Home Politic Viața politică la români: El spune, ea s...
Politic

Viața politică la români: El spune, ea spune, ei spun

În lipsa altor evenimente demne de interes, prim-planul politic al ultimei săptămâni a fost ocupat de conflictele din interiorul principalelor partide, reîncălzite de diverse declarații publice făcute de lideri.

Viața politică la români: El spune, ea spune, ei spun
Viața politică la români: El spune, ea spune, ei spun · Foto: Business Magazin

De data aceasta, cearta în PDL a pornit de la un năduf al deputatului Cezar Preda, supărat că Monica Macovei, vicepreședinte al partidului, își continuă campania de critici “pe blog” la adresa corupției din PDL, în loc să ridice problema în conducerea partidului sau să plece și să-și facă un partid propriu alături de Noua Republică a lui Mihail Neamțu și de alți cârtitori contra “gărzii vechi” din PDL – Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Valeriu Stoica și Sebastian Lăzăroiu.

Monica Macovei a trezit inițial speranțele adepților Noii Republici că va veni în sfârșit alături de ei, după ce Evenimentul Zilei i-a publicat un interviu mai vechi în care ea spunea că i-ar plăcea să-și facă un partid nou, însă ulterior a lămurit că nu pleacă din partid la indicațiile lui Preda și că preferă să ia parte la reformarea PDL din interior.

Cât despre USL, micul foc al săptămânii s-a aprins de la spusele ex-președintelui Ion Iliescu, care îl trăgea din nou de urechi cu delicatețe pe Victor Ponta pentru “anumite goluri” specifice tinereții (goluri de care a trecut Adrian Năstase, preferat de Iliescu pentru funcția de premier) și dezavua individualismul lui Mircea Geoană, dând a înțelege că acesta și-ar pregăti o revenire în fruntea PSD.

În replică, Geoană l-a acuzat pe Iliescu de “răutate adunată în timp”, spunând că fostul șef al partidului are o problemă în a accepta orice alt lider al PSD în afară de el însuși.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună