Home Actualitate Vestea care va afecta toți iubitorii de...
Actualitate

Vestea care va afecta toți iubitorii de Nutella și Ferrero

Producătorii de ciocolată și fanii produselor care folosesc alune, printre care și Nutella, vor trebui să se confrunte cu majorarea masivă a prețurilor, după ce vremea a devastat recoltele de alune de pădure, potrivit The Independent. 70% din producția de…

Vestea care va afecta toți iubitorii de Nutella și Ferrero
Vestea care va afecta toți iubitorii de Nutella și Ferrero · Foto: Business Magazin

Producătorii de ciocolată și fanii produselor care folosesc alune, printre care și Nutella, vor trebui să se confrunte cu majorarea masivă a prețurilor, după ce vremea a devastat recoltele de alune de pădure, potrivit The Independent.
70% din producția de alune a lumii crește în Turcia. Anul acesta, recolta ar putea fi afectată de furtunile cu grindină și gheață de la sfârșitul lunii martie. Furtunile au distrus florile alunilor într-o perioadă importantă în ciclul de viață.

Prețul alunelor a crescut deja cu mai mult de 60 de procente. Deja confruntați cu creșterea prețului pentru cacao, ciocolatierii trebuie să să confrunte cu prețul alunelor care va ajunge la 10.500 de dolari/tonă, comparativ cu prețul de 6.900 de dolari/tonă pe care îl plăteau în februarie, potrivit lui Michael Stevens, un trader din Edinburgh.

Dimensiunea pagubei este neclară, dar reprezentanții industriei de alune de pădure prezic că vor recolta doar 540.000 de tone din ținta de 800.000 de tone.

Cele mai mari companii producătoare urmăresc astfel piața pentru a vedea care va fi următoarea mișcare pe care trebuie să o facă. Ferrero este printre cele mai afectate companii: cumpără 25% din producția mondială de alune de pădure, fiind cel mai mare cumpărător de alune. Totuși, compania a achiziționat recent Oltan – cel mai mare producător de alune din Turcia, astfel s-ar putea ca dimensiunea pagubei să fie atenuată pentru companie. Ferrero nu a răspuns solicitărilor The Independent referitoare la modul în care prețul alunelor va afecta afacerile companiei.

Compania americană Cadbury, pentru care cele mai mari vânzări sunt realizate de un baton de ciocolată cu alune, a refuzat să declare pentru The Guardian dacă va crește prețurile batonului cu ciocolată.

În timp ce vremea din Turcia a coincis cu o secetă în California care a urcat prețul alunelor la un maximum al ultimilor nouă ani, cacaoa este mai scumpă din cauza shimbărilor pieței cauzate de creșterea apetitutului pentru ciocolată al indienilor și chinezilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună