Victor Stănilă, avocat: Reformă fără dezbatere, entități noi fără rost

În cadrul Uniunii Europene, nu știu să existe o separare instituțională clară între entitățile care administrează acumularea contribuțiilor și cele care efectuează plata pensiilor. În toate statele membre cu sisteme de pensii private dezvoltate, același administrator – fie că este un fond de pensii sau o companie de asigurări – gestionează întregul parcurs al contribuabilului: de la colectarea și investirea contribuțiilor, până la plata sumelor acumulate, sub forma unor prestații la momentul pensionării. Separarea celor două funcții nu este o practică uzuală și, în lipsa unor motive temeinice, o astfel de abordare ar reprezenta mai degrabă o complicație artificială decât o soluție eficientă.

În expunerea de motive a proiectului de lege nu se regăsește o justificare convingătoare care să explice nevoia înființării unei entități noi și nici nu sunt oferite date privind beneficiile concrete ale unei astfel de măsuri. Dimpotrivă, din modul în care este redactat proiectul, se poate interpreta că se urmărește o reformă structurală fără o bază legală solidă și fără o fundamentare economică riguroasă.

Se motivează schimbarea legii invocând o recomandare a Grupului de Lucru pentru Pensii Private al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, dar citind expunerea de motive constat că acesta nu a recomandat României înființarea unei noi instituții care să se ocupe exclusiv de plată. Dimpotrivă, singura recomandare prioritară formulată de acest for este adoptarea unei legislații care să definească și să structureze în mod coerent opțiunile de alocare a sumelor acumulate pentru finanțarea pensionării. Altfel spus, România este îndemnată să clarifice faza de plată (decumulare), nu neapărat să creeze noi structuri administrative. Funcționarea sistemelor europene se bazează pe coerență și eficiență instituțională, iar suprapunerea sau separarea nejustificată a unor atribuții riscă să genereze costuri administrative inutile, confuzie în rândul participanților și dificultăți de supraveghere și reglementare.

Referitor la schimbarea modalității de efectuare a plăților, trebuie reamintit un principiu fundamental de drept, care stă la baza oricărui sistem juridic echitabil: regulile jocului nu se schimbă în timpul jocului. Persoanele care au contribuit timp de 15 sau 20 de ani la sistemul de pensii private au făcut-o în baza unei legislații clare, care stabilea cine le gestionează contribuțiile și cine le va plăti pensia. O eventuală schimbare a acestui cadru, fără o motivare transparentă și fără consultarea reală a participanților, adâncește lipsa de încredere a populației în clasa politică și în întregul sistem de pensii (diversificat de „special”) și ar putea ridica inclusiv probleme de constituționalitate, însă este nevoie de o analiză atentă a propunerii pentru a mă exprima în acest sens. Cert este că o asemenea modificare trebuie pusă în discuția publicului un termen mai mare pentru a se putea obține mai multe puncte de vedere astfel încât să fie adoptată cea mai potrivită soluție pentru români.

La nivel european, plățile din pensiile private se realizează, în mod obișnuit, prin trei mecanisme principale. Prima variantă este plata sub formă de anuitate, adică prin sume lunare fixe, care asigură un venit constant pe întreaga durată a vieții beneficiarului. Acest model oferă siguranță și predictibilitate. Există riscul ca, în cazul unui deces prematur, restul activului acumulat să rămână neutilizat, însă trebuie analizat ce anume exact s-a propus. A doua variantă utilizată în UE este retragerea integrală a sumei acumulate, cunoscută sub denumirea de lump sum, care oferă libertate totală beneficiarului în utilizarea banilor, dar implică și riscul epuizării rapide a fondurilor și, implicit, o lipsă de protecție financiară pe termen lung. Cea de-a treia formă este o soluție intermediară, în care o parte din bani este retrasă imediat, iar restul este convertit în plăți lunare. Această formulă combinată încearcă să echilibreze nevoia de flexibilitate cu cea de siguranță, dar necesită un cadru juridic clar și instrumente financiare bine adaptate. Nu există un adevăr absolut, vorbim de o politică de stat ce trebuie adoptată în funcție de obiectivele pe termen lung și de specificul fiecărei populații.