Vânzările de smartphone-uri Galaxy S au depășit 100 de milioane de unități
Vânzările Samsung de smartphone-uri Galaxy S au depășit 100 de milioane de unități începând de la lansarea primului model, în 2010, a anunțat, luni, grupul sud-coreean.
Vânzările de smartphone-uri Galaxy S au depășit 100 de milioane de unități · Foto: Business Magazin
Primul model Galaxy S, lansat în iunie 2010, a consemnat vânzări de 25 de milioane de unități, potrivit unui comunicat al producătorului de electronice.
Galaxy S II, introdus în aprilie 2011, a generat vânzări de peste 40 de milioane de unități, iar S III un volum similar de la lansarea în mai anul trecut.
Samsung a reușit să devină lider pe piața smartphone-urilor în acest interval, urcând de la o cotă de piață de numai 3,3% la sfârșitul anului 2009 la 31,3% în trimestrul al treilea al anului trecut.