Home Actualitate Utilizatorilor Uber care primesc constan...
Actualitate

Utilizatorilor Uber care primesc constant feedback negativ li s-ar putea dezactiva conturile

Uber a lansat un nou sistem de de evaluare a șoferilor, care promovează un comportament standard respectat de toți cei care folosesc aplicația Uber - fie utilizatori sau șoferi parteneri, anunță compania într-un comunicat. Chiar dacă majoritatea curselor se desfășoară…

Utilizatorilor Uber care primesc constant feedback negativ li s-ar putea dezactiva conturile
Utilizatorilor Uber care primesc constant feedback negativ li s-ar putea dezactiva conturile · Foto: Business Magazin

Uber a lansat un nou sistem de de evaluare a șoferilor, care promovează un comportament standard respectat de toți cei care folosesc aplicația Uber – fie utilizatori sau șoferi parteneri, anunță compania într-un comunicat.

Chiar dacă majoritatea curselor se desfășoară fără incidente, există întotdeauna și evenimente neplăcute pentru șoferii parteneri. În acest sens, ca parte a Ghidului Comunității Uber, compania lansează un nou sistem de evaluare a șoferilor, care promovează un comportament standard respectat de toți cei care folosesc aplicația Uber – fie utilizatori sau șoferi parteneri.

Atunci când utilizatorii primesc în mod constant feedback negativ și evaluări slabe, aceștia vor primi o notificare în aplicație, alături de sugestii de îmbunătățire. În cazul în care feedback-ul negativ continuă, următorul pas va fi suspendarea temporară a contului, pentru o săptămână. Dacă situația se repetă, există posibilitatea dezactivării definitive.

Șoferii parteneri sunt evaluați după o serie de criterii: dacă au oferit asistența cerută de utilizator, dacă întreaga călătorie s-a desfășurat în siguranță, dacă au tratat călătorul cu respect și l-au făcut să se simtă confortabil etc. Însă lucrurile funcționează și vice-versa, iar șoferii evaluează utilizatorii la finalul curselor. Responsabilitatea lor presupune să trateze atât șoferul, cât și automobilul acestuia cu respect, să nu-i ceară să depășească limita de viteză din cauza unor posibile întârzieri și să nu fie nepoliticoși sau abuzivi față de șoferii parteneri. Uber nu încurajează astfel de comportamente din partea șoferilor, dar nici a călătorilor.

“Majoritatea șoferilor parteneri Uber sunt respectuoși și atenți, iar datele ne arată că un alt avantaj al platformei noastre este și calitatea utilizatorilor. Totuși, șoferii reprezintă o parte fundamentală a comunității noastre și vrem să ne asigurăm că lucrează într-un mediu sigur și confortabil. Avem deja un proces prin care îi eliminăm din platformă pe acei puțini șoferi cu un rating slab. Iar astăzi lansăm un sistem cu ajutorul căruia să îndepărtăm utilizatorii care primesc feedback negativ constant și prin care să arătăm șoferilor parteneri că suntem și de partea lor. Asigurăm, astfel, calitatea comunității noastre”, a spus Nicoleta Schroeder, Manager General Uber România.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună