Valeriu Zgonea, viral pe Internet: "Am un sentiment de fatigue. Noi, în Oltenia, îi spunem efectul Real Madrid" - VIDEO
Un discurs susținut la începutul lunii octombrie la Botoșani de către vicepreședintele PSD Valeriu Zgonea a devenit viral pe rețelele de socializare. Zgonea li se adresează colegilor săi spunându-le că are ”întotdeauna dreptate, după 25 de ani de partid”, dar și că este speriat pentru că are "un sentiment de fatigue", ceea ce în Oltenia înseamnă ”efectul Real Madrid”.
Valeriu Zgonea a fost ultimul social-democrat care a luat cuvântul la conferința județeană a PSD Botoșani ce a avut loc în 3 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor, el spunându-le colegilor săi din partid că după ce i-a ascultat și-a dat seama că sunt pricepuți și că el are întotdeauna dreptate. De asemenea, vicepreședintele PSD le-a explicat social-democraților botoșăneni ”sentimentul de fatigue”, care în Oltenia înseamnă ”efectul Real Madrid”.
“Eu n-am ce să vă spun. V-am ascultat, sunteți pricepuți. Să știți că am întotdeauna dreptate, după 25 de ani de partid să știți că am. Chiar dacă unora nu le place, să știți că am. Tot îi plăcea lui Andrei limba engleză – am un sentiment de fatigue. Știți ce înseamnă? De oboseală… Noi, în Oltenia, îi spunem efectul Real Madrid. L-am văzut la organizație, să știți. Sunteți organizația aia care își face poze selfie și spune: «me my self, i’m the best.» Numai eu. Am un sentiment de fatigue și mă sperie, un sentiment că numai noi suntem buni și mă sperie, un sentiment că numai noi știm ce e bine și mă sperie. Asta e părerea mea și dacă vă supără îmi cer scuze”, a spus președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, potrivit înregistrării difuzate de cotidianul local Botosaneanul.ro.
Valeriu Zgonea a mai ajuns în atenția presei cu declarații neinsiprate. În 2013, el a fost a fost nevoit să își ceară scuze după ce afirmase că Mihai Viteazul este “colegul” lui.
“Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Daca ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucereasca niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune. Sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema“, declara Zgonea, întrebat de jurnaliști dacă îl deranjează arborarea steagului secuiesc de la Baraolt.