VIDEOCONFERINTA CSR în vremea COVID-19: Pot companiile să rezolve problemele societății în context pandemic?

Despre solidaritate s-a vorbit mult timp în ultimele sase luni. Dar cum se traduce solidaritatea în fapte? si ce se întâmplă când ceva neprevăzut – precum pandemia de COVID-19, dă peste cap bugetele companiilor? Mai este loc si de fapte bune? Cum este definit – si redefinit CSR-ul în contextul actual?

Prin intermediul evenimentului video online care s-a desfășurat recent și a fost realizat cu sprijinul partenerilor nostri de la Aqua Carpatica și Pădurea de Mâine, ne-am propus să aflăm, ce înseamnă, concret, CSR în România.

Au răspuns invitații noștri: Jean Valvis – președinte al Valvis Holding, Angela Galeța –  director al Fundației Vodafone România, Ionuț Apostol – director executiv Pădurea de Mâine, Camelia Ene – country chairman și CEO al MOL România, Tudor Vlad – președinte al Fundației eMAG, Codruța Hodrea, manager în relația cu comunitatea – Tenaris Silcotub.

Redăm discuția din cadrul conferinței online în rândurile ce urmează.

Angela Galeța, director  Fundația Vodafone România: „Oamenii vor fi din ce în ce mai atenți la ce face acea companiE în comunitatea în care e prezentă, ce dă înapoi. Cred că asta e definiția CSR-ului, să te uiți la impactul pe care îl ai în comunitate și dacă există un impact negativ să îl minimizezi, să te uiți la nevoile existente și să te gândești cum poți, prin ceea ce știi să faci, să ajuți la dezvoltarea acelei comunități.”

Business MAGAZIN: Ce înseamnă CSR-ul pentru compania sau fundația pe care o reprezentați?

Angela Galeța, Fundația Vodafone România: CSR-ul este parte din esența noastră, a companiei. Fundația are peste 20 de ani de activitate. De asemenea, la nivelul companiei Vodafone există proiecte în domenii precum mediul sau dezvoltarea de abilități digitale. Zona de social, de „inclusion for all”, este zona pe care se axează fundația.

Așa cum spuneam, suntem de peste 20 de ani în România și am derulat numeroase proiecte cu impact major în comunitate. Din rândul exemplelor, menționez investiția noastră în terapie intensivă de la secția de nou-născuți de la Marie Curie, pe care am construit-o în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor, cea mai mare investiție a noastră la acel moment, de 1,8 milioane de euro, apoi am continuat cu Constanța, unde am renovat o secție de spital care se întinde pe 800 de metri pătrați, împreună cu Inima Copiilor și Asociația Dăruiește Aripi. Sunt investiții majore în sănătate, care, evident, au continuat în perioada pandemiei.

Domeniile în care noi activăm sunt sănătate, educație, servicii sociale și voluntariat – educație și sănătate înseamnă acces la educație și sănătate pentru categorii defavorizate, în servicii sociale încercăm să suplinim multe dintre zonele rămase descoperite, alături de alte companii și în parteneriat cu multe organizații neguvernamentale – aici dacă ar fi să dau un singur exemplu, aș aminti unul dintre proiectele cel mai recent lansate, este vorba despre aplicația BrightSky dedicată victimelor violenței domestice – o aplicație extrem de utilă care ne învață pe noi toți să recunoaștem orice formă de violență și să înțelegem că nu putem accepta astfel de abuzuri – dacă putem să ajutăm victimele să iasă din relațiile abuzive ar fi grozav și ar fi de datoria fiecăruia dintre noi.

Dacă ar fi să mă uit la momentul de acum, la perioada pandemiei, aș spune că CSR-ul este mai actual decât oricând și dacă și până acum era nevoie de o gândire strategică în proiectele de CSR și de o prioritizare, acum cred că e mai mult decât oricând utilă această prioritizare. Sunt foarte multe probleme care existau, foarte multe probleme pe care le-am descoperit acum, astfel că este dificil să alegi și să stabilești ce este mai important. Însă, dacă există o gândire strategică, pe termen lung, o aliniere la obiectivele companiei și la «core businessul» acesteia, cred că toate lucrurile acestea se pot rezolva de la sine.

BM: Cum a schimbat pandemia proiectele fundației?

Angela Galeța, Vodafone România: Am trecut prin cel puțin două etape – etapa de imediat de după declanșarea pandemiei în care au apărut urgențele, în care totul trebuia rezolvat ieri, nu astăzi, evident că prioritatea principală a fost să ajutăm la dotarea spitalelor cu echipamente de protecție și la găsirea de soluții pentru partea de testare, de aceea am făcut o donație importantă pentru achiziția unui aparat de testare la Arad, unde e punct de frontieră. Apoi, după ce am trecut de valul care ne-a lovit a trebuit să ne gândim la cum putem ajuta și organizațiile care erau deja finanțate de noi. Era nevoie de echipamente de protecție în spitale, dar la fel de multă nevoie a fost de echipamente de protecție în toate proiectele noastre, în care se lucrează direct cu beneficiarii – fie că vorbim despre centre în care se lucrează cu copii cu diverse probleme, de kinetoterapie, de asemenea, asistenții sociali care merg pe teren au nevoie și ei să fie protejați. În plus, ne-am axat și pe zone care au fost afectate, dar care nu mai erau neapărat în prim-plan – în atenția tuturor – cum ar fi partenerul și organizația alături de care suntem de foarte mulți ani, respectiv Hospice Casa Speranței, care rămăsese un pic în umbră – deși să nu uităm, foarte multe spitale și-au închis secțiile de oncologie și atunci pacienții se îndreptau către cei de la Hospice, apoi, a trebuit să ne gândim exact cum spuneați, ce facem mai departe?

Școala din Valiză, de pildă, este un alt proiect, prin care încercăm să contribuim la dezvoltarea de abilități digitale pentru copii și pentru profesori – evident că în primă fază a trebuit să ne adaptăm când s-au închis școlile și să dăm acces la cât mai mulți copii în platforma de e-learning, să încercăm să aducem tablete, fiindcă „Școala din valiză” se întâmplă exclusiv în mediul rural, acolo unde accesul la tehnologie nu este atât de facil pentru toată lumea. Acum ne gândim la extinderea acestui proiect – suntem în faza în care am ajuns la 50 de școli și ne gândim ca în următorii ani să creștem numărul la câteva sute de școli, cel puțin 500, așadar a fost nevoie de o regândire a ceea ce ne planificam și de o readaptare la noua realitate. 

BM: Inițiativele private, precum a dvs., ne fac să ne întrebăm care sunt motivele pentru care autoritățile nu au reușit să se mobilizeze la fel cum a făcut-o mediul privat în perioada de la debutul pandemiei?

Angela Galeța, Vodafone România: Pot să vă spun cum au funcționat lucrurile între noi, oamenii din companii sau ONG-uri: A contat foarte mult și înainte colaborarea dintre noi, faptul că noi colaboram și înainte, că exista o încredere că în momentul în care am știut că noi vrem să cumpărăm, de exemplu, aparatul de testare de la Arad, am vorbit cu alți colegi care voiau să facă același lucru, să cumpere același lucru – cred că este nevoie de un pic mai multă coordonare și, așa cum spuneam, la noi cred că a contat istoricul pe care îl avem.

Poate că instituțiile ar putea să colaboreze puțin mai mult între ele – dar întotdeauna îmi place să văd și jumătatea plină a paharului – ca argument vă ofer un exemplu din proiectele noastre: pe zona de terapie intensivă nou-născuți, noi am făcut investiția majoră în infrastructură, în construirea la Marie Curie a unei clădiri cu patru etaje sau renovarea a 800 de metri pătrați la Constanța, iar ulterior autoritățile au venit cu dotarea cu echipamente medicale. Poate, de multe ori, e nevoie de impulsul pe care îl aducem noi și de o gândire puțin mai strategică. 

BM: Câți bani trebuie direcționați în CSR ca să conteze? Există un anumit procent din cifra de afaceri care ar trebui direcționat anual, care e matematica faptelor bune?

Angela Galeța, Fundația Vodafone România: De multe ori discuția se pornește sau se rezumă la bani. Dacă ar fi să dau câteva cifre, în cei peste 20 de ani de activitate pe care îi avem am investit peste 30 de milioane de euro în proiecte pentru comunitate, având peste 3 milioane de beneficiari. Anul acesta și anul viitor bugetul nostru este de peste 2,2 milioane de euro, deși vorbim de pandemie și de efectele pe care aceasta l-a avut asupra tuturor businessurilor, bugetul nostru nu s-a redus, ci am rămas la același buget.

Cifrele sunt importante, dar ce aș vrea să subliniez este că printre proiectele pe care noi le derulăm împreună cu societatea civilă, sunt și proiecte mari, în valoare de peste 1 milion de euro, sunt și proiecte mici, de 2.000-3.000 de euro. Fiecare proiect este la fel de important, pentru că îl privim prin prisma impactului pe care îl aduce în comunitate. Poate că uneori un proiect de 1,8 milioane de euro, cum a fost investiția în secția de terapie intensivă de la Marie Curie, salvează anual viața a câteva sute de copii.

Ce aș vrea să spun în încheiere este faptul că cred că mai mult decât oricând, în ziua de astăzi trebuie să vorbim despre colaborare. Nu mai este vorba despre „mine”, ci despre „noi”. Noi oamenii, noi companiile. Am avut de exemplu o campanie de strângere de fonduri pentru proiectul nostru, „Școala din valiză”. Am reușit să strângem peste 80.000 de euro cu ajutorul donatorilor, oameni care au fost sensibilizați de cauza noastră și care au contribuit pentru a-i ajuta pe copiii din mediul rural să aibă acces la educație digitală. În majoritatea proiectelor pe care le derulăm avem alături de noi parteneri și alte companii sau instituții.

IONUȚ APOSTOL, DIRECTOR EXECUTIV PĂDUREA DE MÂINE: „PROTECȚIA MEDIULUI NU A FOST NICIODATĂ PE PRIMUL LOC ÎN RESPONSABILITATEA SOCIALĂ SAU FINANȚĂRILE OFERITE DE COMPANII PENTRU ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII, DEOARECE PROBLEMELE  SOCIALE, EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA, SE AFLĂ PE PRIMELE LOCURI. ÎNSĂ MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, ODATĂ CU EVOLUȚIA ÎN BINE A ECONOMIEI, A SOCIETĂȚII NOASTRE, ȘI PROTECȚIA MEDIULUI VA PRIMI MAI MULTĂ ATENȚIE, NU NEAPĂRAT MAI MULTĂ FINANȚARE DAR OM CU OM VOM PROTEJA MAI BINE CE AVEM.”

BM: Cum vedeți lucrurile în ceea ce privește CSR-UL la Pădurea de Mâine?

Ionuț Apostol, Pădurea de Mâine:  Pădurea de Mâine se axează pe sprijinul acordat proprietarilor de suprafețe de fond forestier, cu dificultăți de regenerare – ne referim la păduri care au fost afectate de secetă, insecte, doborâturi de vânt, acolo unde pe hârtie apare că există o pădure, dar pe teren pădurea nu își revine. 

În mod normal, proprietarul are obligația prin lege să reîmpădurească terenul acolo unde este cazul – însă, trebuie să ai și resursele financiare să faci acest lucru, noi acolo intervenim – în lipsa resurselor financiare, pe terenuri cu dificulăți de regenerare, aducem înapoi pădurea.

Am început în 2017, cu obiectivul de a planta un milion de puieți, ceea ce nu este foarte mult, dar acest sprijin ajunge unde este nevoie.

Folosim o metodologie dezvoltată împreună cu specialiștii de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și colaborăm îndeaproape cu ocoale silvice de stat.

Eligibilitatea suprafețelor este descrisă clar pe siteul nostru, unde interacționăm cu posibilii beneficiari și, de asemenea, cu voluntarii. Încercăm pe cât posibil să implicăm comunitatea în acțiunea de plantare și îngrijire pentru că astfel se ajunge la a avea grijă de o pădure atunci când știi  cât de greu a fost să o aduci înapoi. În majoritatea cazurilor, este vorba despre suprafețe mari – aflate la mare depărtare de localități și unde condițiile de lucru  sunt chiar extreme. În trecut, cel puțin la două șantiere de reîmpădurire pe an, am reușit să implicăm voluntari din împrejurimi. 

Sunt versanți întregi afectați de incendiu, unde natura își revine foarte greu – de exemplu, la Borșa, intervenim deasupra unui iaz de decantare de la o fostă operațiune minieră, aflat pe o pantă de 40-45 de grade.

Ce înseamnă Pădurea de Mâine până în prezent? 33 de suprafețe împădurite – 146 de hectare, din 8 județe. Am plantat 620.000 de puieți și mai avem de plantat încă până la un milion. Odată ce ai plantat, trebuie să ai grijă până la 7 ani de plantația respectivă, în fiecare an avem lucrări de îndepărtare a vegetației ierboase din jurul puieților pentru a-i ajuta să se dezvolte armonios. Anul acesta în contextul pandemiei, din păcate nu am putut organiza plantări cu voluntari, iar toate lucrările au fost făcute cu firme specializate sau cu personal angajat de ocoalele silvice.

Derulăm de asemenea, o serie de proiecte complementare celor de reîmpădurire, cum ar fi cele despre educație forestieră pentru copii, pe care a trebuit să le amânăm pe termen nedefinit. De exemplu, aveam în plan un proiect cu care ajungem la 32.000 de copii din întreg județul Covasna, în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică din Covasna, prin care fiecare copil primea un puiet de molid sau brad, i se explica tehnica de plantare, iar acasă, împreună cu părinții, putea să planteze acel puiet și să urmărească dezvoltarea acestuia în termen de 6-9 luni.

Ne-am redirecționat resursele, energia, timpul către o serie de proiecte care puteau fi dezvoltate în contextul pandemic; de exemplu, o serie de proiecte de reamenajare a unor spații verzi, la un centru de bătrâni, la un muzeu.

Pe de altă parte, ne-am propus să extindem acel milion de puieți, dar atragerea de fonduri pentru a mări suprafețele reîmpădurite a fost îngreunată din cauză că, logic, companiile a trebuit să redirecționeze resursele către materiale și echipamente medicale și măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. Noi ne apropiem acum de obiectivul de un milion de puieți, sperăm însă să atragem și alte resurse pentru a continua fiindcă suprafețe de reîmpădurit, din păcate, sunt încă disponibile.

BM: De câți bani este nevoie pentru a realiza o operațiune de plantare?

Ionuț Apostol, Pădurea de Mâine: A readuce o pădure pe o suprafață despădurită costă în medie 5.000 de euro/hectar, costurile pot varia în funcție de altitudine, pantă, dificultate a muncii – manopera este costul principal atunci când vorbim despre reîmpădurire. Noi am fost într-o situație oarecum fericită – nu ni s-au redus resursele anul acesta față de anul trecut, angajamentul de a atinge acel obiectiv de 1 milion de puieți plantați rămâne, însă, cum spuneam mai devreme, dublarea obiectivului pare mai puțin probabilă în contextul actual. 

BM: Într-un scenariu optimist, în care ați avea la dispoziție și sprijinul autorităților, precum și fondurile de care ați avea nevoie, ce suprafață ar fi de reîmpădurit în România?

Ionuț Apostol, Pădurea de Mâine:  Noi acoperim deocamdată doar această nișă a suprafețelor care ar trebui să fie pădure, însă, în afara fondului forestier, există și terenuri agricole degradate, estimarea oficială fiind de 2 milioane de hectare – ceea ce ar reprezenta un program titanic – fără un angajament clar de la nivelul autorităților publice, împădurirea acestor suprafețe agricole degradate se face într-un ritm foarte lent, prin proiecte ale unor ONG-uri și prin inițiative ale primăriilor. 

BM: Dle. Apostol, dvs. cum vedeți evoluția responsabilității sociale în RomâNIA în următorii ani?

Ionuț Apostol, Pădurea de Mâine: Primul gând este spre apariția unui vaccin, astfel încât această nouă normalitate să nu rămână pe termen nedefinit. Altfel, vrem să depunem în continuare toate eforturile, să ne menținem energia, entuziasmul și speranța, și să mergem înainte. 

Cred că va deveni din ce în ce mai greu pentru multe ONG-uri să atragă fonduri pentru a supraviețui cu proiectele pe care le au în derulare, și mult mai greu pentru deschiderea unor noi programe. Însă este o evoluție normală. Și sectorul fundațiilor și asociațiilor trebuie să evolueze conform societății. 

Protecția mediului nu a fost niciodată pe primul loc în responsabilitatea socială sau finanțările oferite de companii pentru asociații și fundații, deoarece problemele sociale, educația, sănătatea – sunt domenii care este  normal să vină pe primele locuri.Sunt mai apropiate de oameni. Însă mai devreme sau mai târziu, odată cu evoluția în bine a economiei, a societății noastre, și protecția mediului va primi mai multă atenție, nu neapărat mai multă finanțare dar om cu om vom proteja mai bine ce avem.

TUDOR VLAD, PREȘEDINTE FUNDAȚIA EMAG: „EU CRED CĂ PRIMA FORMĂ DE AJUTOR ȘI CEA MAI IMPORTANTĂ, PE CARE NOI O PUTEM OFERI ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ, ESTE PRINTR-UN EXEMPLU DE BUNE PRACTICI. CRED CĂ PRIN ACEST EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ SE GENEREAZĂ UN DUBLU EFECT. PRIMA DATĂ VOR ȘI ALTE COMPANII, SUNT ȘI ALTE INIȚIATIVE PRIVATE CARE SE VOR IMPLICA, VOR DEVENI CONȘTIENTE DE PROBLEMA RESPECTIVĂ ȘI DE FAPTUL CĂ SE POT IMPLICA ȘI POT DA O MÂNĂ DE AJUTOR, DAR SE POT MOBILIZA CHIAR ȘI INSTITUȚII ALE STATULUI, CARE VĂD CĂ LUCRURILE SE POT FACE ȘI ALTFEL.”


BM: Ați inițiat un parteneriat cu mai multe companii în care v-ați arătat sprijinul pentru linia I – cum s-a desfășurat acest proiect?

Tudor Vlad, Fundația eMAG: Chiar așa s-a numit campania, „Donează pentru linia I” și a fost lansată împreună cu Mobexpert, Bitdefender și Banca Transilvania, dar ulterior s-au alăturat foarte multe companii, printre care Mastercard, PayU, Metropolitan Life și încă aproape 5.700 de companii cu contribuții mai mici. De asemenea, au fost 75.000 de donatori individuali care au participat la această campanie. S-au strâns aproape 12 milioane de lei și, bineînțeles, cu banii aceștia s-au cumpărat echipamentele necesare conform unei liste primite de la DSU, toată campania a fost făcută împreună cu ei  – ne întoarcem astfel cumva la ideea de solidaritate – nouă ni se pare că a fost un răspuns foarte bun în acea situație de criză, atât din partea companiilor, cât și din partea clienților – fiindcă cei mai mulți donatori au fost clienții. 

Cred că aceste situații de criză sunt în măsură să scoată la suprafață ce este mai bun al fiecăruia și mă gândesc acum și la fiecare dintre noi, dar cred că și instituțiile statului s-au mobilizat atunci diferit. Legat de subiectul menționat, când vorbeați de ce nu se fac anumite implementări la nivel public care reușesc în mediul privat – cred că răspunsul este că prima cauză a fost de fapt  o rigiditate procedurală, care cumva este normală în cazul lor. Există mult mai multă mobilitate în mediul privat, există mult mai multă comunicare și atunci oamenii pot colabora mult mai bine. 

BM: Ce a surprins la campania „Donează pentru linia I” a fost că s-au aliat companii diferite – poate și competitori pe anumite zone – cum ați decis să procedați astfel?

Tudor Vlad, Fundația eMAG: Ați atins un punct sensibil și mă bucur: eu cred că atunci când vorbim despre proiecte sociale, ar trebui să dispară orice noțiune de competiție. Atunci când facem proiecte sociale, este important să fim împreună – nu este concurența din piață și din lumea businessului de fiecare zi fiindcă ne-am referi astfel la concurența pe un capital de imagine, cine a dat mai mult și așa mai departe, or nu  așa trebuie să se pună problemă. Tocmai asta mi se pare foarte special în perioada pe care o traversăm – că oamenii aceștia care conduc niște businessuri importante și care desigur sunt oameni educați au înțeles imediat că acum nu mai este vorba despre o competiție și au făcut această alianță ca să îi spunem așa. 

BM: Tudor Vlad, ați menționat această colaborare esențială în vremuri de criză. Cum stau cifrele la voi, de câți bani ați reușit să faceți rost prin intermediul campaniei „Donează pentru linia I” și cam ce buget anual aveți voi pentru proiectele de CSR?

Avem proiecte de CSR doar în zona de educație. În campania pentru linia I s-au strâns 12,2 milioane de lei de la companii și donatori individuali – în afară de bugetul anual al fundației. Noi avem un buget de aproximativ 800.000 de euro anual, pe care îi investim în educație. 

Primul proiect al nostru se cheamă „Hai la olimpiadă!” și a fost lansat în 2012, când am identificat noi o nevoie a copiilor care se pregătesc pentru performanță, care vor să facă performanță la matematică, fizică și informatică și care nu aveau condițiile necesare pregătirii, nu toți, și ne-am dat seama că există o masă critică de astfel de copii la nivel național, așa că am început să implementăm niște centre de pregătire pentru performanță. În momentul de față funcționează 52 de astfel de centre unde colaborăm cu cei mai buni profesori din fiecare județ și se pregătesc aproximativ 5.000 de copii în fiecare an.

Noi spunem că participăm în felul acesta la formarea viitorilor profesioniști pe care fiecare business și, de fapt, fiecare instituție din această țară are nevoie, și lucrând la acest proiect am început să primim tot felul de solicitări mai ales din zona rurală, pentru a ajuta școli și comunități. Am investigat un pic situația, s-a mai vorbit mai devreme despre Școala de după școală, avem și noi o astfel de inițiativă și mă bucur că se ocupă mai multe fundații de astfel de proiecte. 

Un alt proiect al nostru se numește „Nouă ne pasă”, iar prin acesta implementăm centre after school pentru copiii din zona rurală care sunt în pericol de abandon școlar. Proiectul a început în 2016, a avut o fază pilot de 3 ani, pentru că ne-am gândit că e nevoie de minimum 3 ani pentru un copil, ca să poată recupera materia, deoarece e nevoie să fie supervizat, să îl aducem la linia de plutire, obiectivul fiind să promoveze evaluarea națională din clasa a 8-a și să meargă mai departe.

Cifrele sunt foarte triste aici – am făcut o analiză pe generația care a intrat la școală în 2009 în zona rurală – au fost 107.000 de copii și au terminat clasa a 8-a  (doar de promovabilitate vorbim – deci doar despre evaluarea națională, nu de ce s-a întâmplat mai departe), aproximativ 78.000. Sunt aproape 30.000 de copii dintr-o generație de 107.000 care nu au mai terminat clasa a 8-a, nu se știe ce s-a întâmplat cu ei.

Am dezvoltat 24 de astfel de centre anul trecut,  iar acum suntem în extindere, vrem să ajungem la 50. Revin la ideea de solidaritate și de CSR, de implicare în comunitate.

Pentru „Hai la olimpiadă!” i-am avut pe cei de la BCR parteneri până anul trecut, din 2014 până în 2019, și cu ajutorul lor am ajuns să ne extindem la 52 de centre. Programul „Nouă ne pasă” a fost lansat cu ajutorul Flanco, pe care i-am convins nu numai să ne sponsorizeze cu 20% din impozitul pe profit, dar care chiar au adoptat cumva acest program și au făcut fundraising pentru noi în showroomurile lor, în magazinele pe care le au în toată țara. Sigur că din punctul meu de vedere asta înseamnă o atitudine de implicare și de responsabilizare atât la nivel de management, cât și la nivelul fiecărui angajat, lucru care mi se pare foarte special.

Revenind la programele noastre, cred că nevoia este foarte mare și m-aș lega de una din întrebările din agendă – „Cum ajută campaniile de CSR?” Eu cred că prima formă de ajutor și cea mai importantă, pe care noi o putem oferi în momentul de față, este printr-un exemplu de bune practici. Oricare dintre fundațiile sau companiile care există în România și are proiecte consistente de CSR rămâne totuși mult în urmă față de nevoia reală. Nimeni nu poate acoperi o problemă întreagă, dacă ne referim la o problemă care până la urmă e una sistemică, nu una punctuală. Cred că prin acest exemplu de bune practici se generează un dublu efect. Prima dată vor și alte companii, sunt și alte inițiative private care se vor implica, vor deveni conștiente de problema respectivă și de faptul că se pot implica și pot da o mână de ajutor, dar se pot mobiliza chiar și instituții ale statului, care văd că lucrurile se pot face și altfel. Și în povestea programelor noastre avem astfel de exemple și chiar mă bucur să văd că există un astfel de efect.

CAMELIA ENE, CHAIRMAN ȘI CEO MOL ROMÂNIA: „CÂND VOM PRIVI ÎN URMĂ LA ACEASTĂ PERIOADĂ DIFICILĂ, COMPANIILE CRED CĂ VOR FI MĂSURATE, EVALUATE, DUPĂ FELUL ÎN CARE AU PRIORITIZAT NEVOILE ECHIPEI, ALE CLIENȚILOR, DAR ȘI PE  ALE COMUNITĂȚILOR ÎN CARE OPEREAZĂ. ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ MAI MULT CA ORICÂND AM ÎNȚELES CU TOȚII IMPORTANȚA CONTRIBUȚIEI MARILOR COMPANII ÎN SOCIETATE ȘI LA NIVELUL COMUNITĂȚILOR. ”


 

BM: Camelia Ene, Ce părere aveți despre această idee, că solidaritatea trebuie să primeze în astfel de contexte precum cel pe care îl traversăm acum?

Camelia Ene, country chairman și CEO Mol România: Acest subiect este unul îndeaproape de sufletul nostru la Mol România – compania nu este doar un actor economic important, cu o activitate de mai bine de 25 de ani pe piața din România și nu suntem doar unul dintre cei mai importanți jucători de pe piață, fiind una dintre cele mai mari companii din punctul de vedere al cifrei de afaceri, dar ne considerăm și un partener de încredere al comunităților prin proiecte de responsabilitate socială, care răspund unor nevoi reale ale societății în domenii cheie precum sănătatea, sportul, educația, mediul înconjurător.

Multe dintre aceste proiecte au fost proiecte de pionierat pe piața din România – de asemenea, considerăm că succesul nu trebuie măsurat doar din perspectiva financiar economică, prin raportare strictă la anumiți indicatori de performanță ci și prin raportarea la comunități și la impactul pe care activitatea companiei o are asupra acestor comunități.

De asemenea, când vom privi în urmă la această perioadă dificilă, companiile cred că vor fi măsurate, evaluate, după felul în care au prioritizat nevoile echipei, ale clienților, dar și pe ale comunităților în care operează. În această perioadă mai mult ca oricând am înțeles cu toții importanța contribuției marilor companii în societate și la nivelul comunităților.

Comunitatea în mijlocul căreia ne desfășurăm activitatea este unul dintre pilonii strategici de dezvoltare ai Mol România, credem că Mol, prin activitatea de business și, de asemenea, prin acțiunile desfășurate de-a lungul anilor – a devenit o parte integrantă a acestor comunități în care operează, credem că am ajuns să avem o relație bazată pe încredere reciprocă cu membrii acestei comunități, fiind în permanență atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, ascultând vocea comunității și contribuind acolo unde este nevoie și ne dorim în continuare să facem același lucru – din perspectiva situației pandemice.

Referitor la lupta noastră împotriva COVID-19, ne-am unit forțele cu cele ale Asociației Dăruiește Viață sprijinind asociația cu o sumă consistentă, de 400.000 de euro, o parte din fonduri au mers către achiziția de echipamente de protecție și aparatură medicală pentru spitalele din țară, iar o altă parte este alocată acoperirii cheltuielilor necesare dotării spitalului modular destinat pacienților cu COVID-19.

De asemenea, în stațiile noastre, ne-am arătat considerația față de cadrele medicale printr-un gest de apreciere față de eforturile lor în această perioadă extrem de dificilă pentru toată lumea și am oferit o cafea tuturor cadrelor medicale care ne-au vizitat stațiile în lunile aprilie-mai; de asemenea, am susținut inițiativa „Solidar Social”, prin care s-a livrat mâncare gătită pentru 200 de medici și cadre medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Au fost multe lucruri pe care le-am făcut, aici punctând strict răspunsul nostru la această criză. 

Lucrăm cu foarte multe instituții, cu foarte multe fundații și, nu în ultimul rând, avem la rândul nostru proiecte punctuale în diverse domenii de interes – lucrăm cu fundații precum Asociația Dăruiește Viață, Fundația pentru Parteneriat, alături de care dezvoltăm proiectul Spații Verzi, care este considerat a fi probabil cel mai longeviv proiect de CSR din țară, de asemenea, cu Fundația pentru Comunitate avem proiecte care sunt deja foarte cunoscute. 

Din perspectiva sănătății, am fost onorați să participăm la un proiect care este unul de suflet pentru noi și alături de asociația Inima Copiilor, susținem construirea unui heliport pe acoperișul celui mai mare spital de copii din România – spitalul clinic de urgență Marie Curie și această inițiativă sperăm că va reduce timpul de transport către spital pentru pacienții în stare gravă. 

BM: Care sunt cele mai arzătoare probleme ale societății românești, din perspectiva dvs.?

Camelia Ene, Mol România: Am povestit despre proiectele din domeniul sănătății, pe lângă aceste proiecte, extrem de actuale sau de importante pentru perioada pe care o traversăm – în decursul timpului, noi am avut mai mulți piloni pe care ne-am concentrat proiectele de CSR.

În primul rând ar fi sportul – noi am susținut de-a lungul anilor numeroase proiecte adresate sănătății, inclusiv parteneriatele care sprijină activitățile sportive au dovedit o consecvență a noastră – sportul are o contribuție majoră la promovarea unui stil de viață sănătos – și, începând cu anul 2020, suntem foarte bucuroși și mândri să fim partenerul principal al Ligii Naționale de Handbal Feminin și să susținem performanța handbalistelor și antrenorilor noștri; de asemenea, este al 10-lea an de când compania îl sprijină pe ciclistul Eduard Novak, care a fost primul campion paralimpic al României; un alt pilon, extrem de important, este cel de cultură și de educație – și aici ne dorim să fim un sprijin real pentru cultura și educația din România și aș vrea să amintesc doar câteva exemple – cum ar fi parteneriatul cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, care se află la al doilea an, de asemenea, suntem de foarte mult timp sponsorul principal al galei Uniter; tot din perspectiva educației, Mol a devenit începând cu anul acesta și un partener strategic al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj, parteneriat ce include oferirea de burse, organizarea de competiții studențești pe teme economice, dezvoltarea infrastructurii utilizate de studenți în procesul de învățare – sunt multe proiecte frumoase în acest context; un alt pilon este cel al educației civice – scopul nostru este cel de a contribui la protecția mediului și la educația civică, prin inițiative cum ar fi cele de cel de reciclare, prin intermediul rețelei de benzinării de exemplu am inițiat un program de colectare de la populație a uleiului alimentar uzat. Suntem încrezători că în fiecare an companiile vor fi din ce în ce mai interesate să se implice în campanii complexe cu rezultate pe termen lung și cu scopul de a oferi răspunsuri eficiente la nevoile reale ale comunităților. 

CODRUȚA HODREA, MANAGER ÎN RELAȚIA CU COMUNITATEA TENARIS SILCOTUB: „AȘ NUMI CSR-UL UN PARTENERIAT PENTRU REZULTATE COMUNE. VORBIM DESPRE PĂRȚI INTERESATE ȘI GĂSIREA ACELEI ZONE ÎN CARE ACESTE PĂRȚI INTERESATE URMĂRESC UN REZULTAT COMUN,  CARE E DORIT DE TOATĂ LUMEA PENTRU A PROGRESA, PENTRU A FI MAI BINE ÎN COMUNITATE. NU E NEAPĂRAT DESPRE INDIVID CI DESPRE PARTENERIAT ȘI PĂRȚILE IMPLICATE ÎN ACELE ACȚIUNI, CU SCOPUL DE A ATINGE UN REZULTAT, PE TERMEN SCURT, MEDIU SAU LUNG.”


 

BM: Codruța Hodrea, Ce presupune rolul de manageR în relația cu comunitatea pe care îl aveți dvs. la Tenaris Silcotub?

Codruța Hodrea – manager în relația cu comunitatea, la Tenaris Silcotub: Tenaris Silcotub este o companie care activează în domeniul industrial, fiind producătoare din țeavă de oțel fără sudură pentru industria petrolieră, industria auto și industria energetică; în prezent avem șase locații în România, cu trei comunități către care ne îndreptăm atenția. Rolul meu este unul dedicat comunităților noastre – Zalău, Călărași și Câmpina, iar acțiunile de CSR sunt concentrate la nivelul celor trei localități (comunități așa cum le numim noi); CSR-ul face parte din această strategie, abordare, din ADN-ul Tenaris, fiind o companie de producție care are intenția de a dezvolta comunitățile și de a crește odată cu comunitățile unde are unități de producție. 

Rolul meu presupune practic preluarea unei strategii macro la nivelul Tenaris, la nivelul global și adaptarea acesteia la nivelul acestor trei comunități – după cum știți, profesioniștii din CSR au această provocare, de a adapta un guideline general la o nevoie locală care diferă de la țară la țară sau de la locație la locație. 

BM: Și care sunt problemele pe care  le-ați sesizat în comunitățile acestea?

Codruța Hodrea, Tenaris Silcotub: Acest guideline de la nivel internațional te ajută fiindcă trasează direcții clare către care trebuie să te îndrepți și anume, în cazul nostru, educație, sănătate, cultură, voluntariat și incluziune socială.

Principalul nostru obiectiv în comunitățile pe care le avem în vedere este de a avea un impact și de a crea progres în educație, în primul rând, către acest domeniu fiind direcționat 70% din bugetul nostru.

Din experiența noastră, acesta este un domeniu care oferă sustenabilitate, care oferă un impact pe termen mediu și lung, iar ulterior discutăm de nevoile pe care le întâmpină comunitățile pe partea de sănătate și cultură. Susținem îndeosebi învățământul tehnic care este un sector poate mai puțin important în România, dar cu foarte mare impact în activitatea companiilor private. Vorbim despre susținerea unui sistem de licee tehnice. 

BM: Dna Codruța Hodrea – cum credeți că vor evolua proiectele de CSR din România în viitor și ce v-ați propus în continuare?

Codruța Hodrea, Tenaris Silcotub: Sunt de acord cu ce s-a spus până acum, există un progres continuu a ceea ce înseamnă CSR și abordarea CSR-ului în România. În comunitățile noastre, ceea ce ne-am dori să se întâmple în următoarea perioadă este o conștientizare a implicării mai profunde în comunitate, în principal a antreprenorilor locali.

Sperăm ca exemplele pe care noi le-am dat deja în ultimii 10 ani să fie la fel și în continuare, iar ceea ce pot spune din perspectiva companiei noastre, ce a fost uimitor în aceasă perioadă a pandemiei, a fost implicarea angajaților și faptul că angajații au venit spunând că vor să ajute, să se implice. În doar 3 zile s-a strâns un fond consistent pentru viziere, pentru întreg spitalul județean. Angajații au fost catalizatorii anumitor acțiuni din dorința de a se implica.

Bineînțeles că o companie nu poate să acopere nevoile la nivel de comunitate așa că trebuie construite parteneriate și alianțe pentru a genera schimbare și pentru a crea ceva sustenabil. Pentru cei noi, care doresc să schimbe ceva în comunitate, ce pot să spun e că trebuie să aibă răbdare și că rezultatele nu se văd imediat, ci în timp, și atingerea lor necesită perseverență, implicare și bineînțeles și finanțare.

BM: Cum ați caracteriza comunitățile în care se află unitățile de producție ale Tenaris Silcotub?

Codruța Hodrea, Tenaris Silcotub: Aș dori să revin la un lucru foarte important pe care domnul Valvis l-a menționat. CSR-ul este despre comunitate și despre relația cu comunitatea, nu neapărat foarte legat de identitatea noastră de business.

Sunt comunități deschise progresului. Rolul nostru este de a accelera dezvoltarea și de a oferi niște exemple în aceste comunități, dar nu putem face acest lucru fără niște parteneri deschiși și fără o relație permanentă cu instituțiile din cele trei comunități. Comunitățile sunt deschise și participă activ în proiectele noastre, în special pe partea de educație. Pot da exemple în ceea ce privește relația cu școlile tehnice, cu școlile în care avem programe, cum e programul „Școala de după școală”.

BM: Cum funcționează aceste parteneriate pentru dezvoltarea abilităților tehnice ale tinerilor din aceste comunități?

Codruța Hodrea, Tenaris Silcotub: Pentru liceele tehnice compania noastră are trei mari acțiuni: dotarea laboratoarelor – deoarece aceste licee au nevoie în primul rând de infrastructură, apoi avem acțiuni care s-au îndreptat și în trecut și în prezent către cadrele didactice, iar în al treilea rând, practica – facilitarea accesului unui număr de elevi în compania noastră pentru a face practică pe parcursul anilor de liceu. Acțiunile noastre sunt îndreptate către liceele tehnice, către clasele care studiază patru ani, deci nu neapărat către școlile profesionale. La activitatea de practică e foarte important să se facă anumite proiecte în prezența unui tutore, pentru a înțelege cum funcționează o unitate de producție.

Pe perioada pandemiei programele de practică au fost suspendate, însă au rămas acțiuni pe care le-am realizat în aceste licee pe partea de infrastructură și în relația cu cadrele didactice. Tocmai am început împreună cu Școala de Valori un program de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, în care sperăm să încorporăm 40 de cadre didactice și, de asemenea, în urmă cu două săptămâni am renovat laboratorul nostru de informatică și hidraulică alături de o echipă tânără de voluntari, din dorința de a oferi un exemplu, de a oferi un mediu colorat și plăcut elevilor pentru a studia și de a arăta că există acolo posibilitatea foarte simplă să dai o față nouă unei școli dacă te implici și ca voluntar. Și sperăm să generăm niște acțiuni similare care să implice și părinții, și cadrele didactice. 

BM: În anii normali câți tineri aveați în ucenicie? Și cum stați cu forța de muncă din cadrul uzinelor Tenaris?

Codruța Hodrea, Tenaris Silcotub:  În programele de practică aveam în jur de 40 și 45 de elevi de la liceele tehnice, în fiecare an. 

Nu este vorba de lipsa forței de muncă, vorbim despre lipsa unor competențe. Noi avem forță de muncă, doar că inclusiv compania noastră, ca toate celelalte, în momentul în care încorporează tineri, fie că sunt elevi de la școli tehnice sau studenți de la universități tehnice, ei intră într-un program de dezvoltare, de training, pentru că competențele de care companiile private au nevoie nu sunt complet acoperite de competențele dobândite în școală. Din această perspectivă va fi tot timpul o provocare, inclusiv în pandemie.

JEAN VALVIS, PREȘEDINTE VALVIS HOLDINGS: „UN AGENT ECONOMIC CARE ESTE PERFORMANT, CARE GENEREAZĂ VALOARE ADĂUGATĂ, CARE CONTRIBUIE LA VIRAMENTE CĂTRE STAT ȘI CARE ÎN GENERAL BENEFICIAZĂ DE SPRIJINUL ȘI ADMIRAȚIA CONSUMATORILOR, NU POATE TRĂI ÎN AFARA NEVOILOR SOCIETĂȚII. NU TRĂIM SĂ FIM BINE SINGURI,  PENTRU CĂ NU ARE NICIUN SENS, CI TRĂIM SĂ FACEM PERFORMANȚĂ, SĂ ARĂTĂM LUMII CĂ ROMÂNIA ESTE PATRIA APELOR MINERALE, CĂ AVEM CELE MAI BUNE APE PRIN DEFINIȚIE ȘI NU NE BATE NIMENI, IAR CÂND ȚARA ARE PROBLEME NE DECLARĂM ȘI NOI PREZENȚI.”


BM: Ce înseamnă CSR-ul pentru Valvis Holding și ce înseamnă CSR-ul pentru o societate ca a noastră?

Jean Valvis, președinte și fondator Valvis Holding: Dați-mi voie să precizez că CSR-ul nu este o modalitate de a face PR ascuns, în sensul că multe societăți îl folosesc în acest mod, pentru a face bine sau pentru a dovedi  o sensibilitate în comunitate – între ghilimele. M-am gândit la tipurile de CSR pe care le facem noi și pot să disting două direcții total diferite – CSR care se face permanent, pentru că așa vezi tu poziția în societate și sunt proiectele pe care le susținem cu tărie constant și pentru că ne inspiră, dar avem și proiectele care se fac într-un moment în care este nevoie de o societate privată, care poate să facă față unor nevoi excepționale.

Ca program permanent, Fundația Valvis susține de pildă, de 15 ani, un program de 25 de burse la Iași. Am făcut un efort  de a determina care sunt zonele din România sensibile la poluarea cu nitrați, am ajutat comunitățile din Iași, Vaslui și Galați. Bineînțeles, sunt și cazurile unde, fiind o societate privată financiar sănătoasă – dacă se prezintă în România un caz excepțional, cum au fost inundațiile, zăpezile și cum este acum pandemia – considerăm că în calitate de cetățeni responsabili, prin voința de a fi alături de semeni –  fiindcă nu trăim singuri și trebuie să avem grijă de niște situații excepționale – este nevoie să deblocăm bugetele și vedem unde este veriga sensibilă pentru a face față problemelor. 

În contextul pandemiei, în primă fază am răspuns unor apeluri primite de la spitale de urgență și de la Matei Balș, am făcut donații pentru a fi achiziționaște măști, halate și am donat și apă – în februarie. 

În a doua fază, în lunile mai – iunie – am venit cu un echipament elvețian de la Roche Diagnostic și l-am instalat la spitalul municipal din Vatra Dornei. Este un dispozitiv gratuit de testare și este o donație oferită spitalului, care nu presupune niciun cost, nici pentru dispozitiv  și nici pentru consumabile. În primă fază vrem să facem teste pentru 20.000 de cetățeni și acum suntem la 10%. Încă în Europa nu există un medicament oficial pentru tratament, însă sunt trei țări – China, Rusia și India care au considerat că un antiviral este substanța activă care se numește Favipiravir. După un efort uriaș cu chinezii, unde chiar am plătit medicamentele în avans și unde stocurile au fost furate pe parcurs de alte națiuni – le-am identificat din nou în India și am bucuria să anunț că acest stoc de 20.000 de tablete de Favipiravir este în vama românească – este o donație pe care o facem către institutul Matei Balș în urma discuției și în urma identificării nevoii exprimate de Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel. 

Sunt lucruri punctuale pe care le facem, ajungem să identificăm unde este veriga slabă a sistemului și intervenim într-un mod foarte precis, concis, încercăm să ajutăm cu aceste tablete undeva la 300 de bolnavi. Japonia a ajutat deja România cu Favipiravir și a donat 12.000 de tablete, iar noi venim cu 20.000. 

A fost o luptă împreună cu importatorii, unde aveam nevoie să trimitem imediat banii, să ne asumăm riscul că nu vom vedea marfa niciodată sau vom primi o marfă de proastă calitate, cum am pățit și cu testele de anticorpi sau de COVID-19, unde au venit niște loturi despre care societatea importatoare a înțeles că nu ni le poate factura, și, cu toate că erau încasați banii, s-au compensat cu alte produse, am găsit o înțelegere. Vreau să îi mulțumesc lui Iacob Octavian, fondatorul Farmalink – care a venit în sprijinul acestei idei, fără să ceară comisioane. A folosit licențele proprii, locale și transparente, pentru a permite vămuirea medicamentului Favipiravir în beneficiul institutului Matei Balș. 

BM: Care a fost momentul zero când ați decis că trebuie să vă implicați în lupta contra covid?

Jean Valvis, președinte și fondator Valvis Holding: Când am înțeles de la epidemiologii americani și europeni că am intrat în panică la nivel global, cu toții. Nu se știa cum se transmite acest virus, nu se știa care e procentul de mortalitate, măsurile care trebuia să fie luate imediat. Fiul meu era în Milano la studii în momentul în care Lombardia s-a declarat zonă roșie și eu știu cu ce suferință personală l-am scos de acolo și l-am adus în țară sănătos. Sunt momente dificile și pentru actuala activitate economică și socială, când vedem că al doilea val vine peste tot, și în Franța, și în Spania, și în Anglia, și vom avea o iarnă cam dificilă.

Într-un mod rațional, pozitiv și logic, trebuie să găsești modalitatea de a scăpa de acest impas care condamnă persoanele în vârstă sau pe cei cu comorbidități. Întâmplător mă aflu în ambele categorii și asta explică de ce am reacționat imediat, simțind și pe plan personal această amenințare. Mi se pare firesc. Îmi e frică și pentru mine și încerc să ajut, dacă pot. Sper ca autoritățile să nu ne facă problemele obișnuite, birocratice. Acest medicament nu se va comercializa, va merge direct către unitățile spitalicești. Discuțiile pentru reușita acestui proiect au fost și la nivel administrativ, al statului, niște decizii prin ordine de ministru, care precizează ce substanțe intră în această categorie de nevoi speciale pentru testele clinice. 

Dar CSR – insist și mențin această poziție – un agent economic care e performant, care generează valoare adăugată, care contribuie la viramente către stat și care în general beneficiază de sprijinul și admirația consumatorilor, nu poate trăi în afara nevoilor societății. Nu trăim să fim bine singuri, pentru că nu are niciun sens, ci trăim să facem performanță, să arătăm lumii că România este patria apelor minerale, că avem cele mai bune ape prin definiție și nu ne bate nimeni, iar când țara are probleme ne declarăm și noi prezenți.

BM: Dle Valvis- spre ce ar trebui să ne canalizăm energiile, care sunt principaele probleme ale societății românești, cum le vedeați când ați venit în România și cum le vedeți acum?

Jean Valvis, Valvis Holding: În general, diferențele dintre România anilor 2020 și cea a anilor 1992 sunt uriașe, dar voi reține numai că societatea civilă e mult mai prezentă. Să fac abstracție de pandemie și să spun ce merge și ce nu merge – nu pot, pot doar să constat că sectorul privat e mult mai prezent, că inițiativa antreprenorială e mult mai prezentă în societatea românească. Din păcate, activitățile agricole încă nu sunt organizate pentru că lipsesc investițiile într-un mod foarte crucial în infrastructură, dar sunt multe sectoare din economia românească care dovedesc că sunt competente – și IT-ul, și industria alimentară.

Aveam în România un model care se baza pe industria grea, iar acum se dezvoltă și serviciile. Cred că problema permanentă e noțiunea de corupție – un cadrul legal care este cam depășit moral și pe care de fiecare dată când încercăm să îl facem mai operațional și mai simplu ne confruntăm cu diverse obstacole.

A fost o experiență negativă ce s-a întâmplat cu cadrul legal pentru combaterea pandemiei, asta îmi lasă un gust amar. Să fie lăsate vidurile legale și să iasă oamenii bolnavi din spitale e ceva ce aș dori să nu văd în țara în care operez și care m-a primit cu deschidere și m-a lăsat să fac treabă.

Cred că 40% analfabetism, cifra la care s-a referit domnul Vlad, este prea sus. Nu îmi vine să cred că tinerii sunt în această proporție analfabeți. Dar totuși digitalizarea avansează, online-ul avansează, societățile online din România devin mondiale, se bea Aqua Carpatica la Los Angeles și la Tokyo.

Balanța de import – export nu e în beneficiul nostru încă. Bine că există sectorul privat în țară. Bine că există antreprenori care sunt gospodari și care vor să înregistreze o performanță și la nivel național și internațional. Cred că aceasta este marea șansă a României. Dacă fiecare operator economic, fiecare antreprenor, are posibilitatea să beneficieze de o piață democratică, liberă, unde nu există abuz de poziție dominantă, unde nu sunt monopoluri, dictări de prețuri, aspectele fundamentale, sistemice. Dacă sunt aceste condiții cred că avem un capital uman extraordinar, avem antreprenorii, avem un sector privat și pe el îmi bazez speranțele unui viitor mai bun pentru România.

BM: Care credeți că sunt cuvintele care caracterizează CSR-ul în România?

Angela Galeța, Vodafone România: Cred că dacă ar fi să aleg un singur cuvânt aș alege încredere, pentru că până la urmă CSR înseamnă să faci niște lucruri în comunitatea în care exiști și să dovedești prin ceea ce faci că îți pasă de acea comunitate, că ceea ce faci ține cont de nevoile comunității și în felul acesta cred că se trezește încrederea pe care oamenii din comunitate o au în tine, clienții companiei. Trăim niște vremuri în care lumea este deja și va fi din ce în ce mai atentă în alegerea unor produse, a unor servicii. Oamenii vor fi din ce în ce mai atenți la ce face acea companie în comunitatea în care e prezentă, ce dă înapoi. Cred că asta e definiția CSR-ului, să te uiți la impactul pe care îl ai în comunitate și dacă există un impact negativ să îl minimizezi, să te uiți la nevoile existente și să te gândești cum poți, prin ceea ce știi să faci, să ajuți la dezvoltarea acelei comunități.

Ionuț Apostol, Pădurea de Mâine: Schimbare în bine.

Tudor Vlad, Fundația eMag: Eu aș spune că a face CSR înseamnă de fapt a vedea întregul, în sensul că CSR se referă exclusiv la companii, e strategia de responsabilitate a companiei, și a vedea întregul din care faci parte înseamnă să te integrezi cumva în acel întreg, să vezi care îi sunt problemele și să vrei să participi la rezolvarea lor pentru binele tău propriu până la urmă. Nu este vorba neapărat de o reacție emoțională, deși sigur că există, cu toții ne alegem acele cauze cu care rezonăm, dar dacă o luăm așa, filosofic, pe urmele lui Rousseau și a contractului social, el spunea că omul respectă regulile societății, regulile etice, din egoism, pentru că făcând bine în jur, se asigură că trăiește într-o lume bună care îi este și lui convenabilă. La fel cred că funcționează și relația asta a companiilor cu lumea din care fac parte, și cred că orice CEO și orice responsabil pentru strategia de CSR a unei companii ar trebui să vadă acest întreg din care face parte și să realizeze că fără ca acel întreg să fie sănătos, nici businessul lui nu poate fi durabil.

Codruța Hodrea, Tenaris: Aș defini CSR-ul ca un parteneriat pentru rezultate comune. Vorbim despre părți interesate și găsirea acelei zone în care aceste părți interesate urmăresc un rezultat comun, care e dorit de toată lumea pentru a progresa, pentru a fi mai bine în comunitate. Nu e neapărat despre individ ci despre parteneriat și părțile implicate în acele acțiuni, cu scopul de a atinge un rezultat, pe termen scurt, mediu sau lung.

Jean Valvis, Valvis Holding: Trăim într-o societate. Orice agent economic, orice companie e parte a societății: Ca actor economic întorc către societatea care m-a ajutat să formez această activitate ce îi revine. Nu trăim doar pentru dividende, trăim ca un organism interactiv într-o societate, într-o comunitate.