Violențe la protestul din București. Mai mulți răniți, jandarmii au intervenit în forță (VIDEO)
ACTUALIZAT 16 IANUARIE, ORA 0 - Protestul din Piața Universității a devenit violent în cursul serii de duminică, după ce o parte dintre manifestanți au ieșit în bulevard, unii aruncând cu pietre și bucăți din caldarâm în jandarmi. Manifestanții au ocupat piața si au blocat traficul.
Unii dintre protestari au aruncat cu torțe aprinse, cu pietre, cu bucăți din caldarâm, tomberoane și alte obiecte contondente, în bulevard și spre jandarmi. Unul dintre jandarmi a fost rănit la cap. Totodată, unii dintre protestatari au aruncat cu sticle incendiare, o persoană fiind cuprinsă de flăcări și apoi salvată de oamenii din jurul său.
Jandarmii au intervenit în forță spre a evacua piața, folosind gaze lacrimogene și bastoane. Un număr de 19 persoane au fost ridicate de dubele jandarmilor. Patru jandarmi și 33 de protestatari au fost răniți, 17 au ajuns la spital.
Manifestanții, care la un moment dat ajunseseră la peste 2.000, au scandat “Jos Băsescu”. Circa 300 de studenți au venit dinspre zona Regie și s-au alăturat manifestanților de la Universitate. Protestul a continuat ceva mai calm în fața Teatrului Național și a Facultății de Arhitectură, în timp ce manifestanții violenți, o parte dintre ei “ultrași”, suporteri ai echipelor de fotbal, s-au concentrat în intervalul dintre Piața Universității și Piața Unirii, unde au continuat să arunce cu petarde, sticle și pietre, spărgând vitrine de magazine și bănci, distrugând chioșcuri și stații de autobuz și dând foc la diverse obiecte, inclusiv mașini.
Jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene spre a opri vandalismele și a-i dispersa pe violenți, reușind să-i împingă dincolo de Piața Unirii, spre Bd. Dimitrie Cantemir, iar tunuri cu apă au fost aduse ca să stingă incendiile. Au fost ridicați în total 40 de protestatari violenți, pe care forțele de ordine i-au identificat ca autori ai vandalismelor. Intre timp, grupurile de oameni din Piața Universității au început să se disperseze.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro