Vești proaste pentru cei care visează la propria locuință: Piața imobiliară suferă un dezechilbru semnificativ. Rezultatul? Urmează scumpiri VIDEO
Piața imobiliară din București se confruntă cu un dezechilibru semnificativ între cerere și ofertă. În timp ce cererea pentru locuințe continuă să crească, oferta de locuințe noi este în scădere, ceea ce determină o majorare a prețurilor. Conform datelor disponibile,…
Piața imobiliară din București se confruntă cu un dezechilibru semnificativ între cerere și ofertă. În timp ce cererea pentru locuințe continuă să crească, oferta de locuințe noi este în scădere, ceea ce determină o majorare a prețurilor. Conform datelor disponibile, în 2024, în București au fost autorizate aproximativ 10.000 de locuințe, în scădere cu 9% față de anul 2023. Această diminuare a autorizațiilor de construire afectează direct oferta de locuințe noi, susține Victor Vremera, Chief Operating Officer în cadrul SVN România.
„Din punct de vedere al tranzacțiilor, lucrurile stau foarte bine. Însă, în ceea ce privește autorizațiile și numărul de locuințe disponibile pe termen mediu, situația se îndreaptă într-o direcție deloc favorabilă. Suprafața autorizată este cu 58% mai mică în București față de nivelul din 2022. Vom avea o cerere în creștere, dar un stoc tot mai redus”, a declarat Victor Vremera, COO al SVN România, în cadrul emisiunii ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.
Această dinamică a pieței imobiliare va conduce inevitabil la o creștere a prețurilor apartamentelor, adaugă Victor Vremera.
„Este evident că vom asista la o presiune crescută asupra ofertei, ceea ce va duce, în mod natural, la majorarea prețurilor. Este un efect direct al raportului dintre cerere și ofertă”, a mai spus el în cadrul ZF Live.