Home Cover story Viitorul sustenabil, în mâinile celor mi...
Cover story

Viitorul sustenabil, în mâinile celor mici. Cine sunt cei patru copii români aleși de Volkswagen, partener de mobilitate UEFA EURO 2020, să ducă pe teren mingea oficială înaintea meciului, și cum văd ei România în viitor

În lupta pentru un viitor sustenabil nu doar marile companii au ceva de spus. Patru copii care s-au remarcat prin performanțele înregistrate în diverse domenii și au fost aleși de Volkswagen – partener de mobilitate UEFA EURO 2020 – să…

Viitorul sustenabil, în mâinile celor mici. Cine sunt cei patru copii români aleși de Volkswagen, partener de mobilitate UEFA EURO 2020, să ducă pe teren mingea oficială înaintea meciului, și cum văd ei România în viitor
Viitorul sustenabil, în mâinile celor mici. Cine sunt cei patru copii români aleși de Volkswagen, partener de mobilitate UEFA EURO 2020, să ducă pe teren mingea oficială înaintea meciului, și cum văd ei România în viitor · Foto: Business Magazin

În lupta pentru un viitor sustenabil nu doar marile companii au ceva de spus. Patru copii care s-au remarcat prin performanțele înregistrate în diverse domenii și au fost aleși de Volkswagen – partener de mobilitate UEFA EURO 2020 – să aducă pe teren înaintea meciului mingea oficială, vorbesc, alături de reprezentanții companiei, despre cum arată în viziunea lor acest viitor.

„ Anul 2020 a fost un an greu, dar și anul care ne-a forțat pe toți să ne adaptăm, să facem schimbări, să învățăm lucruri noi. Și să nu renunțăm. Vrem să construim un viitor sustenabil, iar asta este o prioritate pentru Volkswagen la nivel global. Însă un viitor sustenabil nu este posibil fără tineri pasionați și implicați, care cred în visurile lor. Știm că noile generații au puterea și energia să schimbe lumea. Astfel, pentru inspirație și motivație am ales poveștile a patru tineri care și-au păstrat energia, indiferent de condiții, și au decis să folosească 2020 pentru a se pregăti, pentru a se antrena mai departe și a-și construi drumul către visul lor”, spune Bogdan Florea, director marcă Volkswagen autoturisme.

Acesta a fost modul în care compania a ales, în calitate de partener global al UEFA EURO 2020, să susțină performanța, oferindu-le acestor copii talentați ocazia de a fi Official Match Ball Carriers (OMBC) la cele patru meciuri ce vor avea loc în București, rol care le oferă ocazia de a aduce pe teren înaintea meciului mingea oficială, chiar înaintea intrării pe teren a arbitrilor și celor două echipe, dar și de a trăi, astfel, o experiență unică, care să îi motiveze pe mai departe. „Performanța este imposibilă fără pasiune și implicare. Volkswagen este dedicat unui efort susținut și continuu pentru sustenabilitate în materie de business și dezvoltare, iar ca partener global al UEFA EURO 2020, își propune să aducă mai mult în atenția publicului valorile care stau la baza dezvoltării sale viitoare.”

Bogdan Florea este de părere că, având 100% pasiune, poți atinge 100% performanță, iar asta contribuie în mare măsură la construirea unui viitor sustenabil. „Cei mici, tinerii, ne oferă cele mai bune exemple de energie, pasiune, implicare și determinare în atingerea visurilor, ne inspiră și ne motivează să credem într-un viitor sustenabil și să nu renunțăm niciodată să credem în el.”

De-a lungul timpului, Volkswagen și-a lăsat amprenta în piața locală printr-o serie de inițiative sustenabile realizate în premieră în România de un brand auto, prin care compania și-a propus să rescrie istoria mobilității. Astfel, de la prima stație de încărcare rapidă din plan local, deschisă în 2015, compania a ajuns la cea mai mare rețea privată de stații de încărcare din țară deținută de un importator, rețea spre care a direcționat investiții de peste 1 milion de euro. „În 2015, am lansat prima stație de încărcare rapidă din România, de 75kW DC Ă 22kW AC. Investiția a fost de aproximativ 50.000 de euro, însă, mai important, a marcat un pionierat în domeniu și a fost un pas important de dezvoltare a acestui segment definitoriu pentru un viitor sustenabil. Pentru noi a fost începutul unei noi etape în istoria mărcii, asumarea electromobilității ca parte integrantă a unui viitor sustenabil, și a marcat începutul unei serii de investiții.” Până acum, compania a instalat la nivel național, împreună cu toți partenerii dealeri, un total de 24 de stații de încărcare.  „Astfel, clienții noștri pot accesa serviciile de încărcare în toate locațiile distribuitorilor Volkswagen, în urma unei investiții de aproximativ 1 milion de euro.”

Alături de această reușită se numără și o gamă variată de modele electrice, compania continuând să facă pași definitorii către sustenabilitate sub deviza „Way to Zero”. Trendul a fost pornit cu ani în urmă. În 2013, Bogdan Florea își amintește că modelul e-up! era o prezență exotică pe străzile din România, vânzările începând timid, fiind de ordinul câtorva unități. „În prezent, țintim ca 10% din totalul vânzărilor noastre să fie reprezentat de mașini electrice.” Deja, ciclul de producție pentru modelele ID.3. si ID.4. este unul neutru din punct de vedere al CO2.

În ceea ce privește numirea modelului VW ID.4 drept „Mașina anului 2021 în lume”, Bogdan Florea spune că autovehiculele eligibile pentru această titulatură trebuie să aibă o producție de cel puțin 10.000 de unități pe an și să fie oferite pe cel puțin două continente. Potrivit lui,  juriul a apreciat deopotrivă respectul pentru mediu susținut de tehnologia fără emisii directe și funcțiile inovatoare ale ID.4. „De exemplu, inovatorul head-up display cu realitate augmentată este disponibil opțional. Acesta proiectează pe parbriz informații importante, cum ar fi săgețile de schimbare a direcției din sistemul de navigație. Șoferul vede această informație ca imagine tridimensională decalată la o distanță aparentă de trei până la zece metri în fața autovehiculului. Ceea ce înseamnă că displayul este perfect integrat în lumea reală exterioară. Când Adaptive Cruise Control (ACC) sau Travel Assist (opțional) este activ, autovehiculul care circulă în fața ID.4 este evidențiat cu un marcaj luminos pe head-up display, începând de la o anumită viteză, pentru a putea păstra distanța necesară.” Volkswagen plănuiește ca în acest an să livreze, în toată lumea, în jur de 150.000 de unități ID.4.

La începutul acestui an, Volkswagen a prezentat și planul denumit „Accelerate”, potrivit căruia vehiculele electrice ar putea ajunge până în 2023 să reprezinte 70% din vânzările totale ale grupului în Europa. Compania și-a asumat pe deplin obiectivele acordului de la Paris prin care își propune să atingă emisii zero de CO2 până în anul 2050. „Deja în acest an țintim ca 10% din vânzările noastre sa fie modele electrice.”

Anual, VW AG comercializează circa 10 milioane de vehicule. Piața din România s-a situat anul trecut în jurul valorii de 125.000 unități, marca Volkswagen având, potrivit reprezentanților companiei, o performanță peste media europeană. În plan local, businessul are 24 de distribuitori și 38 de parteneri service, punând la dispoziția clienților un portofoliu de peste 20 de modele, principale și derivate. În 2020, pe fondul pandemiei, Volkswagen România a înregistrat o scădere moderată a cifrei de afaceri, de 10-12%. „Estimăm să recuperăm decalajul cauzat de criza COVID-19 și să înregistrăm o creștere moderată chiar și față de anul 2019, an neafectat de pandemia globală”, descrie Bogdan Florea așteptările pentru acest an.

În ceea ce privește achiziția de mașini electrice în piața  locală, el spune că mașinile electrice sunt din ce în ce mai prezente în viața consumatorilor români și au urcat în lista preferințelor lor. „Fiabilitatea, costurile reduse de întreținere, impactul redus asupra mediului și combinația ideală între tehnologie de ultim moment, design revoluționar și grija față de mediu fac ca modelele electrice să câștige teren și cotă de piață în ultimii ani.”

Despre mersul cu mașina în viitor, Bogdan Florea are o viziune cât se poate de clară. Acesta va fi „sustenabil, electric, conectat, on demand”.

Bogdan Florea, director marcă Volkswagen autoturisme: ​„Anul 2020 a fost un an greu, dar și anul care ne-a forțat pe toți să ne adaptăm, să facem schimbări, să învățăm lucruri noi. Și să nu renunțăm. Vrem să construim un viitor sustenabil, iar asta este o prioritate pentru Volkswagen la nivel global. Însă un viitor sustenabil nu este posibil fără tineri pasionați și implicați, care cred în visurile lor. Știm că noile generații au puterea și energia să schimbe lumea.”

ANDREEA MITRUȘ

12 ANI ESTE ÎN CLASA A VI-A ♦  A OBȚINUT TITLUL DE VICECAMPIOANĂ NAȚIONALĂ LA SCRIMĂ U9 ÎN 2017

Care a fost cea mai mare reușită a ta de până acum?

Cea mai mare reușită a mea de până acum a fost obținerea titlului de Vicecampioană Națională la Campionatul Național de Copii 2017.

Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

Cel mai greu pentru mine în perioada de pandemie a fost începutul anului 2020, când   nu am putut să mă antrenez, deoarece sala de scrimă a fost închisă. Cel mai bine a fost că din 15 iunie 2020 a fost redeschis stadionul, așa că toată vara am putut să mă antrenez în aer liber.

Cum te distrezi în timpul liber?

În timpul liber îmi place foarte mult să citesc, să mă joc și să mă plimb cu bicicleta.

Cum ai reușit să îți transformi pasiunea în performanță?

Am reușit să îmi transform pasiunea în performanță prin multă muncă și ambiție. Rezultatele au apărut foarte repede și asta m-a motivat să continui, dar și să visez la rezultate cât mai mari.

Cine te susține cel mai mult și cui simți nevoia să-i mulțumești?

Cel mai mult mă susțin familia și antrenorii. Mă gândesc la ei și le mulțumesc de fiecare dată când obțin rezultate bune.

Care este cel mai mare vis al tău și cum îți propui să îl îndeplinești?

Cel mai mare vis al meu este să ajung campioană olimpică. Îmi propun să îl transform în realitate muncind foarte mult și inspirându-mă din sfaturile primite de la antrenori și alți scrimeri cu performanțe excepționale la nivel internațional.

Cum te vezi în viitor?

Mă văd ca fiind un om împlinit, fericit și cu realizări deosebite atât în plan profesional dar și în plan personal.

Cum vezi România în viitor?

Văd România ca pe o țară importantă în lume, cu mulți sportivi medaliați și foarte apreciată în marile competiții internaționale.

Când vei fi mare vrei să locuiești în România sau în altă țară? De ce?

Vreau să locuiesc în România pentru că este țara mea natală și îmi doresc să fiu aproape de familia mea.

Cum ți-ar plăcea să schimbi lumea?

Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai interesați de scrimă, iar copiii să vină la sală și să vadă singuri ce frumos este să te duelezi.

Cu ce asociezi cuvântul „sustenabilitate”?

Asociez acest cuvânt cu multă prosperitate, fără a fi consumate resurse prețioase.

Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

Îi sfătuiesc pe copii să nu renunțe foarte ușor la pasiunile lor și să lupte până la capăt pentru ele.

Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost aleasă printre cei patru OMBC?

Sunt foarte fericită pentru că sunt unul dintre cei patru OMBC și mă bucură faptul că performanțele mele în scrimă sunt apreciate la un nivel atât de înalt.

NIKOL VARGA

12 ANI DUBLĂ CAMPIOANĂ MONDIALĂ ȘI DE 4 ORI CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA DANS CONTEMPORAN ȘI ACRODANCE

Care a fost cea mai mare reușită a ta de până acum?

Cea mai mare reușită a mea a fost în 2018, când am devenit Campioană Mondială și Vicecampioană Mondială la Dans Contemporan și Acrodance. Iar în 2021 am obținut titlul de Dublă Campioană Europeană.

Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

Cel mai greu în pandemie a fost dorul de  antrenamente, de concursuri, spectacole, dorul de scenă. Dar a fost și un bine – am putut să mă antrenez online pe platforma Live Dance Classes Online unde am avut zilnic antrenamente de gimnastică, balet, dans contemporan și jazz, și într-un an chiar am avansat frumos pe acestă platformă de dans.

Cum te distrezi în timpul liber?

În timpul liber mă întâlnesc cu prietenii mei și mergem prin parcuri, la shopping, iar iarna am fost de foarte multe ori la patinoar.

Cum ai reușit să îți transformi pasiunea în performanță?

Am transformat pasiunea în performanță cu multă muncă, antrenamente zilnice și m-a ajutat foarte mult ambiția mea de a ajunge la nivelul la care mi-am propus.

Cine te susține cel mai mult și cui simți nevoia să-i mulțumești?

Cel mai mult mă susțin părinții mei, mami și tati, și profesorii mei de dans: Pásztor Tünde, Georgiana Monica Grama și Oana Ioniță, care sunt foarte dedicați și mă pregătesc să ajung unde îmi doresc. Mă susțin, de asemenea, prietenii mei, colegii și diriginta mea, Jullianna Bálint. Simt nevoia să le mulțumesc din suflet părinților mei care mă susțin din toată puterea lor și tuturor persoanelor care îmi sunt dragi și mă susțin într-un fel sau altul.

Care este cel mai mare vis al tău și cum îți propui să îl îndeplinești?

Cel mai mare vis al meu este să devin o dansatoare tot mai bună și să ajung pe scene mari ale lumii, chiar și în piese de teatru, iar cu multă muncă și ambiție voi reuși.

Cum te vezi în viitor?

Când voi fi adult îmi doresc să am o școală de dans renumită.

Cum vezi România în viitor?

În viitor în România sper că va fi mai bine, sper că sportul și copiii vor fi susținuți mai mult decât acum.

Când vei fi mare vrei să locuiești în România sau în altă țară? De ce?

Când voi fi mare îmi doresc să rămân în România pentru că și în România poți deveni cineva dacă vrei cu adevărat. Avem sportivi mari în Romania și aș rămâne în primul rând să fiu aproape de familia mea.

Cum ți-ar plăcea să schimbi lumea?

Mi-ar plăcea să schimb lumea în sensul de a fi noi oamenii mai buni, să ne ajutăm și să avem mare grijă de Pământ (să economisim apa, să renunțăm la plastic, să reciclăm tot ce se poate, să circulăm mai mult cu bicicleta, să lăsam pământul să răsufle).

Cu ce asociezi cuvântul „sustenabilitate”?

L-aș putea asocia cu cuvântul „mediu”.

Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

Aș sfătui copiii de vârsta mea să facă sport și mișcare în primul rând, și să își urmeze viseleoricare ar fi ele, pentru că nimic nu este  imposibil.

Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost aleasă printre cei patru OMBC?

Este o onoare că am fost aleasă printre cei patru OMBC, este o șansă unică în viață și aștept cu foarte multe emoții și nerăbdare ziua cea mare, în care eu voi duce mingea jucătorilor pe stadion. 

ERIC NICOLAE LIXANDRU

10 ANI CAMPION LA MATEMATICĂ BRIO CHALLENGE ȘI MEMBRU AL ECHIPEI DE FOTBAL PROSPORT ACADEMY

Care a fost cea mai mare reușită a ta de până acum?

Cea mai mare reușită a mea de până acum este câștigarea primei olimpiade digitale de matematică.

Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

Cel mai greu a fost faptul că nu m-am putut întâlni cu colegii, cu prietenii și bunicii. Cel mai bine a fost că am petrecut mult timp cu familia, părinții și sora mea, Alice.

Cum te distrezi în timpul liber?

În timpul liber mă joc online cu colegii, mă joc pe telefon, mă uit la TV sau ies în fața blocului.

Cum ai reușit să îți transformi pasiunea în performanță?

Pentru a avea performanță am avut ambiție și am muncit din ce în ce mai mult.

Cine te susține cel mai mult și cui simți nevoia să-i mulțumești?

Atât la mate cât și la fotbal mă susțin  părinții și doamna învățătoare și tot lor simt nevoia să le mulțumesc.

Care este cel mai mare vis al tău și cum îți propui să îl îndeplinești?

Când vine vorba de matematică vreau să particip la concursuri, să concurez cu cei mai buni și să câștig. Când vine vorba de fotbal, vreau să ajung un mare fotbalist la o echipă mare și pentru asta va trebui să muncesc din greu.

Cum te vezi în viitor?

Un mare fotbalist care știe matematică!

Cum vezi România în viitor?

România va fi mult mai isteață și din ce în ce mai frumoasă.

Când vei fi mare vrei să locuiești în România sau în altă țară? De ce?

Când voi fi mare vreau să locuiesc în altă țară pentru a juca fotbal la o echipă din străinătate.

Cum ți-ar plăcea să schimbi lumea?

Mi-ar plăcea să avem mai mult spațiu verde și să nu mai construim așa mult.

Cu ce asociezi cuvântul „sustenabilitate”?

Un proiect de lungă durată.

Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

Sfatul meu pentru ceilalți copii este să fie ambițioși și să nu se dea bătuți niciodată.

Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost ales printre cei patru OMBC?

Faptul că am fost ales printre cei patru OMBC pentru mine înseamnă că am muncit mult și rezultatele muncii încep să iasă la iveală.

THEODOR VASILE

13 ANI MEMBRU AL ECHIPEI NAȚIONALE DE ROBOTICĂ AUTOVORTEX, CÂȘTIGĂTORII PREMIULUI I ȘI AI MEDALIILOR DE AUR LA CAMPIONATUL INTERNAȚIONAL DE ROBOTICĂ DIN RUSIA, ÎN APRILIE 2021

Care a fost cea mai mare reușită a ta de până acum?

Cea mai mare reușită a mea a fost să câștigăm concursul de robotică din Rusia.

Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

Cel mai greu a fost faptul că nu am putut să merg la antrenamentele de baschet. Cel mai bine a fost că am putut să mă joc mai mult la calculator.

Cum te distrezi în timpul liber?

Mă distrez cel mai bine când merg la robotică și ies cu prietenii.

Cum ai reușit să îți transformi pasiunea în performanță?

Am reușit să îmi transform pasiunea în performanță prin multă muncă și dedicarea timpului pentru ceea ce îmi place.

Cine te susține cel mai mult și cui simți nevoia să îi multumești?

Pe mine mă susțin cel mai mult părinții și prietenii mei. Iar eu vreau să-i mulțumesc pe părinții mei, pe prieteni și pe profesori, dar și pe mine.

Care este cel mai mare vis al tău și cum îți propui să îl îndeplinești?

Cel mai mare vis al meu este de a deschide o companie de robotică medicală, vis la care îmi propun să lucrez înainte să intru la liceu.

Cum te vezi in viitor?

Eu mă văd lucrând în compania mea și avansând în educație.

Cum vezi România în viitor?

Văd România mult mai avansată tehnologic și medical în următorii ani.

Când vei fi mare vrei să locuiești în România sau în altă țară? De ce?

Când voi fi mare voi rămâne în România la facultate, dar în anul dintre liceu și facultate vreau să lucrez într-o companie de investiții cu capital de risc ca să am experiență.

Cum ți-ar plăcea să schimbi lumea?

Mie mi-ar plăcea să schimb lumea prin a crea cât mai mulți roboți pentru un stil de viață mai ușor.

Cu ce asociez cuvantulsustenabilitate?

Cu idei care se susțin în timp, pentru dezvoltare.

Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

Să îți urmărești visele și să faci ceea ce îți place!

Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost ale printre cei patru OMBC?

E minunat! Sunt fericit că pot atinge mingea oficială a meciurilor UEFA și că pot cunoaște fotbaliști care au realizat lucruri importante pentru țara lor, și asta mă impulsionează ca și eu să realizez lucruri frumoase pentru țara mea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună