Home Actualitate Vladimir Putin a discutat cu Frank-Walte...
Actualitate

Vladimir Putin a discutat cu Frank-Walter Steinmeier despre situația din Ucraina

Președintele rus, Vladimir Putin, a discutat marți seara, la Moscova, cu ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, despre situația din Ucraina și punerea în aplicare a acordurilor încheiate la Minsk, a anunțat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti.

Potrivit lui Peskov, Putin și Steinmeier “au subliniat necesitatea de a respecta Acordurile de la Minsk și au îndemnat părțile implicate în conflictul din estul Ucrainei să-și retragă armamentul greu din zona demilitarizată” pe o rază de 30 de kilometri.

Anterior, șeful diplomației germane s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov, care a menționat importanța unui dialog între Angela Merkel și Vladimir Putin.

În cursul acestei întâlniri, Steinmeier, s-a declarat pesimist în legătură cu o soluție pentru criza din Ucraina, afirmând că “nu există niciun motiv de optimism în situația actuală”.

Totuși, el a subliniat că, “deși există motive să credem că cele mai importante obligații nu au fost respectate, abandonarea acestui document ar fi o mare pierdere”.

“Trebuie să facem un efort, chiar dacă este vorba de un efort imens, pentru a da un nou impuls” negocierilor privind soluționarea conflictului ucrainean, a adăugat el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună