Home Actualitate Vodafone România. Soluții inovatoare de...
Actualitate

Vodafone România. Soluții inovatoare de răcire a spațiilor tehnice: Phase Change Material (PCM), Chilled Water Systems, Dynamic Thermal Management

Soluțiile de răcire a spațiilor tehnice implementate de Vodafone România contribuie deopotrivă la protejarea mediului, precum și la atingerea obiectivului companiei globale Vodafone de a reduce la zero emisiile de carbon până în 2040, obiective la care s-a aliniat și…

Vodafone România. Soluții inovatoare de răcire a spațiilor tehnice: Phase Change Material (PCM), Chilled Water Systems, Dynamic Thermal Management
Vodafone România. Soluții inovatoare de răcire a spațiilor tehnice: Phase Change Material (PCM), Chilled Water Systems, Dynamic Thermal Management · Foto: Business Magazin

Soluțiile de răcire a spațiilor tehnice implementate de Vodafone România contribuie deopotrivă la protejarea mediului, precum și la atingerea obiectivului companiei globale Vodafone de a reduce la zero emisiile de carbon până în 2040, obiective la care s-a aliniat și filiera locală.

Descrierea inovației:

Vodafone România utilizează tehnologii avansate pentru reducerea amprentei de carbon și mărirea eficienței energetice. Astfel, decizia companiei de a achiziționa 100% energie verde pentru derularea operațiunilor începând cu luna ianuarie 2020 a fost completată de cea a unei investiții multianuale, cu scopul de a mări eficiența energetică a companiei și a reduce impactul creat asupra mediului.

Ca parte a programul de optimizare a consumului energetic și de reducere a amprentei de carbon generată demarat în anul 2019, o primă soluție este reprezentată de materialul Phase Change Material (PCM), o substanță pe bază de sare ce are proprietatea de a absorbi căldura în timpul zilei și de a o elibera în timpul nopții într-un mod complet pasiv, fără a consuma energie electrică, pentru a menține o temperatură constantă în camera tehnică. Soluția a fost activată pe data de 1 aprilie 2020 într-una dintre locațiile tehnice de importanță majoră ale Vodafone România.

În perioada martie – aprilie 2020, compania a implementat alte două soluții inovatoare de răcire în spațiile sale tehnice: sisteme ce funcționează pe bază de apă răcită (Chilled Water Systems), precum și sisteme de gestionare termică directă prin senzori controlați de un motor de inteligență artificială (Dynamic Thermal Management). În linie cu Grupul Vodafone, Vodafone România și-a asumat angajamentul de a reduce la net zero emisiile de carbon până în 2040, primul pas fiind acela de a elimina toate emisiile de gaze cu efect de seră provenite din activitățile proprii și din energia cumpărată și consumată, nu mai târziu de 2030.

Elementul de noutate:

Toate cele trei soluții de răcire a camerelor tehnice implementate pentru a optimiza consumul de electricitate sunt bazate pe tehnologii de ultimă generație. Mai mult decât atât, Vodafone este primul operator telecom din România care a implementat soluția de răcire bazată pe tehnologia Phase Change Material.

Efectele inovației:

Programul de investiții a demarat în anul 2019 și înregistrează deja rezultate semnificative, realizând economii ale consumului de electricitate în cumul de aproximativ 505MWh pe an. Spre exemplu, prin utilizarea tehnologiei PCM s-a înregistrat un consum de energie de aproximativ opt ori mai mic comparativ cu perioada similară a anului trecut, în urma măsurătorilor efectuate în perioada aprilie – octombrie 2020.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună