Valoarea veniturilor înregistrate de Orange România în primul semestru
Orange România a avut în prima jumătate a anului venituri de aproximativ 450 milioane euro, valoare apropiată de cea raportată pentru aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei creșteri a numărului clienților companiei cu 154.000, la 10,2 milioane, și diminuării tarifelor de interconectare.
Astfel, veniturile Orange România au coborât cu 0,6%, de la 452 milioane euro în primul semestru al anului trecut la 449 milioane euro, dar au urcat ușor în trimestrul al doilea, cu 0,2%, la 230 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis joi de operator.
Dacă se exclude efectul reducerii tarifelor de interconectare, creșterea veniturilor la nivelul celui de-al doilea trimestru este de 3,8%, precizează Orange România.
Compania avea 10,2 milioane clienți la finalul lunii iunie, față de 10,283 milioane la sfârșitul anului trecut, potrivit raportului financiar prezentat joi de grupul francez Orange.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro