Noi nu vedem nicio criză, piața imobiliară nu este supraîncălzită, problema este că avem prea mulți bani dar nu avem prea multe proiecte de investiții interne viabile. Cum a ajuns majorarea s

Cu o carieră bancară de 26 de ani în spate, perioadă în care a văzut și creșteri și scăderi economice, Mihaela Bîtu, care a preluat de la mijlocul anului trecut conducerea ING Bank România a făcut joi, la ZF Live, un rezumat destul de clar al situației actuale: Chiar dacă vedem o scădere a economiei, nu ne așteptăm la vreo criză; salariile vor crește în continuare; piața imobiliară nu este fierbinte, supraîncălzită; toate băncile și noi avem foarte multă lichiditate (ING nu mai atrage depozite în euro de la populație pentru că nu mai are ce face cu ei, dobânzile din Europa fiind negative), dăm credite persoanelor fizice (de consum și ipotecare), vrem să dăm credite companiilor, dar pe corporate nu sunt prea multe proiecte de investiții interne viabile, bancabile, firmele românești rămân în continuare slab capitalizate, multinaționalele fie își folosesc banii lor, fie nu mai fac investiții, iar statul nu furnizează prea multe oportunități (a se vedea căderea investițiilor publice).

În acest context creditele de retail acordate românilor au ajuns să fie pentru ING principala sursă de creștere mai consistentă și cea mai profitabilă, având în vedere marjele mai mari, duble sau triple, de pe acest segment.

ING, o bancă corporate, cel puțin așa este percepută în piață, a ajuns să aibă 65% din portofoliu format din credite de retail, dublu față de împrumuturile corporate, ceea ce arată cât de dramatică este schimbarea de structură ca o consecință a realității din piață.

Vineri, BNR a redus RMO la valută (rata rezervelor minime obligatorii, respectiv procentul pe care băncile trebuie să-l depună la BNR din totalitatea sumelor atrase în depozit), de la 8% la 6%, ceea ce înseamnă că Banca Națională le-a dat înapoi băncilor circa 650 de milioane de euro.

Dar ce să facă băncile cu acești bani că și așa sunt pline de lichiditate, depozitele atrase fiind mult mai mari decât creditele acordate, raportul fiind de 70%?

Mugur Isărescu speră că o parte din bani se vor duce în finanțarea statului, ceea ce va coborî și costul de finanțare al Ministerului de Finanțe, iar o parte se va duce în creditarea companiilor care fac export.

Și acum băncile au suficiente resurse în valută pentru a credita companiile, dar nu au pe cine, pentru că a face export independent este foarte greu într-o lume globalizată unde dacă nu ești parte a lanțurilor internaționale nu prea ai unde să te duci.

Războiul comercial din ultimii doi ani a încetinit comerțul internațional, deci și cererea de mărfuri, Germania se chinuie să iasă din recesiune, într-o lună industria crește, în alta scade, Rusia este închisă din cauza sancțiunilor americanilor, iar acum China, care absorbea o bună parte din exporturile lumii, este lovită de coronavirus.

Reducând RMO la valută, Isărescu mai degrabă a vrut să oprească scăderea ponderii creditelor în valută în totalitatea creditelor acordate în România, care de la 70% în 2008 a ajuns la 37% în acest moment.

Să nu uităm că România are o economie euroizată, unde prețurile produselor și serviciilor sunt legate de evoluția cursului leu-euro.

Băncile nu au prea multe proiecte de investiții pentru că firmele se finanțează mai mult de la furnizori care le dau marfă, produse și servicii, în speranța că vor fi plătiți mai încolo.

Chiar dacă aceste produse și servicii au un cost mai mare, netransparent, după cum spune Mihaela Bîtu de la ING, companiile preferă să se finanțeze de la furnizori decât de la bănci.

Costul unui credit nu mai reprezintă o problemă, deși percepția tuturor este că dobânzile sunt mari iar bancherii sunt niște cămătari.

Uitați-vă la ce costuri se finanțează companiile de pe bursă, de 7-8% la lei, peste dobânda unui credit bancar.

Multe proiecte de investiții locale nu sunt viabile și nici bancabile pentru că acționarii companiilor pun prea puțin la bătaie banii lor, și nici nu vor să facă parteneriate cu alți investitori.

Proiectele de investiții ar trebui să fie finanțate de către acționari, iar capitalul de lucru să fie finanțat prin credit bancar.

La noi toată lumea vrea bani de la bancă.

După criză domeniul care s-a schimbat cel mai mult este cel al dezvoltărilor imobiliare, acolo unde investitorii au pus la bătaie mai mult banii lor pentru că băncile au devenit mult mai prudente.

Din acest motiv vedem atât de multe proiecte imobiliare care se dezvoltă și unde dezvoltatorii, pentru că au pus în joc și banii lor, pot să stea mai mult cu ele în piață și de aceea nu scad prețurile, ci chiar le cresc.

Nu știu cum va fi anul politic 2020, cu toată această vânzoleală, uite guvernul, nu e guvernul, dar pentru bănci, în lipsa proiectelor private și a creșterii investițiilor publice, majorările salariale ale angajaților români reprezintă cea mai importantă sursă de creștere pentru creditare și pentru profitabilitate.

Orice creștere salarială înseamnă că băncile pot da mai multe credite, ceea ce și fac.

Bancherii au devenit dependenți de aceste creșteri salariale, fie că sunt date de stat, fie că sunt cele care vin prin creșterea salariului minim pe economie, fie prin creșterile date în sectorul privat datorită crizei forței de muncă.