VREMEA miercuri și joi: Prognoza meteo în țară și în București
Vremea va fi caldă, cu maxime ale temperaturii aerului ce se vor încadra între 24 și 32 de grade, ușor mai mici doar pe litoral. În vestul și în nord-vestul țării temporar înnorările se vor accentua și local vor fi averse, descărcări electrice și scurte rafale de vânt; izolat, în special în zona Munților Apuseni, cantitățile de apă pot depăși 15 l/mp și vor fi condiții de grindină.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări locale. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5…7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18…19 grade în Dealurile de Vest.
BUCUREȘTI
Vremea va fi caldă, cu o maximă termică în jurul a 28 de grade. Cerul va fi variabil, iar în cursul zilei vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 12…13 grade.

JOI
Vremea se va menține caldă, dar în vest și nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta prin dezvoltări noroase, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și local averse; cu precădere în orele serii izolat vor fi posibile vijelii și vor fi condiții de grindină. În celelalte zone, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și condiții pentru ploi de scurtă durată, mai ales pe litoral și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 31 de grade, ușor mai mici pe litoral și în deltă, iar cele minime între 10 și 18 grade, mai scăzute în depresiuni.