Viața într-o țară greu încercată de-a lungul istoriei. Salarii mici, barter pentru mâncare și scutece, economii confiscate

Salarii cu puterea de cumpărare redusă la un sfert, barter pentru mâncare și scutece, economii confiscate sunt câteva dintre particularitățile vieții trăite de libanezi, o națiune greu încercată de-a lungul istoriei sale. Cel mai bine se vede acest lucru prin ochii și preparatele bucătarului Antoine El Haji, care apare gătind la televizor în fața libanezilor timp de cinci zile pe săptămână. 

Un bucătar cu o emisiune TV renunță la carne pentru că este prea scumpă; carnea roșie nu și-o mai permite nici măcar armata; penele de curent aruncă în beznă un oraș considerat cândva o perlă strălucitoare a Levantului; să schimbi valută este la fel de periculos ca traficul de droguri: colapsul financiar al Libanului înseamnă suferință zi de zi pentru o națiune greu încercată de războaie și apoi de o libertate chinuită.

Timp de trei ani, bucătarul Antoine El Haji apare la televizor cinci zile pe săptămână pentru a-i ajuta pe cei care gătesc să progreseze în arta culinară, scrie The New York Times într-un reportaj realizat înainte de explozia din capitala Beirut, despre viața libanezilor în plină criză economică și financiară. În urmă cu câteva luni, în timp ce dezastrul financiar făcea ca lira libaneză să se prăbușească și prețurile să crească văzând cu ochii, chef-ul și-a dat seama că mulți telespectatori s-ar putea să nu-și mai permită carnea roșie, cum este cea de vită, pe care s-a bazat atât de mult în pregătirea rețetelor sale de mâncăruri.

„În Liban a existat o clasă de mijloc, dar acum bogații sunt mai bogați, clasa de mijloc a devenit săracă și săracii au ajuns să trăiască în mizerie“, spune El Haji. A tăiat carnea de vită din meniurile sale și își umple timpul de emisie cu sfaturi despre cum pot fi menținute mâncărurile gustoase cu mai puțin ulei, mai puține ouă și cu legume mai ieftine. Bucătarul are 65 de ani și a prins vremuri mai bune, dar și cumplite războaie: conflictele cu Israelul, războiul civil, asedierea și masacrele din Beirut și ocupația israeliană.

Criza libaneză, rezultatul câtorva decenii de corupție la cele mai înalte niveluri și de management financiar greșit, a provocat creșterea șomajului și a sărăciei, a forțat afacerile să se închidă și a împins inflația la cote astronomice, ceea ce face ca salariile să rămână fără valoare. Protestele masive împotriva elitei politice au izbucnit în toată țara în toamna trecută și uneori au fost violente, până când s-au oprit din cauza pandemiei.

Țara și economia au fost închise, ca în multe alte părți ale lumii, însă acest lucru a acutizat privațiunile societății și suferința economică. Consecința a fost reizbucnirea demonstrațiilor odată cu relaxarea măsurilor de lockdown. Turbulențele sociale au luat o amploare fără precedent după distrugătoarea explozie din portul Beirutului. Efectele colapsului economic se infiltrează din ce în ce mai mult în viețile de zi cu zi ale multor libanezi. Penele de curent întunecă străzile, băncile refuză să predea banii deponenților și familiile se chinuie să cumpere bunuri esențiale de import cum ar fi scutece și detergent pentru rufe.

Întreruperile în furnizarea curentului electric au devenit ceva obișnuit în ultimii ani, însă în ultimul timp frecvența și durata lor au crescut atât de mult încât traficul din Beirut, unde trăiește aproximativ o treime din cei 5,4 milioane de locuitori ai Libanului, a fost înlocuit de gălăgia infernală a generatoarelor suprasolicitate. Gazele emise de mașinării încing și împut aerul și multe clădiri rezidențiale le închid noaptea pentru a le lăsa să se răcească, ceea ce privează locuitorii de aer condiționat în timpul celor mai caniculare veri mediteraneene.

Recent, în două zile Spitalul Universitar Rafik Hariri, principalul centru care tratează cazurile de îmbolnăviri de COVID-19 din Beirut, a trecut brusc de la o oră pe zi fără curent la 20 de ore fără energie electrică, spune directorul Firass Abiad, medic și el. Înainte de explozia din port, spitalul trebuia să funcționeze cu doar șase ore de energie electrică pe zi, și-a închis câteva săli de operație și a amânat intervențiile chirurgicale. „Senzația este ca și cum te-ai lupta fără oprire cu incendiile și focul nu se mai termină“, a spus doctorul Abiad. După ce se întunecă, Beirutul este cuprins de o dezolare înfiorătoare, în contrast cu viața  de noapte bogată de dinainte de criză. Barurile au rămas fără patroni, străzile principale sunt întunecate și semafoarele de la intersecțiile majore sunt stinse, lăsând șoferii să se descurce singuri la lumina excesivă a farurilor și încrezându-se în norocul lor. Decăderea rapidă a lovit mândria multor libanezi, care de obicei pretind că au cea mai bună bucătărie din Orientul Mijlociu și s-au crezut mai sofisticați decât alții din regiune. Acum, mulți se întreabă cât de mult se va mai duce în jos nivelul lor de trai.

„Beirutul este un oraș supraviețuitor. Oamenii găsesc întotdeauna modalități de a mânca și de a bea, de a face muzică și activism. Dar acum, aerul este foarte înecăcios”, spune Carmen Geha, profesor asistent de administrație publică la Universitatea Americană din Beirut. „Acum, nici măcar oamenii din clasa de mijloc nu își mai pot permite să mănânce în oraș. Este ca și cum ți-ai lua salariul și trebuie să-l împarți la nouă ca să-i afli valoarea reală”.

Astfel, simte omul de rând inflația accelerată, o boală a unei economii dependente de importuri și de banii veniți din străinătate. Din toamna trecută, lira libaneză și-a pierdut aproximativ 85% din valoarea sa pe piața neagră. Pe hârtie, moneda este stabilă deoarece începând cu 1997 Banca Centrală Libaneză a ancorat-o artificial de dolarul american la o rată de 1 dolar pentru 1.507 lire libaneze. O vreme, strategia a mers, stabilitatea astfel obținută reprezentând o bază solidă pentru sistemul financiar. Însă ultimul an a fost de coșmar.

O bună parte din problemele financiare de acum se trag din haosul din sistemul bancar produs tot de banca centrală. Instituția a condus ceea ce criticii au numit o schemă Ponzi, încurajând băncile comerciale să constituie depozite mari de dolari, cu rate mari ale dobânzii, care puteau fi acoperite doar prin atragerea altor deponenți mari, dar cu rate de dobândă și mai ridicate. Însă acest sistem s-a blocat anul trecut, când investitorii noi au încetat să mai vină, lăsând băncile din țară fără fondurile în dolari pe care le datorau deponenților lor. Băncile comerciale au reacționat refuzând să dea înapoi dolarii, moneda pe care libanezul a folosit-o de mult timp în viața de zi cu zi schimbând-o în lire, sau invers. Un fost bancher libanez, Dan Azzi, și-a asumat creditul pentru inventarea unui termen acum utilizat pe scară largă pentru acești dolari teoretici care există doar în băncile libaneze și nu-i vede nimeni: Lollars.

Rezultatul a fost izbucnirea unui iad financiar și durere. Lira s-a prăbușit atât de mult, iar deprecierea a devenit ceva atât de obișnuit încât lira libaneză a primit un cont satiric pe Twitter, unde reacționează la propriu-i declin. „Sunt cea mai ieftină monedă, dar nu sunt un nimic”, se arată într-un tweet de săptămânile trecute după ce cursul liră/dolar ajunsese în stradă la 9.500 de lire pentru un dolar, rata oficială fiind cea din 1997, de 1.500 de lire pentru un dolar. Venirea pandemiei a complicat și mai mult situația. Inflația a făcut ca foamea să devină de nesuportat până-ntr-atât încât după o scurtă pauză în timpul șocului inițial provocat de măsurile de lockdown protestatarii au riscat și au ieșit din nou în stradă.

Guvernul a căutat să controleze tranzacțiile de pe piața neagră, unde schimbarea banilor în condiții mai bune decât rata oficială poate face pe oricine să se simtă cumpărător de droguri, necesitând întâlniri rapide pe alei obscure cu dealerii de bani care folosesc nume false și se tem că vor fi arestați. Efectele haosului economic și financiar al țării asupra săracilor sunt dramatice, după cum este evidențiat de patru sinucideri într-o perioadă de doar două zile, toate legate de lipsurile provocate de criză. Un bărbat care s-a împușcat pe unul dintre cele mai cunoscute bulevarde ale Beirutului a lăsat în urmă un mesaj scris de mână care spunea „Nu sunt un infidel”, o linie dintr-o cunoscută melodie al cărei următor vers este „dar foamea este un infidel”.

Numărul membrilor unui grup de pe Facebook numit Barter în Liban s-a umflat, membrii săi oferind orice, de la chipsuri de poker și narghilele la schimb pentru mâncare. Postările lor dau uneori impresia de poezie tragică. „Greutăți noi, niciodată folosite, la schimb cu scutece de dimensiunea 6 și o sticlă de ulei”, se arată într-o postare cu o fotografie cu gantere încă în cutie. O altă postare prezenta o rochiță verde-lime pe care Fatima al-Hussein, mamă a șase copii din nordul Libanului, a cumpărat-o pentru a o oferi cadou uneia din fiicele sale.

Pentru că avea nevoie de zahăr, lapte și detergent, Fatima a încercat să dea la schimb rochița. Într-un interviu telefonic, ea a declarat că soțul ei câștigă 200.000 de lire libaneze pe săptămână ca muncitor pentru orice, o sumă pe care obișnuia să valoreze la 130 de dolari. Acum, banii au valoarea a mai puțin de 30 de dolari, ceea ce face ca procurarea bunurilor esențiale să fie un chin. Doamna al-Hussein a povestit că a decis să dea rochița după ce n-a mai avut cu ce să-și hrănească copiii în afară de pâine înmuiată în apă. Dar cine să vrea o rochiță verde-lime în aceste vremuri? Când vreunul din vecinii ei gătește și mirosul ajunge la ei în casă, închide ușile și geamurile. „Nu vreau ca ăștia mici să se îmbolnăvească de poftă”, a spus ea. Domnul El Hajj, bucătarul de televiziune, povestește și el că ceea ce pot fi considerate rețete accesibile sunt o țintă în mișcare.

„Carnea de vită s-a scumpit, așa că am trecut la pui, iar acum oamenii îmi spun că și puiul este scump”, a spus el. În timp ce pregătește mâncărurile pentru emisiunea zilei, răspunde la apeluri din partea telespectatorilor care vor să știe cum pot fi păstrate alimentele când curentul electric se întrerupe atât de des. Cum poți păstra carnea proaspătă când nu poți conta pe congelator? Bucătarul a prezentat opțiunile. Fructele și legumele pot fi conservate la borcan, murate sau uscate. Carnea tocată se poate păstra în grăsime. „Toate problemele au o soluție”, a spus el. „Ceea ce este important pentru mine legat de această emisiune este să ajut oamenii să mănânce în continuare”.