă a lunii martie, informează ANM.
LUNI
ÎN ȚARĂ
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15 grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile intramontane și 6 grade pe litoral. Cerul va fi parțial noros în sudul și estul țării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe, iar în rest va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană, dar și în Moldova, Dobrogea și Bărăgan. Dimineața și noaptea se va semnala brumă, local în Transilvania și Maramureș și izolat în restul teritoriului. În zonele joase de relief, vor fi condiții de ceață.
LA BUCUREȘTI:
Cerul va fi parțial noros în cursul zilei, apoi se va însenina. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade, mai coborâtă în zona preorășenească, unde vor fi condiții de brumă. Dimineața și mai ales noaptea va fi posibilă apariția ceții.

MARȚI
ÎN ȚARĂ
Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi față de ziua precedentă, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 21 de grade. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în Moldova, Banat și pe crestele montane. Temperaturile minime se vor încadra între 1 și 9 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, unde se va produce brumă. În zonele joase de relief, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.