Vorbind de unul singur pe Calea Victoriei

Scriu acest articol marți/miercuri, 9-10 martie 2021, ora 00.40.

Exact în urmă cu un an, marți, pe 10 martie 2020, după-amiaza, am avut întâlnirea Meet the CEO cu Dragoș Anastasiu de la Eurolines ca personaj principal și am văzut ce nu credeam că se poate întâmpla decât în război – ce înseamnă o pandemie, de fapt până atunci nu știam deloc și căutam pe Wikipedia informații despre un asemenea eveniment.

Hotelul Radisson din centrul Bucureștiului, care cu o săptămână în urmă era plin, atunci era pur și simplu gol, pustiu în afară de noi, care eram la întâlnirea Meet the CEO, nu mai era niciun alt eveniment, nicio conferință. De la personalul hotelului am aflat că rata de ocupare se prăbușise la 5%, toată lumea fugea din calea Covid-ului pentru că se închideau economia, țara, granițele, lumea etc.

Dana Dima, vicepreședinte BCR, venise la întâlnirea noastră cu Dragoș Anastasiu ca să scape două ore de panica și psihoza care începeau să se instaleze la bancă și în discuțiile din jurul ei.

Nimănui nu-i venea să creadă ce se întâmplă și cum este posibil ca în secolul XXI un virus venit de nicăieri să facă atât de multe ravagii în jur.

Cu câteva zile înainte aflasem, în urma unei discuții avute cu avocatul Silviu Stratulat, care tocmai se întorsese de la Londra, că City-ul londonez se pregătea pentru cea mai mare criză din istoria lumii. Piețele financiare, investitorii, băncile intraseră deja în alertă, în panică, iar informațiile care veneau de acolo indicau începutul unei apocalipse cu care lumea nu se mai confruntase.

A doua zi, la București, în România, la redacție, am trimis pe toată lumea să lucreze de acasă într-o panică ordonată, pentru că știam că urmează și la noi să se închidă economia. Deja începuse să  câștige teren sloganul „Stați acasă!”. Cu toții trăiam un film kafkanian.

Nimeni nu știa ce se va întâmpla, aproape toată lumea credea că acest eveniment inedit va dura o lună, două luni și lucrurile vor reveni la normal.

Acum, aniversând un an de criză Covid-19 și fără perspectiva clară a unui sfârșit, am dat timpul înapoi pentru a-mi reaminti cum a fost atunci.

Eu am avut șansa să vin la redacție aproape în fiecare zi, dar eram singur într-un spațiu care altădată era arhiplin, care nu experimentase niciodată ceea ce astăzi se cheamă distanțare socială, ci dimpotrivă, eram continuu într-o apropiere socială.  

Apariția Covid-ului, la care ne uitam în februarie cu detașare pentru că era numai la chinezi și nu credeam că poate ajunge și la noi, însemna și apariția unei noi crize economice și mă gândeam cu groază la criza anterioară, care fusese foarte dură pentru noi, cu întârzieri de salarii, tăieri de salarii și plecări de oameni etc.

Pentru că evenimentele/conferințele/întâlnirile fuseseră interzise, eram loviți în plin. Mă gândeam la expresia pe care a avut-o Dragoș Anastasiu la Meet the CEO povestind cum a trăit el criza anterioară: „Noi în fața firmei aveam un cimitir, se cheamă cimitirul Reînvierii, colț cu Maica Domnului. Eu în acel cimitir am făcut sute de ture. Anul 2009 așa l-am petrecut, mai degrabă în cimitir decât la firmă, pentru că dacă eram la firmă mă închideam în cameră și nu voiam să văd pe nimeni – așa știam eu să găsesc soluții de criză.”

Zile la rând, seara, plecam de la redacție luând-o pe jos pe Calea Victoriei, prin Centrul Vechi, până la Unirii, și vedeam în jurul meu totul închis și nu credeam că este posibil așa ceva. Cred că și în război sau într-o apocalipsă era mai multă viață decât vedeam eu. Așa am ținut-o două luni de zile și noroc că un Steve Jobs a inventat smartphone-ul, iar un chinez-american Zoom-ul, care ne-a permis să trecem prin această criză din punct de vedere social, al comunicării și prin încercarea de a derula lucrurile exact ca înainte.
Noi am putut scoate Business MAGAZIN și Ziarul Financiar lucrând de acasă și eu de la redacție, ceea ce ne-a permis să stăm în picioare și să traversăm mai bine această nouă criză.

Nimeni nu știe când se va termina această pandemie, probabil că o vom mai ține tot așa cu mască, cu distanțare socială, cu lucrul de acasă, cu interacțiune limitată încă doi ani.

Oricum, aceste timpuri sunt extrem de interesante, unice, nu știu ce vom învăța din ele, dar cum spune noua generație, ne ajută să căpătăm o nouă experiență.

Dacă Dragoș Anastasiu vorbea de unul singur prin cimitir, eu vorbeam de unul singur pe Calea Victoriei.

(cristian.hostiuc@zf.ro)