Vacanța a murit, trăiască vacanța!

În Hanoi, oraș cu smog și arhitectură colonială, Club 51 poate fi acest pod. O cină pe fotoliile moi, în parfum de flori și sunet de pian este esența decadenței – meniu fusion în atmosfera de început de veac francez într-o țară comunistă.

Meniul poate cuprinde crabi cu carapace moale perpeliți în uleiuri aromate, tăiței ascunși printre bucăți de legume străine gurii occidentale și supă de cartofi negri. Tranziția este făcută.
Următorul pas – un curs de gătit la Old Hanoi Cooking School. Ca orice curs care se respectă, și acesta a început printr-o vizită la piață pentru prezentarea și alegerea ingredientelor. Este o experiență fantastică și cu siguranță unul din cele mai bune moduri de a-i cunoaște pe vietnamezi.

Să descrii o piață asiatică nu e ușor – sumedenia de legume ce stau de-a valma, munții de orez gata fiert, peștii și păsăretul tranșate pe loc, crabii care încă mișcă ne-amorțiți de funiile cu care sunt legați, metri liniari de condimente vrac. Peste toate plutește un puternic miros de creveți uscați și pe sub toate curg mici râuri de apă menajeră. Odată obișnuit cu mirosul și estetica nu-atât-de-curatului, masa la food stalls devine nu doar practicabilă, ci și așteptată. În ciuda locului de proveniență, ceea ce primești în farfurie este absolut delicios și de multe ori de un rafinament surprinzător.

O călătorie în Vietnam poate fi de neuitat chiar și concentrată exclusiv pe mâncare – ingrediente, cultivare, recoltare, comercializare și da, mod de preparare. Locul de degustare? Oriunde, fără restricții de buget sau dietă – pe stradă, în restaurantele franceze up-market, în piețe sau în sate. Mâncarea e ieftină și nu îngrașă.

Dacă ar trebui să alegeți un singur preparat cu care să vă îmbogățiți patrimoniul rețetelor – pho ar fi acela. Supa clară de tăiței cu vită sau pui este unul din acele lucruri care nu trebuie ratat. Interesant este cum un gust atât de complex și echilibrat este construit în fața ta, ca un joc de lego – se pune lichidul cald dintr-un recipient înalt de metal așezat direct pe asfalt, se adaugă tăițeii, tipul de carne dorit și puțină ceapă verde/arpagic tăiat mărunțel. Pare simplu, dar pentru un occidental un pho corect este o probă la MasterChef.

Dacă piața înseamnă legume vândute pe bucăți de plastic întinse pe asfalt și trei butoaie de plastic la colț de stradă înjgheabă un magazin alimentar, de ce nu ar fi și restaurantele de cartier la fel?

În Hanoi și nu numai, restaurant înseamnă orice adunare de zece ligheane de plastic puse cu fundul în sus, aranjate în jurul unui grup de recipiente de metal ce țin mâncarea caldă.
Ligheanele țin loc de scaune și astfel restaurantul este gata; despre mâncare nu știu a vă spune, nu am avut prilejul/curajul să o încerc. Între vila franceză și supa de la colț de stradă, aceste localuri păreau cumva burgheze.

Dacă mâncarea nu e un argument suficient pentru a vizita Vietnamul, în ciuda revoluției gastronomice prin care a trecut în ultimii ani țara, alegeți un port pentru câteva zile de soare, mare și mătase. Coborâți spre centrul țării, pe coasta de est și petreceți un timp în Hoi An. Cândva – între secolele XV-XIX – unul din cele mai importante porturi pentru comerțul cu mirodenii, orașul are o atmosferă atemporală, la care contribuie substanțial arhitectura clădirilor colorate, afumate și devastate de timp, nu de război. Hoi An a fost ferit de evenimente militare și păstrează aerul unui oraș-port tradițional sud-est asiatic, fiind protejat de statutul World Heritage Site.