Home Actualitate Viceprimarul din Cluj-Napoca, Anna Horva...
Actualitate

Viceprimarul din Cluj-Napoca, Anna Horvath, sub control judiciar pentru 60 de zile

Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru Anna Horvath, viceprimarul Clujului, în dosarul în care este acuzată de trafic de influență și nereguli în finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie…

Viceprimarul din Cluj-Napoca, Anna Horvath, sub control judiciar pentru 60 de zile
Viceprimarul din Cluj-Napoca, Anna Horvath, sub control judiciar pentru 60 de zile · Foto: Business Magazin

Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru Anna Horvath, viceprimarul Clujului, în dosarul în care este acuzată de trafic de influență și nereguli în finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2015, potrivit unui comunicat DNA.

​”În perioada februarie – mai 2016, inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj Napoca, și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unui proiect imobiliar în care un om de afaceri avea interese economice. Derularea acestui proiect imobiliar presupunea obținerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unui certificat de urbanism, confirmarea unui aviz de oportunitate, concesionarea unei suprafețe de teren, eliberarea autorizației de construire”, se arată în comunicatul DNA.

Pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcționari cu atribuții în domeniul urbanismului și autorizării lucrărilor de construcții, Anna Horvath a pretins omului de afaceri 60 de abonamente la două festivaluri de muzică, în valoare de 20.000 de lei, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale.

“Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma încheierii unui contract de sponsorizare, urmând ca viceprimarul Horvath Anna să indice omului de afaceri datele de identificare ale unei persoane juridice cu care să fie încheiat acest contract. De asemenea, în același context, inculpata Horvath Anna a promis că și după alegerile locale îl va ajuta pe același om de afaceri și în cazul altor proiecte imobiliare în care acesta din urmă avea interese economice”, mai spun procurorii DNA.

Măsura controlului judiciar pentru 60 de zile se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau arestării preventive în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin.

DNA a efectuat, luni, printre altele, percheziții la Primăria Cluj-Napoca, la biroul și domiciliul viceprimarului Horvath Anna, la Direcția de Urbanism a Primăriei, la sediul UDMR Cluj, dar și la domiciliile a doi consilieri personali ai viceprimarului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună