Veniturile UPC România au crescut în 2016 cu 8,8% la 689 mil. lei
Compania de cablu UPC România a înregistrat în anul 2016 venituri de 689 mil. lei, în creștere cu 8,8% față de anul anterior, a declarat Robert Redeleanu, CEO al UPC România și Ungaria în cadrul unei conferințe de presă. „La…
Compania de cablu UPC România a înregistrat în anul 2016 venituri de 689 mil. lei, în creștere cu 8,8% față de anul anterior, a declarat Robert Redeleanu, CEO al UPC România și Ungaria în cadrul unei conferințe de presă.
„La finele trimestrului trei aveam o creștere de 8,5% a veniturilor, iar în trimestrul patru am accelerat. 2016 a fost un an foarte bun dacă este să ne uităm la evoluția indicatorilor principali”, a spus Redeleanu. „Am avut rezultate foarte bune în România anul trecut. Pe toate segmentele am avut creșteri susținute și de bunul mers al economiei”, a continuat el.
Rețeaua UPC s-a extins cu 10% față de anul 2015, baza de clienți a crescut cu 4,4%, iar abonamentele la internet cu 9,5%
În 2015 compania a raportat venituri de 633 mil. lei și 580 mil. lei în 2014. Compania estimează că și-ar putea menține în acest an rata de creștere obținută anul trecut și are un buget de investiții de 50 mil. euro, aproximativ egal cu cel din anul anterior.
Pentru 2017 Redeleanu se așteaptă ca această creștere să se mențină, mai ales în condițiile în care toată piața telecom se află pe un val de creștere.