Home Actualitate Vodafone România: Soluția de scanare a t...
Actualitate

Vodafone România: Soluția de scanare a temperaturii corporale

În contextul pandemic, companiile au fost nevoite să se adapteze rapid și să găsească soluții care să sporească siguranța angajaților, clienților și partenerilor și care să le permită să își continue activitatea în condiții mai bune. În acest context, Vodafone…

Vodafone România: Soluția de scanare a temperaturii corporale
Vodafone România: Soluția de scanare a temperaturii corporale · Foto: Business Magazin

În contextul pandemic, companiile au fost nevoite să se adapteze rapid și să găsească soluții care să sporească siguranța angajaților, clienților și partenerilor și care să le permită să își continue activitatea în condiții mai bune. În acest context, Vodafone a venit într-un timp foarte scurt, imediat după debutul pandemiei, cu o soluție de măsurare/scanare a temperaturii corporale.

Descrierea inovației:

Vodafone România oferă o soluție de scanare a temperaturii corporale de la distanță și în timp real, bazată pe tehnologia IoT, care crește securitatea spațiului în care este implementată, oferind, astfel, un grad ridicat de siguranță în rândul angajaților, clienților și partenerilor. Soluția de scanare a temperaturii corporale oferită de companie detectează temperatura corporală de la distanță, într-un mod non-invaziv, nefiind necesar contactul cu persoana scanată. Soluția are un senzor care detectează temperatura persoanei din fața lui sau a unui grup de persoane dintr-o anumită zonă și un ecran pe care se afișează rezultatele scanării, precum și alerte pentru temperaturile înregistrate în afara limitelor normale. Camera termică inclusă în componența soluției analizează temperatura corpului, un indicator cheie al prezenței febrei, și transmite o alarmă discretă atunci când se depășește un prag de temperatură anterior stabilit. Marja de eroare este de Ă/- 0,5 grade Celsius, iar distanța de măsurare este de până la 9 metri. Persoanele implicate în proiect sunt Marius Coman, care ocupă funcția de IoT country manager, Corina Sandu – IoT product manager și Marius Voicu – IoT partner manger.

Elementul de noutate:

Este o soluție care la începutul anului 2020 nu se afla în planul de lansări, dar care a venit ca răspuns la evenimentele ulterioare și la noile nevoi ale clienților companii de a crește securitatea la locul de muncă și de a oferi un grad ridicat de siguranță în rândul angajaților, clienților, partenerilor.

Efectele inovației:

Soluția oferită de Vodafone România sporește măsurile de siguranță în cadrul sediilor companiilor, al clădirilor comerciale, depozitelor, centrelor de distribuție și instituțiilor și crește nivelul de prevenție a evenimentelor care ar putea afecta mediul de lucru și care ar putea duce la blocarea sau întreruperea activității. „În contextul pandemic actual, avantajele soluției de scanare a temperaturii corporale, bazate pe tehnologia IoT, sunt certe: sunt reduse riscurile din spațiul de lucru și angajații sunt protejați suplimentar; gestionarea și filtrarea accesului în mediul de lucru se desfășoară mai rapid și în condiții de siguranță; soluția completează eficient respectarea procedurilor de sănătate și securitate în muncă, iar procesul de scanare poate fi integrat cu ușurință ca o etapă obligatorie în procesele existente de protecția muncii”, notează reprezentanții companiei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună