Va vrea și va putea Europa să ducă un război pentru euro?

Uniunea Europeană trebuie „să-și facă temele“ și să profite de oportunitatea fără prece­dent care i se oferă pentru a întări rolul global al monedei euro în dauna dolarului american, a îndemnat la în­ceputul săptămâni președinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde. Dar este pregă­tită Europa pentru un euro atât de puternic?

Oportunitatea este dată de actuala instabi­litate geopolitică, a explicat Lagarde. Pre­ședin­tele SUA, Donald Trump, are mult de-a face cu actuala instabilitate, geopolitică, economică și comercială, internă și internațională. De la începutul anului, după alegerile prin care Trump a revenit la Casa Albă, dolarul s-a depreciat cu aproape 20% în raport cu moneda unică europeană, mai ales datorită poziționării investitorilor față de politicile perturbatoare ale noului lider.

Capital fără precendent a fost investit în activele denominate în euro, moneda fiind propulsată în sus. Astfel, în sus au fost propul­sate și speranțele că euro poate căpăta un rol mai mare în comerțul și finanțele mondiale. Lagarde, care se apropie cu pași repezi de sfârșitul mandatului ei, a insistat de mai multe ori pe această oportunitate care, până la urmă, este o oportunitate și pentru zona euro.

Uniu­nea monetară a navigat până acum cu bine prin furtuna provocată de protecționismul și taxele vamale dezlănțuite de Trump. Nu a existat niciun șoc economic, inflația a fost adusă sub control de politica BCE, iar încheierea unui acord comercial cu SUA a adus zona euro în ape mai calme, după cum le place liderilor europeni să arate. Încrederea investi­to­rilor în euro este la maximul ultimilor patru ani, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Însă aceste noi puteri ale euro reprezintă și un pericol pentru creșterea economică a regiu­nii, în vremuri în care vulnerabilitățile cresc. Mo­nedele puternice de regulă erodează avan­ta­jele competitive pe care le au pe piețele inter­na­ționale țările exportatoare și frânează crește­rea economică. SUA au fost acuzate că au ieșit din criza economică mondială pe care tot ele au creat-o devalorizându-și dolarul, pe socoteala lumii emergente.

China a fost acuzată în 2019 de Washington că și-a manipulat moneda. Creșterea decala­jului dintre dolar și euro de anul acesta pare să aibă legătură cu eforturile Casei Albe de a deprecia moneda americană pentru a crea prosperitate în economia SUA, notează Bloomberg.

În zona euro, unde țările nu se mai pot fo­losi de avantajele monedelor naționale, binele ur­­mă­rit este cel comun, dar acesta este compli­cat de definit. Economii devastate de criza da­to­­riilor cum sunt Spania și Grecia sunt în formă bună și sunt lăudate ca model de creștere. Însă Germania și Franța, care împreună reprezintă jumătate din PIB-ul uniunii monetare, se chinuie. Barierele comerciale se dovedesc prea mari pentru exportatorii germani, iar economia germană stagnează de ani buni.

Franța este anemiată de o criză guverna­men­tală și de una bugetară care se propagă pe piața datoriilor. Investitorii sunt descurajați. Ultima dată când PIB-ul Franței a crescut cu mai puțin de 1%, iar inflația a fost sub 2%, BCE a redus dobânzile de politică monetară sub zero. Cei doi giganți economici au nevoie de creștere, iar euro puternic în fața dolarului nu-i ajută. Îngrijorătoare este și deprecierea cu peste 16% a yuanului, moneda Chinei, în raport cu euro.

Plonjonul reflectă hotărârea Beijingului de a-și ține propriul motor de export la turație maximă în dauna Europei. Zona euro și UE pierd războiul economic pe ambele fronturi. Iar BCE nu pare să se grăbească cu un răspuns. Poate și pentru că stabilitatea cursului de schimb nu este în mandatul instituției. Doar stabilitatea prețurilor.

Un euro puternic este o frână pentru inflație. Și motiv de mândrie pentru cei care-l văd urcând pe scena monedelor de rezervă. Dar toate semnele arată că presiunile vor creș­te. Analiștii se așteaptă ca euro să-și continue aprecierea, ceea ce înseamnă că efectele ne­gative ale tendinței vor deveni mai greu de igno­rat. Încă din primăvară mai multe compa­nii europene au încercat să tragă semnale de alarmă în această privință.

Vicepreședintele BCE Luis de Guindos a spus clar că dacă euro ajunge la 1,20 de dolari pe unitate, de la 1,17 dolari în prezent, „ar face lucrurile mult mai complicate“. Cele mai vulnerabile sunt guvernele nepopulare, cu probleme de finanțare a bugetelor, care nu se pot contribui cu nimic la viziunea lui Mario Draghi despre o Europa mai închegată și cu creștere economică mai rapidă, care emite datorii comune pentru a construi tehnologia, apărarea și infrastructura viitorului.

Ceea ce ar trebui să facă BCE este să nu se mai culce pe o ureche și să reducă și mai mult dobânzile, folosindu-se de spațiul de manevră pe care-l are la dispoziție. Banca centrală a zonei euro încă mai poate face acest lucru, spre deosebire de, spre exemplu, banca națională a Elveției. Dobânda de politică monetară elvețiană este deja la zero. Cea din zona euro este la 2%. Adepții politicilor mai aspre vor spune că dobânzile mai mici vor crea presiuni inflaționiste. Dar acestea vor fi contrabalansate de valurile de produse chinezești ieftine care vor intra în UE, de efectele datelor economice dezamăgitoare și de puterea euro.

Acestea sunt vremuri economice neobișnuite. Washingtonul depășește Bruxelles-ul, în timp ce Beijingul depășește Berlinul. Monedele sunt acum o extensie a politicii prin alte mijloace. Depășirea furtunii valutare nu va oferi prea multă consolare dacă afacerile europene continuă să investească miliarde în SUA în timp ce dronele rusești zboară pe deasupra UE. În timp ce zona euro acumulează putere geopolitică, măcar să permită monedei sale să fie mai slabă. Poate ajută un pic chiar criza din Franța. De când aceasta a izbucnit, euro s-a depreciat cu 1% față de dolar, cu toate că guvernul SUA este în blocaj bugetar. Pe de altă parte, Europa nu poate fi puternică fără Franța.

Un euro puternic, dar ca monedă de rezervă și nu în cursul de schimb valutar, are nevoie de o Europă puternică economic și pe scena geopolitică. Iar la cum arată lucrurile acum, pentru a prinde putere, zona euro și UE au nevoie de un euro mai slab în cursul de schimb.