„Vor doar profituri“. Nemulțumiți de dobânzile mici și de presiunile prea slabe din partea politicienilor, europenii își retrag banii din bănci
O majoritate de bănci europene mari au raportat o scădere a depozitelor în ultimul an în condițiile în care clienții caută alternative mai bune de a-și economisi banii, relevă o analiză a agenției de rating S&P.
O majoritate de bănci europene mari au raportat o scădere a depozitelor în ultimul an în condițiile în care clienții caută alternative mai bune de a-și economisi banii, relevă o analiză a agenției de rating S&P.
Spania a suferit cel mai puternic declin, cu 9%. Scăderile au reflectat faptul că clienții aleg produse cu randamente mai mari și plătesc datorii scumpe.
„Vor doar profituri, nu se gândesc la oameni“. Cuvintele lui Marco Oliveira, un designer graphic de 50 de ani din Portugalia, evidențiază nemulțumirea profundă a europenilor cu privire la faptul că în pofida scumpirii agresive a creditului de către BCE, băncile din regiune plătesc în continuare dobânzi mici la depozite.
„Nu primim dobânzi bune“, confirmă la rândul său Carlos Stilianopoulos, un spaniol în vârstă de 56 de ani, pentru CNBC.
Deponenții europeni se plâng că băncile lor s-au grăbit să majoreze dobânzile la creditele ipotecare în urma acțiunilor BCE, dar cresc dobânzile la depozite într-un ritm extrem de lent. Deși țările zonei euro au aceeași monedă și sunt sub efectul acelorași decizii de politică monetară, deponenții din regiune nu se bucură de aceleași dobânzi la depozite.
„Aceasta se datorează diferențelor de structură a industriei bancare, de natură a depozitelor și oportunităților alternative de investiții“, arată Marta Ferro Teixeira, analist la ABN Amro.
Stilianopoulos crede că guvernele și autoritățile nu intervin, deocamdată, în forță pentru că sunt mai îngrijorate în legătură cu băncile decât cu deponenții.
Totuși, politicienii și autoritățile din mai multe țări europene, incluzând Marea Britanie, au început să lanseze critici și să pună presiune asupra băncilor.
În Marea Britanie, Financial Conduct Authority a anunțat un plan de acțiune la sfârșitul lunii iunie pentru a se asigura că băncile transferă „în mod adecvat“ majorările de dobânzi către deponenți.
În Germania, băncile sunt acuzate că-și exploatează puterea de pe piață pentru a obține în mod nedrept zeci de miliarde de euro prin faptul că nu trec mai departe dobânzile mai mari către deponenții individuali.
În Spania, ministrul economiei Navia Calvino a îndemnat recent băncile să înceapă să le plătească clienților mai mult pentru economii și să împartă ce câștigă de pe urma dobânzilor mai mari, scrie Bloomberg.
În Belgia, premierul Alexander De Croo a anunțat că guvernul va interveni dacă băncile țării vor refuza în contiuare să majoreze dobânzile la conturile de economii ale clienților, notează brusselstimes.com.
Banca Irlandei a cedat presiunilor și a crescut dobânzile la depozite.
Iar în Elveția, Fundația pentru Protecția Consumatorului (SKS) s-a declarat nemulțumită de ratele scăzute ale dobânzilor și a cerut băncilor să le majoreze în mod semnificativ, relatează zentralplus.ch.