Va fi ucisă globalizarea de coronavirus?

Criza financiară din 2007-2008 și recesiunea mondială care i-a urmat nu au adus nicio atingere globalizării, dar au ajutat să ajungă la putere lideri precum Donald Trump, președintele SUA, care propovăduiește inversarea acesteia. Coronavirusul dă și mai multă putere argumentelor lor. Un think tank, Foreign Policy In Focus, amintește că gripa spaniolă a ajutat la prăbușirea primului val al globalizării moderne.
Tendințele de deglobalizare erau vizibile înainte de izbucnirea epidemiei din China, notează The New York Times. Administrația de la Casa Albă a ordonat multinaționalelor americane să abandoneze China și să-și producă bunurile în fabricile americane. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, ceea ce va duce aproape sigur la reapariția controalelor vamale de pe ambele părți ale Canalului Mânecii. O creștere a numărului de refugiați care fugeau din unele dintre cele mai periculoase locuri de pe pământ – Siria, Afganistan, America Centrală – a produs o reacție împotriva imigrării în multe țări dezvoltate. În Europa, criza refugiaților a fost o trambulină pentru ascensiunea partidelor de extremă dreapta, care promit că vor închide porțile. Președintele Trump voia construirea unui zid de-a lungul graniței cu Mexicul în timp ce căuta să-i împiedice pe musulmani să intre în țară. Discursuri antimusulmani pot fi auzite și în Europa. Premierul Ungariei, Viktor Orban, își creează imaginea de cavaler care apără cultura creștină de presiunile musulmane. Orban a construit chiar garduri la granițe pentru a-i ține pe refugiați afară din țară. Coronavirusul a accelerat și intensificat presiunile contra conexiunilor globale. Epidemia a semănat haos în lanțurile de aprovizionare globale care leagă fabricile peste granițe și oceane permițând uzinelor de produse finite să aducă piese, componente și materii prime din întreaga lume. Multe companii caută acum furnizori alternativi în țări care par mai puțin vulnerabile la perturbări.

Epidemia a oferit partidelor de dreapta ale Europei o nouă oportunitate de a suna alarma cu privire la frontierele deschise. Virusul ține blocați milioane de oameni în comunitățile lor și chiar în casele lor, oferindu-le timp să reflecteze dacă globalizarea este într-adevăr o idee atât de grozavă.
„Întărește toate temerile legate de frontierele deschise”, spune Ian Goldin, profesor de globalizare și dezvoltare la Universitatea Oxford și autor al unei cărți din 2014 care a anticipat un atac asupra liberalismului prin intermediul unei pandemii, „Defectul fluturelui (The Butterfly Defect): globalizarea creează riscuri de sistem și ce să faci în acest caz“.
„În America de Nord și Europa există o recalibrare, o dorință de angajare pe o bază mai selectivă”, a explicat el. Goldin apreciază că virusul este doar ultima forță care dezvăluie deficiențele globalizării așa cum aceasta s-a dezvoltat în ultimele decenii – o formă de interconectare insuficient reglementată și plină de complicații care a lăsat comunitățile vulnerabile la o serie de amenințări puternice. De la criza financiară mondială din 2008 și până la schimbările climatice, oamenii obișnuiți au ajuns la concluzia că nu pot avea încredere în autorități pentru protejarea siguranței lor. Acest lucru le-a permis politicienilor să atace probleme legitime cu soluții simpliste, cum ar fi protecționismul comercial și blindarea frontierelor.
Acum spaima creată de coronavirus a agravat tendința. „Nu cred că vreun perete nu poate fi suficient de înalt pentru a oferi protecție față de o pandemie sau o schimbare climatică sau oricare dintre celelalte mari amenințări cu care se va confrunta umanitatea în viitor”, a spus Goldin. Procesul de globalizare este departe de a se fi terminat. Legăturile comerciale care produc bunurile din epoca modernă, de la computere la automobile, implică atât de multe persoane care coordonează atât de multe procese încât o industrie doar locală pare acum de neimaginat la scară extinsă. Coronavirusul în sine nu respectă frontierele, necesitând coordonare internațională, proces facilitat de infrastructura globalizării.
Dar, pe măsură ce măștile chirurgicale devin obiecte tot mai rare și dorite, în timp ce școlile din Japonia și până în Irlanda stau închise, pe măsură ce companiile aeriene suspendă zborurile internaționale, show-urile comerciale sunt anulate și piețele bursiere se prăbușesc, producând pierderi de miliarde de dolari, panica pare să modifice contururile globalizării.
Cel mai evident impact este asupra comerțului. Epidemia a determinat o reexaminare a dependenței lumii de China ca punct central pentru producție, o tendință care se manifesta deja în timpul războiului commercial pornit de Trump contra Beijingului. Pentru Trump, orice produs importat din China în SUA înseamnă un muncitor american fără activitate.
Războiul comercial nu a reușit să creeze locurile de muncă promise de președinte, rezultând în schimb o încetinire a producției în Statele Unite. Unele companii multinaționale au mutat producția din China în Vietnam, Bangladesh și Mexic.
Oficialii administrației Trump au considerat epidemia de coronavirus ca fiind un impuls pentru a-și crește presiunea asupra companiilor de a părăsi China. „Va ajuta la accelerarea revenirii locurilor de muncă în America de Nord”, a declarat secretarul de stat pentru comerț, Wilbur Ross, la sfârșitul lunii ianuarie. Zilele trecute, principalul consilier comercial al lui Trump, Peter Navarro, care a scris o carte numită „Moarte prin intermediul Chinei”, a folosit coronavirusul ca pe un avertisment că Statele Unite au permis prea multă producție industrială să părăsească teritoriile americane. „O mare parte din ea este în China“, a spus el pentru Fox News. „Trebuie să o recuperăm.” Mesaje asemănătoare, dar mai moderate, au putut fi auzite și de la oficiali francezi, frustrați de faptul că Franța importă măști chirurgicale din China. Mulți din lumea manufacturieră resping astfel de discuții ca fiind demagogie politică cu aromă de politică economică. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, este foarte puțin probabil ca americanii să se bată pe locuri de muncă în care vor sta în spatele mașinilor de cusut sau aplecați peste liniile de asamblare a plăcilor cu circuite electrice. Însă este posibil să accelereze o mutare marginală a muncii de la fabricile chineze la cele din alte țări cu salarii mici.
„Oamenii au înțeles din războiul comercial că nu se pot baza prea mult pe China”, spune Sebastien Breteau, directorul executiv al Qima, o companie din Hong Kong care inspectează fabrici de îmbrăcăminte, electronice și de alte bunuri produse pentru mărci internaționale importante. De la începutul anului, a explicat el, numărul inspecțiilor făcute de Qima a crescut cu jumătate atât în ​​Vietnam, cât și în Bangladesh.
Epidemia a evidențiat că fabricile și operațiunile de retail din întreaga lume au devenit atât de dependente de China încât o criză acolo se poate transforma rapid în probleme aproape peste tot. Economiștii presupun că în săptămânile și lunile următoare vor apărea penurii de piese după epuizarea stocurilor.

Producătorii din India și Japonia se bazează pe China pentru 60% din componentele lor electronice importate, potrivit Fitch Ratings. Producătorii americani cumpără din China aproximativ jumătate din piesele electronice importate. În Italia, autoritățile au pus în carantină comunitățile industriale de la sud de Milano deoarece coronavirusul s-a răspândit acolo, amenințând să amplifice problemele lanțurilor mondiale de aprovizionare. Italia este un furnizor major de piese auto, ceea ce înseamnă că perturbările din fabricile sale vor fi probabil resimțite în Germania și în restul Europei.
Însă, spun economiștii, morala acestei povești nu este că globalizarea e în mod obligatoriu periculoasă, ci că forțele pieței lăsate nesupravegheate au devenit un pericol. O parte a vulnerabilității lumii la întreruperea lanțului de aprovizionare provine din îmbrățișarea excesivă a așa-numitului mod de producție just-in-time: în loc să păstreze depozitele pline cu piesele necesare, asigurând că există suficiente rezerve orice s-ar întâmpla, fabrica modernă folosește internetul pentru a comanda piese pe măsură ce apare nevoia, în timp ce se bazează pe rețele globale de transport aerian și maritim pentru a le livra sincron cu producția. La fel cum criza financiară a demonstrat că băncile împrumutau sume uriașe de bani fără a păstra rezerve suficiente pentru acoperirea creditelor toxice, coronavirusul a evidențiat modul în care producția globală a funcționat prea neatentă, fără a ține cont de riscuri precum cutremure, epidemii și altele dezastre. Această situație este rezultatul direct al supremației intereselor acționarilor în economia globală, cu tot ceea ce produce profituri pe termen scurt, lăsând pe plan secund considerațiile prudente cu privire la riscurile pe termen lung.
„Costă să ai pe stoc”, a spus Goldin, expertul de la Oxford. „Ai presiunea pieței și raportări trimestriale, iar analiștii îți respiră în ceafă. Nu poți spune: «Bine, avem profituri mai mici, dar mai multă rezistență».” Dar, dacă unii sunt înclinați să folosească coronavirusul ca o oportunitate pentru a scrie epitaful globalizării, alții spun că acest lucru ar ignora faptul că focarul a apărut într-un centru de producție global, a fost propulsat de călătoriile aeriene moderne și răspândit de impulsul uman de a se deplasa. „Acesta e doar un indiciu că globalizarea este ceea ce este“, a declarat Maria Demertzis, economist și director adjunct la Bruegel, o instituție de cercetare din Bruxelles. „Oamenii vor dori întotdeauna să călătorească. Ei vor dori întotdeauna să facă comerț. Răspunsul este să nu construiți din nou ziduri. Aveți nevoie de mai multă cooperare și informații clare.”
Pentru Will Hutton, editorialist la The Guardian, coronavirusul înseamnă că o formă de globalizare, de piață liberă nereglementată, cu predispoziție la crize și pandemii, este cu siguranță pe moarte. Însă se naște o altă formă care recunoaște interdependența și primatul acțiunii colective bazate pe dovezi.