Home Actualitate Vești bune pentru șoferi: Ce nouă catego...
Actualitate

Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria B

La începutul acestei săptămâni Camera Deputaților a votat un proiect de lege care se prevede că permisul de conducere eliberat pentru categoria B va putea fi folosit și pentru motocicletele cu cilindree maximă de 125 cm cubi. Deținătorii unui permis…

Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria B
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria B · Foto: Business Magazin

La începutul acestei săptămâni Camera Deputaților a votat un proiect de lege care se prevede că permisul de conducere eliberat pentru categoria B va putea fi folosit și pentru motocicletele cu cilindree maximă de 125 cm cubi.

Deținătorii unui permis de categoria B vor putea conduce motociclete cu cilindree maximă de 125 cm cubi dacă au cel puțin 24 de ani și au obținut permisul de cel puțin trei ani, conform ultimelor amendamente aduse propunerii legislative inițiale.

Camera deputaților a adoptat, în data de 13 iunie 2023, propunerea legislativă cu 261 de voturi pentru, 0 voturi contra, o abținere și o persoană care nu a votat.

„În România legislația actuală nu prevede niciun amendament care să vină în sprijinul posesorilor de permis categoria B, în vederea obținerii permisului categoria A1 mai facil. Aceste amendamente sunt specifice fiecărei țări din Uniunea Europeană și se stabilesc local. Extinderea accelerată actuală a zonelor urbane și imposibilitatea adaptării infrastructurii la valorile de trafic pentru autovehiculele pe patru roți, obligă la propunerea de soluții alternative pentru asigurarea unei mobilități urbane optime la nivelul populației. Sprijinirea utilizării de motociclete ușoare prin facilitarea obținerii permisiului categoria A1 pentru posesorii de permis categoria B este una din soluțiile alternative pentru asigurarea mobilității urbane”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ inițial.

„Avantajele creșterii numărului de motociclete ușoare care se conduc cu permis categoria A, prin facilitarea obținerii acestuia sunt: Creșterea gradului de mobilitate urbană pentru populație, cu implicații pozitive pentru economie și confort; fluidizarea zonelor urbzane supraaglomerate; se rezolvă problema parcărilor, consum redus de combustibil și reducerea poluării”, se mai arată în expunerea de motive inițială.

Pentru a intra în vigoare este necesar să mai fie promulgată de șeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună