Home Actualitate O veste bună pentru industrie: România v...
Actualitate

O veste bună pentru industrie: România va ajunge să producă aproape 9% din producția europeană de polioli, după ce Chimcomplex a extins capacitatea de producție din cadrul platformei Oltchim. Valoarea investiției trece de 40 mil. euro

Chimcomplex (CRC), cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, a inaugurat o instalație de producție de polioli speciali în cadrul platformei Oltchim, după o investiție de 40 mil. euro. Instalația…

O veste bună pentru industrie: România va ajunge să producă aproape 9% din producția europeană de polioli, după ce Chimcomplex a extins capacitatea de producție din cadrul platformei Oltchim. Valoarea investiției trece de 40 mil. euro
O veste bună pentru industrie: România va ajunge să producă aproape 9% din producția europeană de polioli, după ce Chimcomplex a extins capacitatea de producție din cadrul platformei Oltchim. Valoarea investiției trece de 40 mil. euro · Foto: Business Magazin

Chimcomplex (CRC), cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, a inaugurat o instalație de producție de polioli speciali în cadrul platformei Oltchim, după o investiție de 40 mil. euro.

Instalația face parte dintr-un proiect de 101 milioane de euro, și a fost realizată din fonduri proprii, investiția urmând să fie amortizată în maximum patru ani, arată datele transmise de oficialii companiei.

Principalele utilizări ale poliolilor produși aici sunt spumele flexibile și semiflexibile, spumele rigide, agenții de etanșare, cernelurile, elastomerii și adezivii, cea mai mare parte a producției devenind ulterior componente ale automobilelor, ale panourilor termoizolante sau piele ecologică, mobilier, saltele și izolații.

În urma extinderii, România va ajunge să producă aproape 9% din producția europeană de polioli, ceea ce va clasa compania pe locul 6 în topul producătorilor din Europa.

“În trei ani de la achiziția activelor Oltchim am scos din conservare această investiție, stagnată de 14 ani, am reproiectat-o și am investit în ea ca să o transformăm într-o fabrică de referință pentru Europa”, spune Ștefan Vuza, Președinte Chimcomplex.

Noua instalație, cea mai mare investiție realizată cu capital autohton în România, se întinde pe o suprafață de 5,6 hectare și are o capacitate de patru ori mai mare decât cea a fabricii de polioli speciali existente.

Proiectul permite funcționarea cu o eficiență tehnologică și energetică cu 30% mai mare decât instalațiile actuale, întrucât utiliajele și echipamentele de ultimă generație au fost proiectate pe baza celor mai moderne tehnologii specifice.

“Ne-am orientat strategia de dezvoltare spre eficiența tehnologică, eficiența energetică și spre chimia verde și sustenabilă, aceasta este direcția noastră și mergem cu pași repezi înainte”, adaugă Ștefan Vuza.

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Compania operează două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea.

În 2021, Chimcomplex a raportat afaceri de 2,2 miliarde de lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună