Venezuela vrea să combată inflația de 1.000.000% printr-o monedă națională nouă, legată de criptomoneda proprie, Petro
Venezuela vrea să combată inflația de 300.000% și preconizarea FMI-ului pentru o inflație de 1.000.000% până la finalul anului prin lansarea unei noi monede naționale – Bolivarul Suveran – care va fi ancorată la criptomoneda proprie, Petro, potrivit Fortune. Președintele…
Venezuela vrea să combată inflația de 300.000% și preconizarea FMI-ului pentru o inflație de 1.000.000% până la finalul anului prin lansarea unei noi monede naționale – Bolivarul Suveran – care va fi ancorată la criptomoneda proprie, Petro, potrivit Fortune.
Președintele Nicolas Maduro a anunțat ieri că implementarea va începe din 20 august, susținând că țara are nevoie de o „revoluție economică”.
Venezuela a suferit din cauza fenomenului de hiperinflație încă de când Maduro a preluat președinția țării în 2013 – an în care prețurile petrolului au scăzut drastic și o serie de dezechilibre macroecnomice a dus la criza economică din țara sud-americană.
Din acest punct de vedere, țara este victima unui „război economic” inițiat de Statele Unite.
Maduro a fost reales pentru încă un mandat de șase ani în luna mai în cadrul unor alegeri pe care atât Națiunile Unite cât și Uniunea Europeană le-a numit frauduloase.
Fondul Monetar Internațional a estimat că inflația la sfârșitul anului va ajunge la 1.000.000% în Venezuela, iar PIB-ul țării va scădea cu 18%.
„Situația din Venezuela este similară cu cea a Germaniei din 1923 și cea din Zimbabwe din anii 2000”, scrie FMI în raport.