Home Actualitate Vedeta săptămânii: cuprul
Actualitate

Vedeta săptămânii: cuprul

Prețul cuprului a devenit cea mai nouă victimă a dorinței de speculații pe piețele de mărfuri, de data aceasta având ca pretext o presupusă îngrijorare a piețelor față de ideea că economia Chinei s-ar putea îndrepta spre o "aterizare forțată".

Vedeta săptămânii: cuprul
Vedeta săptămânii: cuprul · Foto: Business Magazin

Cuprul s-a ieftinit, ajungând la cel mai mic preț din aproape ultimii patru ani (6.376,25 dolari/tonă), ceea ce duce la 14% scăderea de la începutul anului.

Ieftinirea a fost accelerată de știrile privind prima incapacitate de plată declarată de o companie chineză producătoare de panouri solare pentru obligațiuni emise pe piața internă (în condițiile în care cca 60% din stocurile de cupru ale Chinei sunt folosite nu în industrie, ci drept garanții pentru credite), de pierderile declarate de o a doua companie chineză din același sector și de surpriza neplăcută a scăderii exporturilor Chinei cu 18,1% în februarie față de aceeași lună din 2013.

Dacă unii economiști susțin că ieftinirea cuprului exprimă în primul rând un fenomen de interes intern pentru China, având în vedere folosirea metalului roșu ca garanție pentru credite, alții atrag atenția că economia Chinei furnizează 30% din creșterea economică globală, astfel încât investitorii și multinaționalele americane care obțin mai mult de jumătate din venituri din afara pieței interne ar trebui să fie deja în alertă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună