Home Actualitate VREMEA se răcește în toată țara. Informa...
Actualitate

VREMEA se răcește în toată țara. Informare meteo de ploi, lapoviță și ninsoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de răcire a vremii, precipitații mixte și intensificări ale vântului, ce va intra în vigoare miercuri la ora 09.00 și va fi valabilă până joi la ora 22.00.

Miercuri, 18 martie, vremea se va răci, iar precipitațiile vor cuprinde treptat toată jumătatea de est a țării, predominant ninsori în Moldova, dar și lapovițe și ploi, temporar, în Dobrogea, Muntenia și Transilvania. În noaptea de miercuri spre joi (18/19 martie), vor cădea precipitații mixte și în Oltenia, iar joi, 19 martie, acestea se vor semnala îndeosebi în nord-estul, sudul și centrul teritoriului.

În zona de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare la munte și în Dobrogea, Moldova și Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55….65 km/h.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună